Schimbare de macaz în Piața Victoriei

Alături de trompeții oficiali și angajați, mulți dintre cei care lăudau guvernul Dăncilă (sau îi ignorau chiftelele) au strigat deja sau vor striga „Am învins!”. Așa a fost de fiecare dată. În fapt, PSD-ul a pierdut pe propria mînă. A avut o majoritate covîrșitoare și a risipit-o pe improvizații, pe greșeli, pe incapacitate de a replica. Dar mai ales mizînd pe oameni incompetenți și pe clienți politici. În același timp, ar fi incorect să susținem că guvernul PSD a pierdut puterea numai din cauza slăbiciunilor sale. Acestea au fost dublate de o campanie furibundă, rulată pe toate planurile și cu toate mijloacele și chiar cu sprijinul insituțiilor neabiliate să se implice în disputa politică. Din păcate, Guvernul Vioricăi Dăncilă n-a replicat la timp și nici pe măsură, alegînd pentru răspuns adeseori cauze și subiecte secundare. Dar acum este trecut. Votul din Parlament scoate la iveală o creștere de influență și putere a lui Klaus Iohannis. Nu întîmplător, imediat după anunțarea numărului de voturi, Ludovic Orban spunea jurnaliștilor „Mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru implicarea decisivă”. Cu siguranță nu este un compliment. Adevărul este că rezultatul actualei moțiuni este generat și de părăsirea de către președinte a statutului său de mediator prevăzut de Constituție. O dată cu apropierea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, el a sărit în ring, a provocat referendumul cu întrebări netoate, a refuzat promulgări de legi, a respins miniștri și a început să dea Guvernului la gioale cu fiecare prilej.  De fapt, am asistat la un război Klaus Iohannis contra PSD din spatele căruia au chițăit și reprezentanții opoziției. Mult mai combative s-au dovedit a fi canalele media subordonate.

Din punctul de vedere al strategiei lui Klaus Iohannis, căderea guvernului Dăncilă este o victorie. Rezultatul votului a spulberat toate strategiile PSD. În același timp, Klaus Iohannis trece pentru a doua oară la pupitrul de orchestră. După ce a dirijat prost și cu dispreț (lăsînd întreaga operațiune de alcătuire a Guvernului Cioloș pe seama unui neputincios), președintele trebuie să își asume din nou răspunderea pentru întreaga evoluție a scenei politice. Și nu numai! Iar cu stilul său de a ignora Constituția, nu este exclus să ne trezim cu alte refuzuri sau decizii care să ne lase cu gura căscată, indiferent că suntem simpli spectatori sau constituționaliști.

La prima vedere, Klaus Iohannis a cîștigat în putere chiar și un tempo în disputa pentru un nou mandat. Cum va valorifica asta? Dacă luăm în calcul creativitatea sa diminuată de aroganță s-ar putea să mai avem parte de surprize.
Nu știu ce cred pesediștii legat de soarta Vioricăi Dăncilă după căderea guvernului. Oricum, în discursul său de astăzi din Parlament s-au auzit destule accente de combatant veritabil. După părerea mea, este singura atitudine care o mai poate menține în competiție!

De acum încolo, Klaus Iohannis a rămas fără adversar și trebuie să etaleze capacitatea de a construi și să renunțe la instinctul demolator. Veea ce pare aproape imposibil.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14

55 de Comentarii

  1. Domnule Cornel Nistorescu, cel mai independent jurnalist, mă bucur enorm că a cazut guvernul condus de incapabili și hoti, de femeia aceea plata la minte. Nu va curge lapte și miere, sunt și în opoziție destui imbecili. Dar niciodată ,nimeni, nu i va întrece în hoție,prostie,ipocrizie pe Psdisti.

  2. Greselile fatale ale PSD’
    1.Dragnae in fruntea PSD-cea mai mare piatra de moara de gatul partidului
    2.Ostracizarea lui Ponta
    3.Ostracizarea unor lideri locali-ochii lor nu placea domnului Dragnea
    4.Maimutele lui Dragnea :Codrin Stefanescu ,Olga Vasilescu,Mitraliera „,Nicolicea,oribilul Flociordache,Serban Nicolae,golanul ala batran Balamucbasa ,improscau zilnic dejectii impotriva oricui nu era pe placul marelui sef
    5.Jurnalisti, altfel stimabili,ajunsi „consilieri”paharnici la Dragnea pe la chefurile de la Scrovistea si abonati la TVR pe bani grei,un TVR in faliment
    6.Atractia nefireasca pentru un politician roman a lui Dragnea si dancila pentru consilieri isrtaelieni,politicieni israelieni,afaceristi israelieni
    7.Promovarea amantei Carmen Dan in postul de ministru MAI si afacerea „masacrului din 10 august 2018″pentru care asteptam celeritate de la DIICOT si tragerea la raspundere a vinovatilor din minister si Jandarmerie!
    8.Promovarea ibovnicii la un Congres-Bideu al PSD doar sa il vada lumea ce potent e si sa o scoata in lume pe ïubi”!
    9.Incercarea de a subjuga Justitia,cu dobitoci ca Slugarel,care trebuie sa plateasca eliberarea a mii de criminali si violatori inainte de termen!
    10.Politici economice gresite,crestere economica bazata pe consum,nesustenabila,investitii publice ZERO!

