Scene de război la Belfast. Va lua Europa imigrația în serios?

Fantomele conflictului din Ulster

Atacul comis, pe 8 iunie, de un imigrant sudanez asupra unui nord-irlandez din Belfast a dus la o explozie a protestelor si violențelor în capitala Irlandei de Nord. Au fost incendiate locuințe ale imigranților. Zeci de mii de imigranți au fugit din zonele rezidențiale de teama violențelor. Poliția acționează cu mai multă prudență decât în restul Regatului Unit, de teamă să nu favorizeze revirimentul grupărilor paramilitare din timpul conflictului civil din Ulster între loialiștii protestanți și catolici.

Conflictul s-a încheiat în 1998, prin Acordul din Vinerea Mare, însă memoria lui este încă vie. La o generație distanță, grupările paramilitare există încă în stare latentă. Incidentele legate de imigranți le pot mobiliza din nou. Profesori nord-irlandezi citați de Berliner Zeitung arată că aceste grupări violente sunt mai prezente în comunitatea protestantă. Însă s-au înregistrat violențe și în zonele locuite de catolici.

Este ușor sa vorbești despre multiculturalism în cartierele elitiste

Pe de altă parte, scrie The American Conservative, ”loialiștii mascați” care îi atacă pe imigranți sunt, de fapt, protestanți din clasa muncitoare speriați că-și pierd locurile de muncă în urma influxului de imigranți. Creșterea economică slabă a făcut ca societatea gazdă să nu mai vadă în imigranți ”solicitanți de azil” fugind de conflicte, ci imigranți ilegali care încearcă să profite de statul bunăstării vestic. Prețul chiriilor creste pe fondul sosirii imigranților, iar centrele în care sunt adăpostiți mulți dintre ei se află în cartierele muncitorești, nu în cele ale elitelor care susțin multiculturalismul.

Totuși, Belfastul fierbe nu pentru că procentul imigranților este foarte mare, ci tocmai pentru că este relativ mic. Irlanda de Nord nu a fost o zonă de imigrație vreme de decenii, din cauza războiului. Comunitatea este foarte omogenă – 97% dintre nord-irlandezi sunt albi. Este motivul pentru care sunt mai puțin obișnuiți cu prezența alogenă și ar fi mai predispuși la xenofobie. Ultimul deceniu a fost marcat de o imigrație mai puternică, iar aceasta a alimentat nemulțumirile în comunități autohtone cu o istorie marcată de violență și activități paramilitare.

Nou Pact pentru Migrație într-o nouă Europă politică

Acesta este momentul în care, în Uniunea Europeană de care Marea Britanie a divorțat prin referendumul din urmă cu zece ani intră în vigoare noul Pact UE pentru Migrație și Azil. A fost adoptat formal în urmă cu doi ani și a fost considerat o reacție a Bruxellesului și a partidelor tradiționale din statele UE la ascensiunea extremei drepte pe fondul crizelor succesive ale migrației, începând din 2015.

Creșterea ți mai mare influenței partidelor populiste și extremiste a schimbat însă calculele inițiale. În Germania, Uniunea Creștin Democrată și Uniunea Creștin Socială din Bavaria au început să se apropie de pozițiile Alternativei pentru Germania, pentru a încerca să recupereze din voturi. La fel au facut si social-democrații din Danemarca. În Ungaria, partidul Tisza aflat acum la guvernare are o abordare similară în materie de imigrație cu cea a fostului guvern Fidesz condus de Viktor Orban. Dinamica aceasta s-a reflectat și în noul Pact pentru Migrație. El nu mai este orientat pe măsuri de urgență, ci pe instituționalizarea descurajării imigrației, a externalizării și a detenției – lucru criticat de ONG-urile pentru drepturile omului și stânga politică.

Cum a fost eliminat Sistemul Dublin  de către Angela Merkel

Fostul model, așa-zisul Sistem Dublin, nu a fost eficient sub valurile de imigranți produse de ruperea (cu sprijin european) a zăgazului libian al regimului Gaddafi, de ”primăvara arabă” și războiul din Siria. Statele cu frontieră externă a UE nu erau obligate să-i înregistreze pe toți imigranții care căutau azil în Europa și le puteau permite să-și continue drumul spre statele mai prospere. Cancelarul Angela Merkel a anunțat, în 2015, că Germania își deschide porțile în fața imigranților. A fosy o decizie unilaterala într-un sistem format din zeci de state. Asta a dus la o cădere în cascadă a barajelor și așa ineficiente de la frontierele externe.

