Scrisoare de la un român pentru Vladimir Putin

MAE contrazis de un român. Ştirea în care Ministerul Afacerilor Externe al României a dezmințit că România nu are pretenții teritoriale fata de Ucraina, răspunzându-i astfel lui Vladimir Putin, nu este văzută cu ochi buni de toţi românii. Şi dacă unii îşi exprimă nemulţumirea „pe la colţuri”, cu voce joasă, alţii iau atitudine pe faţă. Unul dintre ei a ţinut să trimită o scrisoare deschisă preşedintelui rus prin care susţine sus şi tare dorinţa ca părţi din Ucraina să revină la România.

Domnule Putin, Excelență,

Ieri, 6 noiembrie 2022, a apărut în presa din România o știre conform căreia Ministerul Afacerilor Externe al României a comunicat public faptul că România nu are pretenții teritoriale fata de Ukraina.

Țin să vă informez pe aceasta cale ca noi, românii patrioţi, în urma iminentei dezmembrări a teritoriului Ukrainei, dorim ca teritoriile aparținând istoric României Mari să revină la țara mamă. Nici mai mult, nici mai puțin.

Sperăm sa țineți cont de dorința poporului român și să ne ajutați în acest demers, după ce vom scăpa de actuala clică trădătoare care se afla vremelnic la conducerea statului român„, se arată în scrisoarea semnată de Dragoș Dinulescu, cel care se consideră şi chiar semnează „un român patriot”.

Știați că Putin a zis și de România?! Reacția MAE

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 37
Author

57 de Comentarii

  1. Și ce ar câștiga Putin ? Luptă împotriva extinderii NATO și dă teritorii unui stat membru NATO ,sluga credincioasă a USA ?

  2. Floricele pe campii, hai sa le-adunam copii!

    „Dentistul Dragos Dinulescu: Dacă mă votaţi, mă votaţi pentru că reprezint altceva decât cutuma
    Adevărul lui Dragoș Dinulescu, președintele incomod al USR Câmpina
    Suparat ca ii pica afacerea, liderul USR Campina are un mesaj pentru Iohannis
    Dentistul Dragos Dinulescu:Nici EU nu ma vaccinez
    Dr. Dragos Dinulescu: ”Sunt medic. ȘTIU medicină. Nu port mască. N-am purtat nici înaintea circului asta, nu port nici acum.”:))
    Dragos Dinulescu, dentist si candidatul outsider din USR: Oamenii cand sunt intr-o functie se invechesc si nu e bine”

    Concluzia: Alt bagacios la poza de grup

  3. Subscriu ,pentru revenirea teritoriilor romanesti la patria muma. FINTINA ALBA ! „TRAIASCA ROMANIA DODOLOATA „!

  4. Cinste, mare cinste acestui patriot Roman-Dragos Dinulescu.
    Este stupefiant cand vezi modul in care guvernul tradator al Romaniei se comporta in aceste vremuri de cotitura si de conjunctura.
    Ca Iohanis nu e Roman e clar-dar si altii in pozitii cheie sunt ne-Romani, sub camuflaj- ca Aurescu de pilda ???
    Doamne, fi cu Romania !

  5. Ar mai fi ceva de adaugat….CAND PLEACA TRUPELE STRAINE DIN TARA ? N-AVEM NEVOIE DE PAZNICI LA NOI IN TARA….NU NE AMENINTA NIMENI….GATA CU MINCIUNILE SI ABURELILE….S-AU DUS VREMURILE INCEPUTE CU DERBEDEUL DE ILIESCU SI GASCA LUI …

  6. Nu ma asteptam la asta:ziarul Cotidianul sa se preteze la asa ceva,sa publice un delir ce frizeaza imbecilitatea.Si inca se recomanda :roman patrihot.Oare or fi multi din specia asta?Oare o fi medicul care a trimis o scrisoare lui Johannis sa suspende starea de urgenta instituita cu ocazia coviduli?Daca e si roman patrihot si doctor nu prea mai ai ce sa adaugi.Nu cumva marele roman e locatar la Balaceanca?In cazul acesta,Cotidianul nu mai e un ziar serios cum credeam.Doamne da-i sanatate si minte marelui patriot.Nu si lui Putin.Doar o celula de la o inchisoare ruseasca siberiana.