  3. @FloryPetre. Nimeni sa nu zica nicodata, niciodata. O sa vezi cat de prosti sunt liberalii si useristii. Vai de biata tara. Austeritatea ne paste.

  4. Ha, ha, ha… Orban, Citu,Turcan, Vlasceanu, Busoi, Barna, Chichirau, Ponta,Tudose, Grindeanu…. sunt cei mai destepti dintre destepti care vor duce economia si societatea romaneasca pe cele mai inalte culmi de progres si civilizatie direct in recesiune si haos social. Politicienii cu taite in suflet vor taiet mai rau decat taiete Boc si Basescu.

  5. @FloryPetre, jenanta postarea ta. Superficiala si sablonata. Atata poti. Lozinci. Doamna Dancila a facut fata cu brio unui dezastru lasat de Dragnea care se trezise prea tarziu. Daca PSD-istii nu se vor lasa manevrati de Ponta si vor ramane in jurul Dnei Dancila, vor rezista, daca nu, vor deveni partidul lui Ponta. Deja a propus-o pe prietena Cretu, pe prietenul x, y…

  6. era de asteptat ca pica . insa werner si compania nu au ramas fara „adversar” : ati uitat capacitatea ticalosilor de a da in cel cazut , chiar si mort de ar fi este lovit . nu vor renunta la acuzatii si defaimari . pe greaua mostenire , etc isi vor baza campania . iar ca masuri imediate vor zornai catusele (eu sper pentru tariceanu si ponta in primul rand , mircea diaconu si pentru toti cei ce au jucat la mai multe capete – caci sunt cei mai vulnerabili – lacomi si prosti)

  7. Nu cred in calitatile si puterea Vioricai Dancila pentru mentinerea unitatii PSD, dar, din pacate, in acest moment partidul nu are o persoana in jurul careia sa-si gaseasca calea de urmat, situatie care, cu siguranta, va fi exploatata de Ponta care-si doreste revenirea in fruntea celui mai mare partid din Romania.

  8. Dna Dancila mi-a facut o impresie excelenta astazi, in parlament, spontana, sclipitoare, la obiect. Daca se vor mobiliza PSDIsti inteligenti in jurul ei, au sanse sa ramana pe scena politica. Daca se vor lasa convinsi de guralivul Ponta, vor fi ce-au fost si mai rau decat atat.

  9. Haaaaaaaampfff!… Sa vedeti de acum chiolhanuri liberale.. Adidasii din ultima excursie stateau aruncati sub tron plini de rahat imparatesc…
    Hi, hi ,hi – Cel mai tare e Orban – are un orgasm permanent de cand a aflat ca va fi uns premier..

  10. Mandatul e câștigat datorită șepcuței americane în principal, în plan intern acum încep problemele, prea mulți ‘câini’ la ‘ macelăria … puterii ‘ .

  11. Or fi pesedeii timorati din cauza de Caracal ?? NU toti, dar parca destui dintre cei importanti s-au desumflat de tot din avantul si aplombul circului politicianist – N-or mai avea oamenii liniste noaptea de cand Cumpanasu tuna si racneste despre retele si orgii pedofile….

  12. ForyPeter:
    Nu stii ca de mult au si facut-o?
    Ce dezastru mai mare poate fi decat ca au dat Romania cadou pe mana USA?
    Dragnea „a gresit” ca a fost singurul care a incercat sa recastige independenta Romaniei, si pentru asta e in inchisoare.

  13. Ghiciti noua sarada a autorului: Ce „institutii” nu sunt abilitate sa se implice in disputa politica? Cine-or fi? Nu cumva Directiile Securitatii? Dar nu, Securitatea mai exista doar in mintile unor indaratnici care nu vor sa priceapa ca in Romania au loc „dispute politice”!? Intre CONSERVELE SECURITATII!!! Sa tratezi drept balbe reactiile molatice ale PSD la un ASEDIU de 3 ani trebuie sa ai nervi, nu gluma!!! Sau sa te faci ca nu vezi TRADARILE CONSERVELOR SECURITATII comise vorba presedintelui de onoare al GEG, „pas cu pas”, ca sa acopere cei 5 ani de blocaj al Romaniei, ani numai buni de pus alaturi de cei 10 ai Tatucului fostului presedinte GEG. Sa fii orb la manevrele pe fata ale securistilor,
    sa ignori marsavia unor Del Ponte si Tartariceanu care au actionat tot timpul la ordinul Securitatii? Cine a creat si finantat USR, ALDE si Pro Romania? Dar UNPR-ul la vremea pregatirii intrarii in scena a lui Del Ponte ca sef PSD?
    Cine si-a scufundat odrasla USL dupa ce servise Cauzei, precum proprietarii de matze…Pisoii? Comparatia e nereusita, Pisoiul lui Basescu fiind reactivat…

  14. Cred că îi dai prea mare importanţă acestui nemernic. Lumea ar trebui să iasă
    în stradă şi să-l gonească la el în Germania unde îi sunt şi părinţii.
    Cu ce a greşit poporul român să fie condus în continuare de un asemenea tont politic?
    Da, cred că am găsit răspunsul: referendumul pentru familie de acum un an şi trei zile.
    Biblia spune: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit!” De acum înainte istoria noastră va confirma acest lucru.

