Echipe de control ale RATB vor verifica, începând de vineri, la urcarea în mijloacele de transport în comun, dacă pasagerii au titluri de călătorie valabile. Controalele vor fi făcute la orele de vârf, în staţiile cu flux mare de călători.
„Pentru a veni în sprijinul călătorilor și pentru a crește gradul de conștientizare asupra necesității achitării călătoriei, începând de vineri, 7 iulie 2017, Regia Autonomă de Transport București (RATB) a inițiat un proiect-pilot privind schimbarea parțială a procedurii de control, în sens preventiv. Astfel, în orele de vârf (în intervalele 6.00-9.00 și 17-19), echipe de control vor fi prezente în stațiile RATB cu flux major de călători și vor verifica la urcarea în vehicule existența titlurilor de călătorie, îndrumându-i către centrele de vânzare pe cei care nu dețin titluri valabile. În afara intervalului orar menționat, activitatea de control se va desfășura normal”, a anunţat RATB.
La sfârşitul lunii iulie, după încheierea proiectului pilot vor fi făcute evaluări pentru a stabili măsurile care urmează a fi luate în continuare, mai menționează RATB.