  7. Toti prostii cand au o clipă liberă, la foamea de bani actuală ii scriu public lui Putin,doar o pica niste bani de la Ambasada
    Nu primiti nimic,nu vă mai obositi

  8. Am impresia, care devine certitudine, că in europa sunt doar doi politicieni adevărați, care sunt dotați și sunt inteligenți. Care văd și judecă corect.. E vorba de Putin și de Viktor Orban..restul sunt slugi sunt mafioți sunt haimanale sau prostituate,.Din păcate..

  9. ,,romanul patriot ” are dreptate in privinta teritoriilor romanesti detinute ilegal si abuzi de catre Ucraina , dar nu are dreptate in privinta adresarii catre Putin in aceasta privinta ! Tocmai Rusia este autorul raptului teritorial romanesc si alipirii teritoriilor smulse cu forta armata la Ucraina ! Romanul patriot aredreptate cind eticheteaza actual clasa politica rom ca fiind TRADATOARE ! Oricum , va veni in mod sigur momentul tragerii la raspundere a tradatorilor . TRADARE inseamna actele prin care se renunta la teritoriile ocupate ilegal de alte state , tradare inseamna si jaful nemilos al avutiei nationale – intreprinderi economice distruse si jefuite , banci jefuite si falimentate , jaful din banii publici prin salarii supradimensionate si sinecuri pt amante si rude , PENSIILE SPECIALE uriase , iesirea parazitica la pensie la 40 de ani si angajarea din nou ca salariat la banul public . Cei mai periculosi tradatori si infractori de avut in vedere sint din rindul Justitiei , SRI , MAI – sint tocmai cei platiti din sudoarea si painea majoritatii , tocmai pt a apara avutul public si nu a permite sa fie jefuit . Ori noi romanii avem pusi cainii ca paznici la slanina !

  10. „Rusia este autorul raptului teritorial romanesc”

    Vorbesti prostii cu gura plina ! Germania a facut raptul si l-a dat mita la rusi in 1939, pactul R-M, anexa secreta.

  11. Poate-i spune cineva acestui habarnist că teritoriile în cauză aparțin Moldovei și nu României.

  12. E cu „escu” in coada la fel ca Aurescu! Nu și-a cercetat încă arborele ginecologic! Succesuri!

  13. gestul acestui …patriot roman care ii cere lui putin sa faca ceva pt romania pe linga disperare ,denota psihicul nostru romanesc …avem un complex de inferioritate ,sintem incapabili sa ne rezolvam problemele si toti asteptam sa vina altii sa le rezolve ….datorita acestui psihic general e imposibil sa ne organizam sa ne unim constient ….democratia nu ne favorizeaza …recunoastem superioritatea naturala a strainilor …istoria nostra este sugestiva …cuza n-a fost bun ….l-am adus pe carol din germania …dupa raazboi comunistii au adus jidanii pina cind ceausescu a preluat puterea …povestea lui e cunoscuta ….am vrut in nato si ue dupa 89 sa avem bmw si mertane si excursii exotice ca la noi era saracie fara sa ne gindim la consecinte ..acum stim ca nato e organizatie terorista dar e prea tirziu ..prin nato amenintam rusii si consecintele le vom vedea …americanii si-au inscenat atacuri teroriste cu jidanii sa porneasca razboaie pt israel si din afganistan au disparut in miezul noptii lasind totul talibanilor ,armament si furindu-le banii…azi cu putin ne jucam cu bombe nucleare…din pacate asa cum vedem si in sua ,ue si romania alesii poprului sint agenti ai jidanilor tradatori cu acte…care n-au nimic in comun cu cei ce i-au ales….