  15. degeaba schimbi macazul, când acarii sunt toţi nişte cretini şi nici nu-i cheamă păun…

  16. Aveti dreptate! Sa nu aducem aminte de sloganul repetat la nesfarsit de Kaizerul KWI von Hermannstadt>pesedeul trebui sa dispara din viata politica! Deci…

  17. impotentul werner a ajuns sa isi dea cu pumnii in ceea ce NU are ! sa te vedem carpa NAZISTA ce vei face : ce iti impune trump dupa sapca p ecare ai primito si au ras toti de fata de o CARPA ( caine cu oala in cap )si pupincaturile pe care le aplici pionerei din RDG ajunsa cancelar in GERMANIA urmasa SS !

  18. Acum vom vedea (in)competenta opzitiei. Sa-invedem luand decizii si raspunzand pentru efecte. A fost simplu de pe margine sa huidiu si sa ai idei. La munca!

  19. L-am auzit la voi acum la 17(Cornel si Ionut Hristache) pe glontarul psd cum se vaita de pierdere dar nici nu au luat masuri,efectiv, au cam tras un blat ca pelerina pentru cotroceni. Ei nu isi dau seama in ce stadiu sunt de vreo 2 ani de cand schimba guverne in bataie de joc. Una au fost la inceput si au ajuns cu totul altii la ora actuala. Sunt enorm de multe greseli facute cu buna stiinta de psd dar ei cred ca cetateanul poate fi manipulat.

  20. Viorica a avut un discurs logic și corect de bun simt …
    Ăilalți numai găleți de vorbe

  21. Iohannis si haita lui galben-portocalie sunt distrugatorii Romaniei, slugile strainilor si tradatorii poporului roman!!!

  22. Johannis ramane pe aratura cu liberalii sai. Pesedeul se va regrupa in jurul lui Ponta. Rezistentii milogi care l-au luat in brate il vor injura din nou. Deja si-au amintit ca este plagiatorul, pisicutul, puie monta etc. Iar Ponta stie perfect ce le poate pielea acestor #Rezist.

  23. Vad ca nimeni nu pune problema din punct de vedere economic.Dancila și guvernul sau reprezintă cu mici exceptii o butaforie politică de prost gust însă in spatele ei vrei nu vrei este un eșafodaj economic facut pe o altă filozofie decat cea brută,contabiliceasca – marim taxele cresc veniturile la buget și dam afara personal și tăiem salariile și deci facem restructurare.Aceste din urmă reforme economice au fost înlocuite cu unele moderne dar încă insuficiente care au dat rezultate.PIB MARE,VENITURI MAI MARI SI O ECONOMIE IN CRSTERE.NUMAI FRAIERII MAI FAC COMPARATIE CU BULGARIA SUSTINUTA INTENS DE GERMANIA SI RUSIA.Daca in acest moment acest mecanism încă șubred este înlocuit brutal cu cel veci atunci vom asista la o cădere economica brusca cu efecte catastrofale.Un exemplu minor ar fi SUBVENTIILE IN AGRICULTURA.Daca aceste nu se vor da la timp ca asa vrea Ciolos(o tempora) atunci efectele in agricultura ar reprezenta mai mult decat 2-4% din PIB adica PIB 200 miliarde de euro -între 40 și 80 miliarde de euro.Exemplele pot continua.Toata lumea zice ca PIB -ul este clădit pe consum intern.Acest consum intern reprezintă productie de bunuri interne(petrol,gaze,curent și alte bunuri) care sunt folosite la bunul mers al societății,consum intern pe care toate tarile dezvoltate il folosesc(SUA,Germania,Franța etc)el nu reprezintă consumul pe baza de împrumuturi.PROASTE SAU IDIOATE CUM ZIC UNII GUVERNELE PSD AU CREAT O FILOZOFIE ECONOMICA CARE A DAT ROADE A O SCHIMBA CU CEA VECHE INSEAMNA FALIMENTUL ROMANIEI.DECI NU CE PARTID SE PERINDA VREMELNIC LA PUTERE ESTE IMPORTANT.

  24. Orwell: dar sa iti spun eu,daca Iohannis mai face greseala sa puna ministru un prost ca noaptea ca Ciolos,o ministroaica la Justitie ca alogena PRuna,etc,daca guvernul ala de trasi-impinsi de 1 an nu au niste baieti brici in frunte,ca poporul PSD sa simta alinarea,atunci la parlamentare iar o ia in mana!Trebuie sa iasa din letargia lui de Presedinte Amortit si sa stea pe capul guvernului de 360 de zile zi de zi de zi,vorba Aspenterului!
    Daca iar se baga inapoi in barlog,la hibernare,iar o fura la anul!Programe,politici economice coerente,bani la oameni pentru munca cinstita,taierea pensiilor speciale,scoaterea in somaj a pesedeilor aciuiti in posturi calde!Nu impozite noi ,nu taxe noi,ca la astea orice prost ca Ciolos se pricepe! Fara kkturi despre invatamant,sanatate,etc ,legi clre si dreptate sociala,fara caste in Romania sec XXI

