Turiștii care își fac vacanța pe litoral se bucură de ultimele zile cu prețuri reduse. Plajele de pe litoral sunt pline, vremea este frumoasă. Oamenii se relaxează, salvamarii au rămas însă vigilenți din pricina valurilor mari.
Fluierul s-a auzit mai des decât în mod obișnuit ca să îi avertizeze pe oameni să nu se aventureze în apă.
A fost arborat steagul roșu, semn că scăldatul este interzis, dar nu toți turiștii țin cont de avertismente.
Multe hoteluri de pe litoral sunt ocupate în acest moment sută la sută. Hotelierii și proprietarii de pensiuni sunt optimiști și speră la un sezon plin, cu vreme bună până târziu în toamnă.
De la 1 iulie, preturile vor crește însă. Sunt așteptate scumpiri cu aproximativ 10%, cel puțin pentru cazare, iar în unele locații chiar mai mult.
În următoarele două săptămâni, vor începe două festivaluri de muzică pe litoral, ceea ce presupune buget mai mare pentru turiști, hotelieri mai fericiți.
Spre exemplu, pentru o noapte la un hotel de 3 stele, turiștii vor scoate din buzunar 260 de lei, față de 230 de lei, iar la un hotel de 4 stele, unde o noapte de cazare costă 500 de lei, prețul va crește la 600 de lei.
Și prețul șezlongurilor va crește cu aproximativ 5 lei. ”Dacă vine un grup de patru persoane, plătesc trei şezlonguri şi al patrulea este gratis. Iar la şapte persoane, primesc două şezlonguri gratis şi cinci le plătesc”, spune Răzvan Chițan, manager plajă, pentru observatornews.ro.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Prost nu e cel ce cere, ci cel ce da! Si e plin litoralul in Iulie-August.
Si ne miram de ce tot votam hotii, coruptii, incompetentii.