  14. Ce cauta anglo-saxonii, cu focul ucigator si moartea, in inima Rusiei Kievene, care ete leaganul etnogenezei rasei albe crestin ortodoxe slavo-ruse ?! Ai ?! Cand vreodata sa mai intamplat asa ceva in istoria de mii de ani a lumii! Domnule Presedinte Putin, sa nu ramana piatra pe piatra pana nu ajungeti in judetele din sudul Basarabiei si dupa aceea mai vorbim. Eu nu tin neaparat sa fie realipite Romaniei, dar Basarabiei da, si numai dupa derusificarea, dezucrainizarea, denazificarea de defascizarea acelor judete stapanite acum de cei mai cruzi si cinici dusmani ai poporului roman, dimpreuna cu gagauzii. Atentie mare gagauzilor…?!

  15. DE ACORD CU SCRISOAREA LUI DRAGOS DINULESCU! MOARTE POSTACILOR SECURISTI! MOARTE GROAZNICA,FARA MEDIC,FARA ASISTENTA.

  16. Ce cauta anglo-saxonii, cu focul ucigator si moartea, in inima Rusiei Kievene, care este leaganul etnogenezei rasei albe crestin ortodoxe slavo-ruse ?! Ai ?! Cand vreodata sa mai intamplat asa ceva in istoria de mii de ani a lumii! Domnule Presedinte Putin, sa nu ramana piatra pe piatra pana nu ajungeti in judetele din sudul Basarabiei si dupa aceea mai vorbim. Eu nu tin neaparat sa fie realipite Romaniei, dar Basarabiei da, si numai dupa derusificarea, dezucrainizarea, denazificarea si defascizarea acelor judete stapanite acum de cei mai cruzi si cinici dusmani ai poporului roman, dimpreuna cu gagauzii. Atentie mare gagauzilor…?!

  17. Ala cu scrisoarea este un imbecil mioritic care a pus botul la gogoasa aruncata de Putin, prin care criminalul incerca sa sugereze ca daca el va invinge Ucraina, teritoriile furate ar putea fi revendicate de cei care le-au pierdut.
    Imbecilul, autor al scrisorelei, nu-si imagineaza ca daca Romania ar deveni vecina cu Rusia putinantropica, nu ne-ar mai fi garantat nici teritoriul actual daca ne-am trezi la mana acestui criminal si primitiv care nu recunoaste nicvio granita si niciun tratat.
    A nu se uita de pretentiile rusofililor din Rep Moldova asupra Moldovei noastre, de pretentiile bulgarilor asupra Dobrogei si de pretentiile Ungariei orbaniste asupra Transilvaniei. A nu se uita si de amorul patimas dintre Victor Orban si Putina.
    Dar cum romanul este imbecilizat de orice escroc, la fel si specimenul cu scrisoarea crede ce arfunca Putina……[Rumburak]

  18. Je suis Dragoş Dinulescu!
    PS: bineînţeles că dl. Putin se va şterge în anume părţi cu scrisoarea, dar ăsta e adevărul, clica e trădătoare şi războiul nu e al nostru. Rusia nu ne a făcut nici un rău şi o colaborare economică şi ştiinţifică este mai mult decît bienvenită. Cît despre teritoriu, ăla nu ne trebuie, să stea la ei acolo. Noi să vedem cum schimbăm abordarea în Ardeal, că acolo e jale!

  19. In acest caz, Imperiul Moscovit ar trebui să întoarcă toate teritoriile luate cu japca de la Talal tuturor oraselor rusești, de la popoarele de pe Volga, de la Polonia, Germania, Suedia, Finlanda, Mongolia, China, Japonia, Coreea etc.

  20. Incă-candidați pentru Balaceanca.S-au deconspirat singuri:Alcibiade.Braila.Conul Mitzu biciclistul,eugen raduca,tomlin,Marele urs Panda,Horia Cornescu,Valter COJMAN.Mare e gradina Domnului!

  21. Daca lingaismul trolilor pro-NATO ingretoseaza, nici aruncatul sagetii in sens invers nu aduce nimic. Pai ce, Putin e gestionarul teritoriilor ucrainene, de unde vor fi provenind ele istoric?
    Cateodata pare ca tara aceasta nu mai are nicio sansa, trasa incoace si incolo de diversele grupari organizate subterane.
    Oricare ar fi papucul strain caruia propuneti sa-i facem temenele, atitudinea e gresita.