  25. @Orwell: dar să îți spun eu,dacă Iohannis mai face greșeală să pună prim ministru un prost că noaptea că Cioloș,o ministroaica la Justiție că alogenă Prună,etc,dacă guvernul ăla de trași-împinși de 1 an nu au niște băieți brici în fruntea ministerelor,ca poporul PSD să simtă alinarea,atunci la parlamentare iar o ia în mâna!Trebuie să iasă din letargia lui de Președinte Amorțit și să stea pe capul guvernului de 360 de zile zi de zi de zi,vorba Aspenterului!
    Dacă iar se bagă înapoi în bârlog,la hibernare,iar o fură la anul!Programe,politici economice coerente,bani la oameni pentru muncă cinstită,tăierea pensiilor speciale,scoaterea în șomaj a pesedeilor aciuiti în posturi calde!Nu impozite noi ,nu taxe noi,că la astea orice prost că Cioloș se pricepe! Fără kkturi despre învățământ,sănătate,etc ,legi clare și dreptate socială,fără caste în România sec XXI

  26. „Gollum”, ca ai ramas aceeasi ca-na-lie se-cu stim cu totii, deasemenea stiu eu ca esti in gratiile cen-zo-rului secu
    care ma blocheaza, ba chiar a sters zece comentarii la articolul „Procesul lui Isus…” dupa cinci ore si apoi toate reclamatiile, printre care si una adresata directorului publicatiei…

  27. Gutute,amesteci lucrurile sa-ti iasa zicerea:Psd a făcut bine economic. Dezv.a fost pe consum,nu consum intern(aici intra si consum de gaze si curent). Avem deficit 10,5 mld euro la 8 luni.E bine,nu? Dat.externa netă a crescut cu 26.7% anul asta. Adica au mărit salarii si pensii peste sustenabilitate,facand imprumuturi ca sa le poata plati.E bine,nu? Le vor plăti tinerii nu dta.,probabil un pensionar special. Tara a trecut printr-un experiment economic gandit de prof.ala si de habarnistul de Valcov. Ce a lăsat Psd in urma vom afla. Sa ne ferească Dzeu.sa fim nevoiți să ne imprumute FMI.

  28. @Charlie:spre deosebire de mine,tu esti sonata cu acte in regula,eu inca sunt nedovedit!Familia ta iti blocheaza comentariile,ca esti in faza paroxistica!

  29. AGIR este un lucru SAVOIR FAIRE este alt lucru . Schimbarea unui govern ,aici PSD trebuia facuta cu 25 de ani in urma ,cand drepturile cetatenesti au fost grav incalcate (mineriadele),cand marele EXOD a inceput ca rezultat al
    distrugerii industriei,agriculturii,justitiei,furtul flotei romane ( Justitia nu a vazut niciun prejudiciu) +
    furtul si ruinarea bancilor din acea vreme si multe altele. SAVOIR FAIR a sti face ceva de oameni cu dragoste si
    pasiune pentru care au fost educati,de adevarati cetateni cu character . Omul nou (prezis de Ceausescu) IMPOSTOR
    a fost la putere din 1990 ,om fara niciun respect pentru trecut ,present si viitor. Se vorbeste tot mai mult ca
    diaspora ar Numara aproape 10 Milioane de suflete din ROMANIA. Il core gentile ripara sempre amore -dragoste salasluieste in inimele NOBILE si nu in omul nou.

  30. La ce nivel de inteligenta or fi paduchii coafati care sustin ca Dancila este un om inteligent ? Pai bre amaratilor , daca Dancila e mai desteapta decat voi , voi trebuia sa fiti morti demult !

  31. Ha,ha,ha!
    Bravo, PSD, amaratule, abia acum ai castigat ceva cu adevarat: RAZBOIUL DE UZURA, hartuiala, boicot si respingeri, tot ce v-a facut klaus voua de v-a adus la pamant!
    Hahaha!
    Votați orice premier vine, guvern, nu contează!
    Apoi va bateti joc de el, EXACT CUM V-A FACUT EL VOUA, președintele!
    Hahahah, ce plan, ce capcană, ce vot destept!
    Acum aratati si voi ce înseamnă REA VOINTA, CREDINTA, URA WI RAZBOI
    Ce nu intelege nimeni este că doar ALEGERILEdau numarul de parlamentari, adică majoritate si guvernare.
    Tot ce se intampla pe parcurs, majorități furate, înseamnă exact opusul pentru ceicqre nu au avut de la popor mandat.
    Bravo, bravo, brqvo!
    Treceti-le orice guvern wi apoi artati ce înseamnă să guvernezi fara parlamentari suficienti sau doar de context.
    Of, ce haos, ce implozie, ce prăpăd!
    Vqi de oameni, că institutiile oricum sunt praf si vor fi si mai mult!
    Justitia este o batjocură, iar oamenii wimt deplin asta.
    Victorie si implozie, dezastru economic si financiar, DAR PE MÂNA PRESEDINTELUI SI A LIBERALILIOR, hahahah!