Pe de altă parte, țările europene prospere căutate de imigranții ilegali nu beneficiau de prevederi în legile europene care să le ofere timp pentru procesarea cererilor de azil. Era suficient ca un imigrant sa se ascundă de forțele de ordine câteva luni, pentru ca apoi să beneficieze de dreptul de protecție în UE. Nu exista nici obligația ”solidarității” între statele UE. Statele de intrare (în special Grecia, Italia, Spania, Cipru) primeau constant refuzul altor state UE atunci când solicitau transferul imigranților din centrele de primire. Fundamental, deportarea imigranților era dificilă.

Informații, detenție și deportări accelerate

Noul Pact pentru Migrație introduce un sistem Eurodac pentru înregistrarea tuturor imigranților fără acte. Sistemul permite urmărirea traseului fiecăruia, țara de intrare și țări terțe considerate sigure prin care au trecu în drumul spre UE – imigranții pot fi deportați în aceste țări, în cazul în care țara lor de origine nu este considerată ”sigură”. Noul regulament prelungește perioada în care un imigrant poate fi deportat – se ajunge până la trei ani (suficient pentru a descuraja fuga de autorități). Se accelerează mult procesul de deportare automată a celor care au documente false sau sunt considerați risc de securitate.

Imigranții respinși vor rămâne în statele de intrare în centre din care să nu poată pleca. Organizațiile pentru drepturile omului critică acest lucru. Au fost lansate și avertismente că Regulamentul UE al Deportărilor va introduce în Europa proceduri celor folosite în SUA pentru deportare – percheziții, detenție prelungită si procesarea cererilor în țări terțe, nu pe teritoriul UE. Partidele de extrema dreapta din UE și nu puține dintre cele de dreapta salută această regula. Ea se aplica și pentru familiile cu copii. Vor sta pâna la trei luni în asemenea centre, așteptând deportarea.

Solidaritate obligatorie

Regulamentul nou introduce o ”taxă” de solidaritate de 20.000 de euro pentru fiecare imigrant pe care un stat UE refuză sa-l transfere (în baza unui sistem de cote) din statele de intrare cu capacități depășite de găzduire și procesare. Pentru a asigura aplicarea corectă a regulamentului în statele de intrare, se prevede că acestea din urma nu vor putea beneficia de cei 20.000 de euro pe imigrant, dacă se vor constata erori la înregistrarea sosirilor și încercări de a închide ochii și de a permite imigranților să continue drumul spre statele prospere din vestul și nordul Europei.

Succesul reformării Sistemului European de Azil nu este garantat. Grecia, Italia și Cipru nu sunt încă pregătite pentru implementarea prevederilor noi. Interesul acestor state a fost să permită drumul imigranților mai departe, către Vest.

Externalizarea azilului: soluție sau export al problemei la cei mai săraci

O altă întrebare este legată de expulzările în țările de origine sau în țări terțe. Faptul că Europa își schimbă legea nu înseamnă că alte țări vor fi mai dispuse să-i primească pe cei pe care UE nu-i vrea. Asta va depinde de diplomație, de bani, poate de ochi închiși la Bruxelles în ce privește corupția regimurilor din acele state terțe. UE a încercat un asemenea acord cu Tunisia, fără succes.

Nu în ultimul rând, procesarea cererilor de azil pe teritoriul altor state generează probleme similare. Între Italia și Albania a fost semnat un acord în acest sens, contestat în țara din Balcanii de Vest, fiind văzut ca o cedare de suveranitate contra fonduri și privilegii pentru clasa politica, dar și ca o pârghie de șantaj a statelor puternice din UE în procesul de aderare a Albaniei la UE. Presa germană scria, în urmă cu un an, despre încercări ale Germaniei de a replica acest model italian în Republica Moldova. Guvernul de la Chișinău a precizat că este vorba despre informații false, cel mai probabil rod a propagandei ruse.