  22. Bine ca nu a chemat Tank urile, precum Chibutzul nostru bolshevic PCR, desfintzat legal de Regele nostru, pentru ca vroia sa ne dezmembreze, etc. Problema teritoriilor nu se rezolva de o singura tzara, kka Rusia, care a pornit razboiul lor imbecil khazar de ucidere a creshtinilor. Ar fi bine daca este vointza de a supravietzui Planeta, shi daca mai este timp, pentru ca WW3 deja lucreaza, conform dominatziei khazare, care se cred precum HO buricul pamintului. Romania inca are multe atuuri de a cishtiga apelind legal la forurile internatzionale. Ex. Tezaurul furat s-a abandonat, mai, mai… sa piarda Isar escu actele contabile, noroc ca s-a gasit un duplicat facut de Antonescu, shi uitat print-un birou cu mila Domnului. Dar nu se vrea, cum nu se vrea aducerea in tzara de BNR a aurului dosit in UK. Exemple sunt multe, da nu avem ce face pentru ca aceasta gaska khazara ne-a transformat in Colonie, cum se spune in stat PARALE bune pentru ei. Pina la urma sistemul bolshevic lucreaza prin deamoaka originala. Nu era mai bine sa ne fi intors la matca noastra Regele shi Regatul Romaniei avea o baza legala de a se reinfintza???
    O zi buna.
    Con
    P.S.Scrisoarea celor 6 mai este actuala, ca shi aia erau mari cu scutzirea luptei de clasa, neintinid CCauzea???

  23. Paulian Ionescu – iar ai aparut dementule si semnezi cu numele si prenumele meu ? Cit despre scrisoarea trimisa lui Putin ,este foarte frumos si de apreciat acest domn Dragoș Dinulescu pt. ca dorinta intregului popor roman este asta ,de a ne primii inapoi tot ce ni sa furat atunci.Sper ca toti care si-au exprimat dorinta ca România nu are pretenții teritoriale fata de Ukraina, sa raspunda penal cit mai repede si sa-si primeasca pedepse exemplare si foarte severe.

  24. MOLDOVA == (este IDENTIC EGALA) cu ROMANIA. Doar prin ROMANIA curge apa MOLDOVEI (Sic !).
    Restul … SUNT doar FANTEZII ale unor „niste” oarecare „secesionisti” … dintre Prut si NIPRU (dincolo de Nistru).

  25. Scrisoarea deranjează trolii urkani prin ADEVARURILE rostite și prin curajul autorului, care IESE DIN FRONT.
    Fiindcă nu pot ataca ideile din scrisoare, trolii atacă la persoană.
    Bolșevicii de rit nou, la fel ca înaintașii lor de rit vechi, au obsesia UNANIMITĂȚII. La Congresele PCR, toată sala aplauda în picioare. Constantin Pârvulescu a facut valuri în epocă atunci când a votat împotriva lui Ceașcă.?

  26. „REGATUL strainesc al Romaniei” a fost INTEMEIAT prin UZURPARE ilegitima de TRON (prin abdicarea fortata a DOMNITORULUI neaos PAMANTEAN Cuza).
    „REGATUL strainesc al Romaniei” a fost DESFIINTAT de catre POPORUL cel ROMANESC (prin abdicarea fortata a lui Mihai).
    Fiind REINSTAURATA o CONDUCERE neaos ROMANEASCA. Printr-o REPUBLICA de tip PARLAMENTARA a ROMANIEI, cea a ROMANILOR, cei MAJORITARI pe acest TARAM.

  27. „REGATUL strainesc al Romaniei” a fost INTEMEIAT prin UZURPARE de TRON (prin abdicarea fortata a DOMNITORULUI neaos PAMANTEAN Cuza).
    „REGATUL strainesc al Romaniei” a fost DESFIINTAT de catre POPORUL cel ROMANESC (prin abdicarea fortata a lui Mihai).
    Fiind REINSTAURATA o CONDUCERE neaos ROMANEASCA. Printr-o REPUBLICA de tip PARLAMENTARA a ROMANIEI, cea a ROMANILOR, cei MAJORITARI pe acest TARAM.