  32. Tafnoseniile si arogantele lui Iohanis impresioneaza doar pe cei saraci cu duhul. Sa fie clar: el nu e decat o marioneta cu o foaie de parcurs primita de la stapanii de la UE: guvern cu Orban prim ministru care sa modifice toata legislatia in favoarea companiilor straine si sa puna procurorii la adapost prin desfiintarea Sectiei de Investigarea a Magistratilor pentru a le conferi protectie totala. Sistemul si mai marii UEului cu procurorii si securistii isi fac treaba in Romania. Nu conteaza ca Orban va duce liberalii in cadere libera, alegerile stau in tabletele STS si votul de trei zile din diaspora, deci liberalii sunt asigurati ca vor castiga alegerile la anul indiferent cate tampenii face Orban. Mascarada va fi totala, guvernul Orban va face distrugere in timp ce popaganda va trambita ce realizari minunate se intampla sub liberali. Ramane ca poporul roman sa se hotarasca: ori vrem niste oameni in frunte care vor si actioneaza in interesul acestei tari si stam cu niste marionete care vand tara cu totul. E suficient sa ne uitam ca toate supermarketurile din Romania sunt straine: deci nu s-a gasit nici un roman intr-o tara preponderent agricola cu pamant manos sa faca un supermaket unde sa se vand produse romanesti….

  33. O felicit din toată inima pe doamna Dancila.
    Cel mai bun prim-ministru!Cel mai bun program de guvernare.De acum încolo vom auzi numai văicăreli că nu pot, greaua moștenire lăsată de psd și nu vor face nimic.

  34. Tica.Se vede ca citesti dar nu înțelegi.Cei care zic de creștere economică pe consum habar nu au ca acest consum nu reprezintă împrumut ci produse făcute în țară pentru mersul economiei asa cum fac mari economii mondiale,dar ce sa faci este greu cu termenii.Valoarea deficitului este mult sub 3%.Dacă valoarea lui pare mare este datorită faptului că PIB-ul a ajuns la 200 miliarde de euro.Deci este total irelevant.Valoarea datoriei este mai mică decât cea in timpul lui Basescu dar la un PIB de peste 3 ori mai mare.Cine spune ca ne împrumuta pentru pensii are o gândire economica anchilozata in trecut.Cine spune ca deficitul acopera pensiile și nu deficitul între export și import imens (de 4 ori)produs de Cluj? Economistii au tendinta de a prezenta un buget din care rezulta ca firma este falimentara cand ea este pe profit.Din această cauză trebuie să ști să analizezi corect datele.Pana și FOMISTII DE LA FMI recunosc cresterea economica solidă.Daca ar fi după tine SUA ar fi in faliment deoarece tipărește moneda care nu are acoperire in produse sau datorită faptului că se bazează mult mai mult pe consumul intern decat Romania.Este grea înțelegerea economiei deoarece nu este o aritmetica simplă ci o întreagă filozofie.A presupune fără a avea o baza ca sunt pensionar și special este încă o dovadă de diletantism ,nu degeaba analfabetismul a ajuns la 40 % in Romania.Mentionez ca analfabetismul este procentual mult mai mare in randul tinerilor.Se vede asta și din marile realizări ale lor după revoluție.Cu cat trece timpul se vede ca numai vorba este de voi.

  35. @ gollum,Primul meu loc de munca,un atelier de sculptura,prima zi, 4 cazuti la Grigorescu,si 6 muncitori,tarani. Unu,Chivu,mi-a zis imediat de la obraz-dai si tu o bere ? muncitorii mustaceau.Cand mi-a zis a treia oara,am scuipat pe o suta de lei,suma mare si i-am lipit-o de frunte,apoi,italian la baza m-am apropiat de el chitit sa-i dau la mir. Ala a incepul sa rada isteric,batand tontoroiul si zicand.E prima zi in viata mea ca n-am venit degeaba la servici. Asta e butada potrivita=AVEM O TZATA FRUMOASA,nasol ca e locuita de romani.Astia nici propria GROAPA nu si-o sapa bine.

  36. Schimbare de macaz? Nu! E adevaratul caracter mizerabil scos la vedere cu sau fara voia politicianului care se crede etern si de neclintit! Acum sa vorbim serios:psd e dusmanul principal al psd-ului,au afunat toate resturile de peste tot,le-au dat peste limita bunului simt pensii plus destule,proasta comunicare intre ei si cu cetatenii,prostia cu legea salarizarii si pensiilor prin care intai au dat gras celor care isi bat joc de ei si se vad,foarte putin celor multi de care au nevoie ca sustinatori,IT fara impozite si taxe de parca sunt considerati automate si destule! Cat despre cotrocenist,asta nu are limita la incalcari,la ilegalitati ce devin legale peste noapte,la binastare proprie,la vacante,la emantat ura si violenta,manipulare prin distorsionarea adevarului pentru naivi si destule! Stiti zicerea romaneasca din toate timpurile „pe cine nu lasi sa moara,nu te lasa sa traiesti” se vede clar! Sau:”mila mi-e de mine,de tine ma doare la riata carutii” si ce mila i-a apucat de opozitie incat i-au plasat in timp peste tot in conducerile marilor corporatii,in contracte cu statul si oriunde sa le faca un bine, si le-au facut-o pe ma-sa azi.

