Scrisoare deschisă către CSAT

Gabriel Andreescu – scrisoare deschisă adresată Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în legătură cu conspirarea de către serviciile de informaţii române a dosarului meu de securitate.

Mă adresez Consiliului Suprem de Apărare a Ţării solicitând să ia măsurile necesare în vederea acordării accesului la dosarul meu întocmit de fosta Securitate, un drept recunoscut atât de legea românească, cât şi în sensul dreptului fundamental la viaţă privată.

Fac această cerere pe baza atribuţiei CSAT de a dispune cu privire la „datele, informările şi evaluările furnizate de serviciile de informaţii şi de celelalte structuri cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale” (art. 4, a) 4., Legea nr. 415/2002). În sensul legii, CSAT are şi obligaţia să intervină atunci când, prin felul în care tratează sursele informative pe care le deţin, serviciile de informaţii fac abuzuri împotriva intereselor persoanelor private şi ale societăţii.

Am cerut prima dată accesul la dosarul meu de urmărire informativă la începutul anului 1990, pe vremea când o decizie în acest sens intra în atribuţia directorului SRI. Nu l-am primit. Am repetat cererea în 1996. Nu mi s-a răspuns. Am aşteptat schimbările din toamna anului 1996 şi numirea noului director al SRI, cu speranţa ca lucrurile să intre în normal. Directorul de la acea dată, domnul Costin Georgescu, nu a făcut decât să-şi exprime teama că va deschide o cutie a Pandorei. Am semnat, la puţin timp, împreună cu alţi foşti şase disidenţi, o scrisoare colectivă cerându-ne dosarele elaborate de Securitate. Fără rezultat.

Odată cu votarea Legii 187/1999 şi apariţia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii am trimis Colegiului CNSAS (în luna iunie 2000) cererea mea pentru consultarea dosarului de urmărire informativă. După alegerea unui nou Colegiu al CNSAS şi mai multe intervenţii, am fost chemat să-mi văd dosarul … penal, în care eram acuzat de trădare. Dosar irelevant.

Am adresat o cerere privind dosarul meu de securitate şi ultimului director al SRI, în toamna anului 2006. Scrisoarea de răspuns a Domniei sale afirma că dosarul nu ar mai exista întrucât „nu a fost clasat în arhivă, deoarece a fost distrus în timpul evenimentelor din decembrie 1989″. Cei ce-i pregătiseră răspunsul invocau ca probă declaraţia unui fost ofiţer al Direcţiei a III-a a Securităţii, între timp decedat. În plus, scrisoarea vorbea despre existenţa în arhiva SRI a unei fişe de evidenţă privitoare la deschiderea unui dosar pe numele meu, a cărei copie mi-a fost trimisă în acelaşi plic. Conform acestei fişe, Direcţia a III-a îmi deschisese dosar de urmărire informativă pe motiv că aş fi „suspect a fi agent al diplomatului mexican Albu”, la… 28 noiembrie 1987.

Răspunsul probează implicarea SRI într-un flagrant caz de falsificare a datelor din arhiva pe care o are în custodie. Am fost supus unor prime anchete ale Securităţii în anii 1979-1980, ceea ce dovedeşte că de atunci – de fapt, chiar cu ceva timp înainte – am fost pus sub urmărire de Direcţia I a Departamentului Securităţii Statului, care se ocupa de „pericolele” interne. Relaţiile mele din anii ’80 cu prieteni ce depuseseră cereri de emigrare, cu disidenţi precum Carmen Popescu implicată în mişcarea SLOMR, contactele prin care am trimis texte anticeauşiste în Occident arată că toată prima perioadă a anilor ’80 am fost sub o supraveghere sistematică. De altfel, în dosarul prietenului meu Teodor Vulcan se găsesc note care confirmă „reidentificarea mea”, la începutul anilor ’80, de ofiţerii ce-mi urmăreau prietenul.

Deschiderea de către Direcţia a III-a a unui dosar de urmărire informativă nu avea cum să schimbe soarta DUI întocmit de Direcţia I. În plus, indicarea unei date atât de târzii privind deschiderea celui de-al doilea dosar, la 28 noiembrie 1987, oferă proba clară a falsului care mi-a fost pregătit de către conducerea SRI. Era imposibil ca investigaţia să înceapă tocmai la sfârşitul lunii noiembrie de vreme ce am avut primele întâlniri cu diplomatul respectiv în luna septembrie 1987. Mai mult: într-una din seri, în luna octombrie 1987, am văzut eu însumi Dacia parcată inutil pe spaţiul verde al parcului unde aveam întâlnirile, cu patru inşi care aşteptau în maşină. Erau cei patru ofiţeri care aveau să mă aresteze pe 24 decembrie 1987. Eram deci pus sub urmărirea Direcţiei a III-a cel puţin din octombrie 1987. Cum ar putea atunci să se înregistreze o fişă de evidenţă abia peste o lună? Repet: faptul constituie o dovadă de netăgăduit a falsităţii documentului trimis mie de SRI.

Adaug că şi în ultimul an, la insistenţele mele, CNSAS a făcut mai multe cereri pentru a obţine de la serviciile de informaţii dosarul meu de urmărire informativă. Consiliul a primit de la SRI răspunsul că în arhiva sa nu există un astfel de dosar. Pagini ce mă privesc există cu siguranţă şi în arhiva aflată în custodia SIE, întrucât fosta Direcţie de Informaţii Externe fusese activă în străinătate cel puţin în legătură cu protestul meu adresat întrunirii CSCE de la Paris, şi greva foamei, din mai-iunie 1989.

Inventând o fişă care mă prezintă ca „suspect de spionaj”, SRI a construit un scenariu calomniator. Recenta mistificare a dosarului cărturarului Adrian Marino, în scopul de a-l transforma pe acest deţinut politic şi asumat anticomunist într-un colaborator al Securităţii, arată cât de periculoasă este acceptarea pasivă a comportamentului serviciilor de informaţii chemate a fi în serviciul oamenilor, nu împotriva lor.

Trecând de la cazul meu la situaţia mai generală cu care se află în conexiune, reclam CSAT refuzul serviciilor de a indica dosarele clasificate, cum se întâmplă în orice democraţie care îşi merită numele. Susţinând în ciuda realităţii că dosarele clasificate „nu există”, serviciile de informaţii falsifică datele din arhivă şi neagă dreptul societăţii româneşti de a lua cunoştinţă de trecut. Asemenea Securităţii, actualele servicii îşi iau competenţa de a fi proprietarii Adevărului şi se implică, direct sau indirect, în înscenări politice. O astfel de atitudine arată că şi astăzi, la 20 de ani după revoluţie, serviciile de informaţii româneşti se comportă ca şi continuatoare ale Securităţii comuniste. Atâta timp cât SRI şi SIE vor susţine falsificarea datelor cu privire la dosarele din arhivele de până în anul 1989, şi le vor manipula, schimbarea de generaţii, reformele, chiar condamnarea oficială a regimului comunist rămân paleative. Serviciile păstrează ştampila ruşinoasă de continuatoare ale odioasei instituţii de represiune.

Cu aceste motivaţii de ordin mai general, şi având în vedere atribuţiile CSAT, solicit Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să analizeze măsurile ce-i incumbă pentru a-mi asigura accesul la propriul meu dosar din arhiva SRI şi la paginile ce mă privesc existente în arhiva SIE.

Cu mulţumiri,

Gabriel Andreescu

Bucureşti, 20 mai 2010