  28. Exista un motiv profund pentru care niciodata Rusia nu va lovi in Romania ci dimpotriva, o va sustine pe ascuns. La fel a procedat in principiu si Romania, desi ambele tari au mai calcat stramb pentru scurte perioade in istorie. Nu voi dezvalui motivul si natura acestei sa-i spunem aliante secrete, dar ea exista si asta s-a vazut in istorie. Normalizarea relatiilor Romaniei cu Rusia ar da mai multa libertate si prosperitate Romaniei fara ca aceasta sa-i afecteze suveranitatea si securitatea. Timpul va arata, important este ca poporul roman sa mature de la putere hoarda aceasta de tradatori satanist-globalisti instalata prin frauda la carma tarii si sa-si redobandeasca suveranitatea in randul statelor demne ale lumii.

  29. @doru popescu
    Nu cumva masoneria sionista a facut toate aceste uzurpari? Nu cumva sionistii au condus Romania dupa 1944 si tot asa, sionistii au condus si modelat Romania si dupa 1989? Sa ne amintim numele si originea lor, toti veniti gramada la varful puteri desi procentual ei au fost si au ramas nesemnificativi ca numar in randul populatiei.

  30. @Marele Urs nu recunoaste, dar el a scris scrisoarea lui Putin.

  31. @Paulian Ionescu 13:06

    Securistii de pe cocioc sunt obfuscati. Se dedau la cele mai josnice tactici de discreditare si manjire .

  32. Si a scăpat individul fără a fi arestat,judecat și condamnat de autoritățile noastre pentru inalta trădare? Sau procesul este in curs?

  33. Ce treaba are Putin cu fostele teritorii „romanesti”? Daca romanul „patriot” era atent la ce vrea rusul si ce face ar fi realizat ca a gresit adresa.Chiar daca prin absurd se ajunge la impartirea Ucrainei ,romanii nu vor primii nimic! Rusii cunosc istoria,nu va iarta ptr. ce ati facut in WW2,acuma luptati impotriva lor si aveti pretentii? Stiti ceva,ia bocancii,ranita si flinta,directia EST si ti le iei singur sau taceti din gura!

  34. Au fost multe interese străine în raport cu poporul cel Românesc … care au dorit fiecare să ne transforme în propriile lor colonii …

  35. Au fost multe interese străine în raport cu poporul cel Românesc … care au dorit fiecare să ne transforme în propriile lor colonii …

  36. @bulab:te contrazic dacă-mi permiti, Rusia e gata sa le dea patriotilor romani la impărtire, Kaliningradul stramosesc de la Traian si Decebal precum si degetul mare băgat printre aratator si mijlociul insulelor Kurile, cu urarea dacica “Copilul meu isi suge degetul. Vicii la inceput de viata”
    Bineinteles, contra ajutor imediat de la patriotii romani ,ocuparea Odesei…

  37. Dragos Dinulescu „un patriot roman” chiar a avut CURAJ de a publicat aceasta scrisoare catre Putin, fata de toti care se dau acum cu parerea ca niste lasi. Intrebarea este cum a fost transmisia la destinatar,sau este o preluare de presa romana !?.

  38. @ Mărgelatu : Probabil ca nu ai urmarit de la inceput conflictul.de la revolutia portocalie ( si chiar inainte) pana in ziua de astazi.Chiar crezi ca (aiurea vorbind) rusii dupa ce vor ocupa in intregime Ucraina o imparte la romani,polonezi ca acestia sa-si puna bazele NATO la 1 km.de granita cu Rusia?Urmareste si din alte surse independente mersul operatiunilor si a ceea ce spun rusii (fara prejudecati) si vei intelege ce se intampla si cum se va termina.

  39. bulab – Dupa ce va cistiga Putin acest conflict, NATO nu va mai exista ,asa ca teoria dumitale nu prea ar putea fi plauzibila.Daca esti mai atent poti sa constati ca sint destule tari care sint la ora actuala in NATO si ar dorii sa iasa .Acest NATO la fel ca EU ,nu a adus nimic bun tarilor care au aderat la aceste doua,majoritate a populatiei din tarile Europei, si-au dat seama de asta si fac comparatie intre ce viata frumoasa si libera era inainte si cum traesc la ora actuala cind sint calcate in picioare de EU si NATO.