  37. Fara o adevarata Reforma a Educatiei(nu formala)si a Politiei,Romania nu poate merge mai departe.

  38. Deja prim solistii din media securisto-sorosista au titrat cu litere mari: este o victorie URIASA … bla bla bla. A PNL-ului si a lui Johanis, bineinteles! Pentru cei doi figuranti totul este propaganda electorala pentru ca imi inchipui ca nu sunt atat de ingramaditi mintal incat sa nu realizeze ca reusita nu le apartine. Personal vad rezultatul motiunii de ieri ca pe finalul unui alt episod GRINDEANU 2. Adica pesedistii si-au eliminat din nou premierul prin motiune de cenzura. Cu exceptia celor care au incadrat-o strans pana in ultima clipa, derapajele doamnei Dancila abia scapata din lesa lui Dragnea au surprins neplacut si au nemultumit tot mai multi membri din staful partidului. Spre deosebire de cei nevoiti sa sara in luntrea securista a lui Ponta, multi din cei loiali partidului au asteptat cu rabdare ca sefa sa-si rupa gatul pe prostia sa si a celor de langa ea. Sa nu uitam ca un Serban Nicolae, Olguta Vasilescu, Gabi Firea, chiar si limbutul Codrin si multi altii ca ei redusi brutal la tacere s-au indepartat vizibil de Dancila. Viitorul partidului se afla in mainile acestora iar cei din teritoriu vor trece de partea lor. Puzderia de primari psd vad politica prin banii de la centru iar anuntul oamenilor lui Johannis ca vor primarii alesi in doua tururi i-a speriat. Vom vedea daca Johannis se va putea opune unui guvern PSD 4, la oala cu baietii lui Ponta. Daca Tariceanu va ramane afara risca sa piarda totul.

  39. Toate tarile dezvoltate au o componentă majoră în consumul intern.Cine nu înțelege treaba lui.Deficitul este in marja de sub 3%,care este problema?Inseamna ca Franta,Spania,Italia,și alte țări care merg pe DEFICIT trăiesc rau și au o economie slabă.Nu te poti dezvolta și nu poți creste economic fără un deficit acceptabil.In loc sa vorbiti despre PENSII și salarii mai bine ati vorbiti de deficitele enorme create de aproape toate județele din ardeal între raportul export import la care Clujul excelează cu 1/4.Nu crezi ca aici se duc banii ? Peste 85% din avuție țării care se produce in vechiul regat se duce in ardeal ca sa ai toarce bezmeticii aia pe nimic.Este grea analiză economica si ea poate fi prezentată ușor tendentios ca sa creeze o imagine distorsionată ca acel videoclip cu Sora sau ca PROPAGANDA comunistă privind dușmanul Capitalist.Totul este PROPAGANDA deșănțată pentru scopuri electorale ca sa ajunga la banii țării sa ii bage in buzunar.Urmeaza banii și vezi cine se ocupă de prostituție,fructe,flori,energie,gaze,droguri etc.

  40. Rezolvat! Tac-pac! Cand te va alunga poporul cu pietre din palat sa vezi atunci rezolvare! Huuo strainule!

  41. Acum s-a putut vedea de ce mare folos au fost interceptarile facute de organe .A fost suficient ca la cativa dintre parlamentari sa li se dea sa aleaga .Arhiva interceptarilor este mai periculoasa decat arhiva fostei securitati.Cu arhiva,personalul pe care i-l are si fondurile nelimitate de care dispune prin societatile ascunse tip Ghita estde fapt adevaratul conducator, peren, al tarii.

  42. Cum naiba sa te mai intrebi de soarta PSDului pe mana Veoricai?
    NU e de ajuns cat a cazut PSD in 3 Ani?
    Daca PSD va merge in continuare pe mana Veoricai isi semneaza decesul ca partid!
    Oricum, din maretul PSD care in 2016 castiga alegerile cu MINCIUNI ce NU a vazut Romania in aproape 30 de Ani de democratie, a ramas un amarat de partid, tradat chiar din interior, cum Veorica s-a plans aseara la Ciutacu!
    Cum a ajuns PSD in asemenea hal?!
    De aproape 3 ANI eu asta spun: MINCIUNILE alea din Programul de guvernare plus aroganta lui Dragnea si a analfetei astea(chiar ieri in Parlament a fost insuportabil sa vezi atata aroganta la o biata analfabeta cocotata in fruntea guvenrului de incarceratul Dragnea, biata analfabeta si habarnista care in nici o Tara normala NU ar fi ajuns Premier!) si a tuturor PSDilor care doar nu spuneau in cuvinte: „Romania e a noastra”!
    Toate astea au dus la acest dezastru asteptat!
    NU egreu de inteles ca Romania Anului 2019 NU mai e Romania Anilor ’90 sau 2000 cand PSD castiga garantat cu ulei, zahar si punga cu pui!
    Romania Anului 2019 a inteles in plus, ca absenta de la VOT aduce PSDei d-astia la guvernre, iar ceea ce s-a intamplat in cei 3 ANI de guvernare Dragnea NU se va mai repeta: nici azi NU intelege Veorica asta!
    Vor intelege, pentru ca vor disparea treptat-treptat!
    PSD nu poate fi reformat, mizeria ce colcaie in acest partid dupa 30 de ani a iesit cel mai bine la suprafata in astia 3 ANI cu Dragnea si Veorica.
    In comunitatile locale, Primarii PSD si ai lor sunt dezastru, semianalfabeti majoritatea, habarnisti intr-ale proiectelor europene(PSDeii din Bucuresti sunt la fel!), adica GARANTIA SARACIEI PSDiste in judetele din sudul subdezvoltat si Moldova saraca, TOATE parasite si depopulate si imbatranite.
    Asta ramane in urma celor 3 Ani mareti ai guvernarii Dragnea: un ESEC rasunator, un dezastru lasat in urma, din mincinosul Program de guvernare asta a ramas pentru Votantii PSD, SARACIA.

