Scrisoare deschisă ASR Principesei Moştenitoare Margareta a României

Alteţa Voastră Regală,

Acum douăzeci şi cinci de ani, la 19 ianuarie 1990, mă aflam în faţa Alteţei Voastre Regale şi a Alteţei Sale Regale Principesa Sofia. Principese ale României. Sânge din sângele Regelui Mihai. Şi al Reginei Ana. Şi al Regelui Ferdinand. Şi al Reginei Maria. Mă aflam în interiorul unei realităţi pe care mintea şi sufletul meu o chemase continuu. Blocată într-o emoţie de nedescris, percepeam – a câta oară? – că doar exersând mersul împotriva curentului puteam, de fiecare dată, înainta. ”Cu ce să începem?” m-a întrebat atunci Alteţa Voastră Regală. ”Cu Cerul şi cu Pământul”, am răspuns. ”Cerul este Coroana Română şi Pământul, Regatul Român.” În acea zi de acum douăzeci şi cinci de ani, idealul secret al existenţei mele a devenit public şi am ştiut că împlinirea lui înseamnă împlinirea propriei mele vieţi.

Pe parcursul acestui sfert de veac am fost unul dintre martorii intervenţiei Alteţei Voastre Regale în inima şi în trupul poporului român. Nu a fost război ca pe timpul Reginei Elisabeta sau al Reginei Maria. Dar a fost ca pe front. Multe răni, dureri, lipsuri mari. ”Să facem mai mult pentru oameni, nu să vorbim despre ce facem”, era răspunsul pe care-l primeam, ori de cîte ori încercam s-o conving pe Alteţa Voastră Regală să accepte un interviu. Abia în 2005, când Fundaţia Principesa Margareta a României împlinea 15 ani de existenţă, am putut să ofer publicului un documentar, cu ocazia Galei de la Paris. Cu fondurile strânse la acea gală s-a construit un spital ultramodern, cu secţie de dializă, la Chilia Veche, o săracă localitate dobrogeană, pe care lunile de iarnă o rup de restul lumii. Am auzit-o atunci pe Principesa Moştenitoare a României vorbind despre România, unui public în care se aflau împărăteasa Farah Pahlavi, Contele şi Contesa de Paris, prinţi şi prinţese, crema aristocraţiei pariziene şi o mulţime de monştri sacri ai artei din Oraşul Luminii, aşa cum niciodată n-am auzit vorbind vreun politician român. Cu desăvârşită demnitate, cu gratitudine, cu profundă iubire. În 8 noiembrie 2012, la Londra, momentul ceremoniei din Capela Reginei Elisabeta a Marii Britanii mi-a reaprins emoţia din cuvintele unui celebru scriitor: ”… familia regală este oglinda familiei umane iar veneraţia pe care o atrage este legitimă… Regii sunt o necesitate biologică. Poate că ei sunt însăşi oglinda alcătuirii sufletului.” (Lawrence Durrel) Regele României alături de Principesa Moştenitoare a României, prezentul şi viitorul Coroanei Române la o ceremonie fără pereche în istoria regalităţii. Pentru că nici unui alt Rege din afara Regatului Unit al Marii Britanii nu i s-a mai pus blazonul laolaltă cu cele ale Coroanei Britanice.

De un sfert de secol privesc cu respect, admiraţie şi recunoştinţă tot ceea ce Alteţa Voastră Regală lucrează, cu dragoste şi responsabilitate, dar şi cu discreţia spiritelor alese, la binele acestui popor. Îmi creşte inima, cum spune românul, când întâlnesc oameni, cu puţin timp înainte copleşiţi de necazuri şi nevoi, dar acum uşuraţi, înlesniţi, prin intervenţia directă a Alteţei Voastre, ca prin atingerea cu bagheta magică. Acolo, în multele centre ale durerii şi în rănile deschise ale românilor, lucrarea Alteţei Voastre produce adevărate renaşteri, făcând, asemenea Majestăţii Sale Regelui Mihai, în alt timp şi în alte situaţii, ”tot binele posibil în condiţii imposibile”.

La ceasul acestui fericit jubileu mulţumesc Alteţei Voastre Regale pentru modelul ales oferit cu dragoste şi generozitate şi pentru implicarea profund responsabilă în viaţa întregii noastre naţiuni. Pentru dăruire. Pentru semnul unei alte puteri. Al adevăratei puteri!

La mulţi ani, Alteţa Voastră Regală!

Marilena Rotaru

16 ianuarie 2015

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.