  40. Tot felul de habarnisti pretind inapoi teritoriile furate de Stalin.
    LULU!
    Cei din aceste teritorii sunt rusificati, nici nu mai vorbesc romaneste si doar cate un batran dinozaur (dac-o mai fi traind) se mai pretinde roman.
    Cum sa te reunesti cu o populatie ostila, care nu accepta sa fie romani???
    La fel ca majoritatea moldovenilor de peste Prut.
    Nu vedeti ca visati tampenii si cai verzi rusesti pe pereti ucraineni?……[Rumburak]

  41. @Bulab si @Paulian Ionescu -amandoi de pus linga domnul doctor scapat de la Balaceanca,cel cu scrisoarea catre Putin.Unul sarac cu duhul(paulian)altul pentru ca se da bogat(chiar este bogat-Bulab).Dati-ne un exemplu, Paulian,de tara care vrea sa iasa din NATO .Poate ai vrut sa dai esemplu de tari care vor in NATO.Trebuie sa te hotaresti.Bulab,fiu al gliei stramosesti(ce cuvant acrit si puturos)cand va ocupa Rusia TOATA UCRAINA???!!!Cum nu ti-e clar ca Hersonul va fi luat de ucrainieni?Facem pariu?Daca eu castig promit sa nu folosesc cuvinte de ocara mai rele decat biet copilas,bogat infumurat,sarac cu duhul,impenitent,trol rusnac.Daca pierd eu, voi sa ma faceti in toate felurile imaginabile si inimaginabile.

  42. Autorul scrisorii are tot sprijinul meu.Românii ucrainieni = bataia de joc a regimului de la Kiev. Sunt sigura ca vor sa scape de el.

  43. @ Paulian Ionescu Nu este teoria mea,am auzit povestea cu dizolvarea NATO de cand a disparut Pactul de la Varsovia,dar dupa 30 ani vad ca acest NATO/OTAN este mai puternic asimilind tot ce pot.Intr-o zi poate dispare,dar americanii nu au interes,este o organizatie militara,politica,economica deservind USA.Este enorm de zis,am zis cu multi ani in urma in acest ziar ca degeaba deshideti dopurile de sampanie ca sunteti in NATO,nu stiti ce va asteapta,va bucurati ca prostii.

  44. Cu riscul de a dezumfla câțiva patrioți gata de a trimite pe alții la sfântul război de reîntregire a țării am să scriu un truism banal, colea, si anume că dacă o luăm după revendicările teritoriale ale butoiului de pulbere balcanic, probabil că suprafața Europei ar fi insuficientă.Cât despre”dreptul străbun”, „dacii liberi” sunt doar unii dintre mulții invadatori ai țării ăsteia jumulite de toți.Adică suntem toți de peste tot, indiferent ce limbă vorbim și de anul când vânturile istoriei ne-au adus strămoșii pe aici.Cât despre Patrie, ce naiba să facem cu alții când noi nu ne putem administra pe noi ca lumea? Aviz și putinelului.Ce altceva decât sărăcie, nedreptate și pușcărie politică are în ofertă? Cine e amator de așa ceva? Rușii din Donbas? Mă îndoiesc!Dacă era așa, Donbasul cădea demult.Vorbe goale.

  45. @ Troli rus…(18,34) Tu vrei sa faci pariu ca orasul Herson de pe fluviul Nipru va fi cucerit de Zelenski!?. Atunci mai asteapta cateva zile si o sa-ti INGITI cuvintele,dar sa te ti de pariu. Va fi nu DEZASTRU pentru Zelenski si Ucraina.

  46. Geto-dacii, populație PIE, cea cu limbă PIE pre-latină de tip satem, a pătruns la noi în mod PAȘNIC și a fost ASIMILATĂ (nu se cunosc urme arheologice de violență) odată cu destrămarea culturii neolitice Cucuteni, pe la 3300-3000 BC. Aceasta este dovedit și genetic, populațiile neolitice de la noi (cele de pe la 6000 BC) avand o structura genetică SIMILARĂ cu cea a românilor de astazi.
    Deci când vorbim despre ROMÂNIA … vorbim despre TĂRÂMUL nostru cel străvechi ISTORIC (de acum 8000 de ani), TĂRÂM extrem de UNITAR dpv. GENETIC (de pe la 6000 BC și pănă astăzi) și UNIC dpv. LINGVISTIC (de pe la 3000 BC și pănă astăzi).
    Iar noi ROMÂNII suntem un NEAM extrem de STATORNIC, nerevendicand decât TARAMUL nostru cel stravechi ISTORIC (al geto-dacului Burebista/de la 44 BC). Altceva nimic.