  43. DEFICITUL ARE LOGICA numai daca poporul consuma ceeace produce, Sa faci deficit consumand laturile altora
    ,mere de la polaci,aragaze de la bosfor,votca din siberia e prostie criminala

  44. „Gollum”, stilul asta de replici il folosesti de ani de zile cu toate pseudonimele de front ca sa-ti acoperi ticalosia, un stil tipic bolsevic de catalogare a dusmanilor de clasa drept „nebuni”, daca se poate de legat si eventual suprimat!
    De fapt, ce atac eu? Securitatea, marxismul si Cominternul, adica exact ceea ce in mintea voastra, a securistilor de „dreapta”, inseamna CIUMA ROSIE!!! In varianta „Nas’ty” chiar ma acuzi de „transnistrian”!? In acelasi timp aperi cu toate pseudonimele Rusia si China, dar fara a raspunde la aspectele punctuale, faptul ca Rasputin e Maresal KGB si in aceasta calitate s-a ales presedinte pe viata! Cumva consideri o „nebunie” sustinerile mele referitoare la calitatea de agenti ai Biroului Politic al PCUS a lui Hitler si Musolinii? Pai, mai securistule, in felul asta „ciuma rosie” devine mult mai condamnabila!!! „Socialistii” Hitler si Musolinii au suferit brusc o „revelatie divina” devenind de extrema dreapta? Exact ca voi! V-am dat detalii despre sustinerea financiara si logistica a gruparii teroriste a lui Lenin pt dinamitarea Imperiului Tarist, de catre „Von”-ii Feldmaresali Hindenburg si Ludendorff, artizanii detronarii Kaiser-ului german,tot ei finantandu-l pe Hitler si NSDAP,punandu-i la dispozitie structuri ale armatei, Hindenburg INSTALAND-ul Cancelar!!! Ce dovezi mai vreti, securistilor, stiind si ca sovieticii au facut disparute cadavrele lui Adolf si Eva
    Braun FARA O RATIUNE, alta decat ca i-a EXTRAS! Si ateismul dublat de antisemitism te tradeaza ca CIUMAT ROSU legendat pe „dreapta”!Si nu in ultimul rand: Care e explicatia ca postezi de ani de zile cu DUZINI de pseudonime, „Gollum” fiind ultima ta gaselnita de acum cateva saptamani? Cum s-ar spune, ai „renascut”!? Numai acest fapt, al multiplicarii „personalitatii” indiferent ce pozitie politica ai avea si indiferent de inregimentarea securista TE TRADEAZA…BOLNAV PSIHIC!!!

  45. @javk: Este o eroare sa-i subestimam pe actualii liberali corciti. Odata scapati la guvernare vor ramane acolo ani buni. Nu sunt deloc ageamiii din fosta adunatura a lui Ciolos. Cei care cred ca liberalii vor da ‘chix’ intr-un an de guvernare deschizand astfel larg urnele unui PSD revenit pe cai mari la putere sunt manipulati de tot felul de cretinei sau propagandisti. Astia stiu sa-si vanda marfa mai bine decat s-au priceput berbecii lui Dancila. Nu degeaba Catzu si cei ca el striga de ani de zile ca tara este in dezastru total, o fac tocmai pentru a avea marja necesara acoperirii neperformantelor ca sa nu mai vorbim de acoperirea unor posibile viitoare furaciuni, foamea pedelistilor fiind deja proverbiala. PSD-ul (nu Viorica & co) trebuie sa faca orice cedari pentru a impiedica prostia lui Verner si fudulia lui Orban. Pesedistii din tara se simt tradati de capeteniile lase de la Bucuresti.

  46. A cazut cu zgomot mare , sinistra guvernare PSD-DRAGNEA !!! A dat Dumnezeu ! Sleahta profitorilor , escrocilor si
    tradatorilor care au incalecat toate institutiile Romaniei , tremura de frica … pt. ca urmele nu sunt sterse ! Personal ma multumesc cu abolirea pensiilor speciale si cu legea confiscarii averilor nejustificate … de aici trebuie inceput ! Romanii cinstiti , vor intelege ca s- a schimbat ceva !

  47. Acest presupus guvern al acestui individ vanzator de tara Iohanis SE POATE NUMI GUVERNUL MERCENARILOR AMATORI AL LUI SICA MANDOLINA si culmea sa vezi R. Turcan la Educatie , poate la educatie ce se face la alte ore …….Iar Rares Bogdan la Externe , poate sa externalizeze ” trompetele si cameleonismul amator ” ……
    Evident ca Iohanis a facut toate mojiciile si excrocheriile (sprijinit de stapanii lui de afara ) pentru a-si elimina concurentii si pentru a-si pune guvernul lui de marionete CARE SA-I INDEPLINEASCA MISIUNEA DE VINDERE( oferire stapanilor sai) A CEEA CE A MAI RAMAS IN ROMANIA SI DE A NE ADUCE IN STADIUL DE TARA SUBDEZVOLTATA FURNIZOARE DE SCLAVI !!!!

  48. Zice Gutute(in prima postare,ca-n a doua ma jigneste,ca orice postac psdist) PIB mai mare,venituri la buget mai mari,economie in crestere. PIB e mai mare,pt. ca marind salariile din pix iti creste si PIB-ul. Venituri mai mari la buget,da ca valoare nominala,ca procent din PIB suntem mai rau ca-n criza din 2009. Economie in crestere,da daca-ti creste PIB-ul umfland salariile fara nicio baza sustenabila. Apoi,Gutute,cresterile de salarii au alimentat cererea de produse din import.De aici deficitul comercial de 10,5 mld euro la 8 luni. Asa ca sustinerea dtale. de consum de bunuri produse in tara,nu se sustine.De aici si inflatia de +4%(cred cea mai mare din UE),inflatie care distruge toata marirea de salarii(sau aproape toata). Geniile PSD gen Olguta ne explicau prin 2017 ca salarii marite inseamna impozite mai mari stranse si apoi intoarse prin proiectia bugetara in investitii. Gasisera perpetuumul mobile,Socol si Valcov. Apoi ,,genii,, ca dta. sa ne explice de ce cu rata de dezvoltare de 4% ,tara are deficitele astea? Ce vom face in criza? Salariile reprezinta 80% din cheltuielile statului. E bine,nu-i asa? Tara plateste 2,4 mld euro pe dobanzi,de trei ori bugetul Min. Transporturilor. Platim dobanzi de 3-4% la imprumuturile externe,de trei ori cat Bulgaria sau Grecia. Asta e pt. ca finantatorii au cazut pe spate cand au vazut ce lucruri destepte fac geniile psdiste,in economie. Si apoi ,Gutute,eu nu te-am jignit cu nimic,dta. ca un brav postac psdist o dai pe tziganeala cu cine nu-ti impartaseste prostiile.

  49. oDe la infiintarea Securitatii in ziua de 30 August 1948 si pana astazi toti au fost vinovati in Romania si au fost omorati sau aruncati in inchisoare cu sutele si sutele de mii inainte de 1989. Si au continuat sa fie vinovati si aruncati in inchisoare si dupa 89 chiar daca SRI s-a revopsit la repezeala in SRI. Prin divizia de presa a SRI si multimea de acoperiti infiltrati in mass-media romaneasca, SRI va avea grija sa asmuta indignarea si oprobiul public asupra oricarui partid si lider politic care ii va pune in pericol mentinerea puterii politice-economice-sociale pe care care aceasta o detine de facto in scietatea romaneasca. Dupa princiu, toti fura, inseala si mint in Romania si doar sristii sunt drepti, corecti, cinstiti si curati. Si ei si doar ei detin adevarul absolut in aceasta tara. Spanul prin acest articol ne-a denmonstrat ca este

  50. Razboiul de eliberare coloniala s-a incheiat . Metropola cu sprijinul unor forte interne , a invins

  51. Si uite asa,tara a pierdut-o pe Thatcher ot Videle. Duca-se! Are Psd-ul si alte doamne geniale,Olguta,fa Doina,Zoana,Tzapardel ot Vanghelie,amante de-ale baronilor si ministrilor psdisti,etc. Nu fiti tristi,babaieti! Problema e ca odata cu disparitia dnei. Vasilica,ma intreb cine mai scoate tara din noroaie? Am avut si noi o femeie care lupta pt. fiecare roman si noi? Noi ne-am…….batut joc!

  52. Bai Tică- Iar nu pricepi.Dar eu fac eforturi și te scolarizez.PIB-UL este format din Producția pentru consumul intern,export și din surse atrase adica împrumuturi.Deci din PIB nu fac parte importurile și deci cumpărăturile de produse din import nu fac parte din PIB.Tot asa salariile și pensiile nu fac parte din PIB.Aproape toate firmele mari din lume se împrumută pentru a crea posibilitati de dezvoltare asa este de cand a aparut CAPITALISMUL.Asa a ajuns și germania cu 65% din PIB împrumutat,dar asta este germania ca japonia are 285% din PIB împrumutat.Referitor la inflatie această este normal sa tina idolul împrumuturilor deoarece acești bani nu au acoperire în mărfuri indigene.Cat priveste dobânda de împrumut depinde de mai multi factori și vei observa ușor ca uni reușesc mai bine altii nu.Referitor la jigniri nu cred ca tu faci parte din analfabeti dar după modul simplist de exprimare mai ai multe de invatat.O sa te surprind cand spun ca eu sunt adeptul ideilor liberale dar a acelora făcute de cei din anii90 iar recunoașterea unor reforme liberale la unii de stanga este un minim de bun simt care trebuie să caracterizeze oamenii seriosi.Regret dar acelaș lucru nu pot sa spun de PNL care arată din ce in ce mai mult ca FSN-ul de dreapta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.