  47. @doru popescu,normal că au trăit pașnic, doar politica a lipsit în tot acest timp.Cât despre haplogrupuri(paleogenetică, nu filme cu sergiu nicolaescu), nu prea se potrivește cu teoria ta.Sudul are o dominanță orientală pe cànd Transilvania aparține haplogrupului occidental,celtic, dacă vrei, ca și goții și neamurile lor estice și nordice.Or fi fost cucuteni gumelnițenii paleolitici pașnici,dar asta nu se poate spune și despre traci și geți.Agatârșii orientali din nord, ori s-au răspândit prin Grecia ori au plecat spre alta zări pentru că, odată cu instalarea geților, au cam dispărut.Cât despre vlahi, ocupau toată Macedonia și Bulgaria(care nu vorbea, la început, slavona, și se întindeau până la poalele Carpaților.Cât despre unguri,ei erau servitorii mongolilor, rămași în Panonia după retragerea hoardei de aur.Vezi tu, istoria și propaganda sunt chestii diferite.Strămoșii noștri au fugit din Italia când Imperiul pârâia din toate încheieturile, cei câțiva pensionari uitați de Traian aici erau prea puțini pentru”latinizarea” așa zișilor „daci” adică săracii care munceau.Dacii erau pătura conducătoare, războinici de meserie, și s-au tirat când a început balamucul Evului Mediu timpuriu.A fost ca și când s-ar cărăbăni toată șleahta politică de azi și s-ar muta aici fermierii buri și olandezi în condițiile în care noi n-am vorbi chiar româna oficială.

  48. @ Troli rusi de pretutindeni,uniti-va:: probabil ca nu ai inteles ca am invatat si limba romana-accetabil-nu am pus piciorul pe pamantul tau stramosesc si ma doare exact undeva ce fel de steag flutura pe catargul din fata casei poporului ! Nu toti s-au nascut bogati,unii au facut sacrificii,compromisuri,au muncit toata viata in interesul semenilor,si-au slujit tara cu brio si vii tu sa dai lectii? Rusii nu vor Ucraina,nu este noutate,nici macar nu cunosti minimul necesar,inafara de sabloane copiate de la „specialistii”romani,altceva nu ai nimic de zis? Esti multumit cu masina de spalat? nu o baga in priza ca decoleaza si loveste azilul de batrani de la Deveselu.

  49. Rusii n-ar ceda altora gurile Dunarii. Iar in nord doar zona Bucovina conta. Spun conta pentru romanii de acolo, cei mai valorosi dintre toti romanii. Acum nu mai sunt aproape deloc deci nici zona aia puternic deznationalizata nu poate face fata unui referendum.

  50. GRESIT !
    Vezi lucrarea „Ancient DNA from South-East Europe Reveals Different Events during Early and Middle Neolithic Influencing the European Genetic Heritage „, precum si cartea „Istoria genetica a Romanilor”. Unde se arata ca civilizatiiile neolitice de pe la noi (inclusiv Cucuteni), de pe la 6000 BC, se arata a fi similare genetic cu romanii de astazi.
    Bineinteles ca exista unele „variatii” locale genetice in diversele zone de pe taramul nostru. Dar ele sunt precum si „graiurile” lingvistice din diversele zone din Romania. Ele sunt insa doar minore si nesemificative istoric si global. Gradul de UNITATE genetica, in timp si spatiu, se pastraza pentru TARAMUL nostru. Geto-dacii reprezentau TOATA populatia de pe aceste taramuri. De pe la 3000 BC dpv, arheologic si dpv. documentar de la Herodot/450 BC si pana la Ana Comneana/1150 AD si Caloian/1200 AD. Inclusiv si conducatorii lor cei neaos pamanteni.
    Agathirsoi (Agatârșii) au fost un trib traco-getic, care a fost alungat spre Italia. Posibil datorita navalirilor iraniene/persane. Deoarece tot Herodot aminteste de geti, tirasgeti si masageti, toate ca neamuri tracice pe la anii 500 AD, din epoca navalirii persilor lui Cyrus si Darius.
    Daca DACII s-ar fi „tirat” limba noastra nu ar fi fost de tip satem. Daca limba se „prefabrica” la romanii de la sud de muntii Haemus, am fi avut o limba de tip centum. De fapt, toata zona de sub Dunare si pana la muntii Haemus (din vechea zona geto-dacica a lui Burebista si Decebal), de dupa retragerea Aureliana, s-a numit tot Dacia. Pana la venirea bulgarilor.
    Asta s-a vazut la familia Asanestilor, de la nord de Haemus, cand Ionita Caloianul si-a recrutat armata de la nord de Dunare. Caci slavii (bulgarii si sarbii) si ungurii ii tradasera si ii omorasera si pe Asan si pe Petru.
    Iar de la 383 AD, ne-am numit si ne numim fie daci, daco-romani, fie ROMANI/din ROMANIA nord dunareana. E acelasi lucru.

  51. GRESIT !
    Vezi lucrarea „Ancient DNA from South-East Europe Reveals Different Events during Early and Middle Neolithic Influencing the European Genetic Heritage „, precum si cartea „Istoria genetica a Romanilor”. Unde se arata ca civilizatiiile neolitice de pe la noi (inclusiv Cucuteni), de pe la 6000 BC, sunt similare genetic cu romanii de astazi.
    Bineinteles ca exista unele „variatii” locale genetice in diversele zone de pe taramul nostru. Dar ele sunt precum si „graiurile” lingvistice din diversele zone din Romania. Ele sunt insa doar minore si nesemificative. Gradul de UNITATE genetica, in timp si spatiu, se pastraza pentru TARAMUL nostru.
    Geto-dacii reprezentau TOATA populatia de pe aceste taramuri. De pe la 3000 BC dpv, arheologic si dpv. documentar de la Herodot/450 BC si pana la Ana Comneana/1150 AD si Caloian/1200 AD. Inclusiv si conducatorii lor cei neaos pamanteni.
    Agathirsoi (Agatârșii) au fost un trib traco-getic, care a fost alungat spre Italia. Posibil datorita navalirilor iraniene/persane. Deoarece tot Herodot aminteste de geti, tirasgeti si masageti, toate ca neamuri tracice pe la anii 500 AD, din epoca navalirii persilor lui Cyrus si Darius. Zone care coincid insa si cu zoneler de extindere a civilizatiei Cucuteni la anii 3300 BC.
    Daca DACII s-ar fi „tirat” limba noastra nu ar fi fost de tip satem. Daca limba se „prefabrica” la romanii de la sud de muntii Haemus, am fi avut o limba de tip centum. De fapt, toata zona de sub Dunare si pana la muntii Haemus (din vechea zona geto-dacica a lui Burebista si Decebal), dupa retragerea Aureliana, s-a numit tot Dacia. Pana la venirea bulgarilor.
    Asta s-a vazut la familia Asanestilor, de la nord de Haemus, cand Ionita Caloianul si-a recrutat armata de la nord de Dunare. Caci slavii (bulgarii si sarbii) si ungurii ii tradasera si ii omorasera si pe Asan si pe Petru.
    Iar de la 383 AD, ne-am numit si ne numim fie daci, daco-romani, fie ROMANI/din ROMANIA nord dunareana. E acelasi lucru.

  52. @Sandu 7 noiembrie 2022 la 12:10
    Mai Sandele, sunt uluit de cat de slab esti la cap, tu nu ai deloc discernamant! Daca americanii ar fi obligati sa aplice in practica ideile tale pe care tu vrei sa le impui rusilor, americanii te-ar ucide pe loc, pentru ca potrivit gandirii tale si ei ar trebui sa dea inapoi tot teritoriul SUA amerindienilor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.