
Deputatul PNL Ionuț Stroe a declarat, marți, că educația media trebuie să devină obligatorie la liceu și a anunțat că va discuta cu ministrul educației, Daniel David, cu profesori, părinți, elevi și societatea civilă pentru a găsi cea mai bună formulă de introducere a acestei discipline, după care să depună o inițiativă legislativă în acest sens.
‘Într-un moment în care rețelele sociale au devenit principala sursă de informare pentru tineri, iar valurile de manipulare și dezinformare sunt tot mai ample și au un impact devastator, educația media în școli este vitală și trebuie să devină obligatorie. Spun asta ca tată, ca deputat PNL care poate dialoga direct cu ministrul Educației, Daniel David, și ca membru al No Hate Parliamentary Alliance, aliniat unei direcții europene clare: combaterea urii și a manipulării online’, a scris Ionuț Stroe, pe pagina sa de Facebook.
El a menționat că la liceu există disciplina ‘Educație digitală și abilități media (EDAM)’, dar doar ca opțional, ceea ce înseamnă că nu ajunge la toți elevii.
Potrivit liberalului, introducerea educației media în licee ca materie obligatorie ar fi ‘scutul inteligent care îi învață pe copii să verifice sursele, să recunoască manipularea, publicitatea și conținutul sponsorizat, să se protejeze de ură online și să folosească responsabil instrumentele digitale (inclusiv AI)’.
‘Tinerii își iau tot mai mult informația din social media, unde circulă rapid știri false, propagandă și conținut polarizant. Fără alfabetizare media, lăsăm generații întregi fără busolă într-un mediu informațional tot mai complex’, a mai scris Stroe.
Liberalul a precizat că va face consultări publice cu profesori, părinți, elevi și societatea civilă (CJI, UNICEF și alte organizații de profil) pentru ‘a strânge soluții și pentru a calibra conținutul curricular’, va avea un dialog oficial cu ministrul Educației, Daniel David, pentru a găsi cea mai bună formulă de introducere a acestei materii obligatorie la liceu, începând cu clasa a IX-a, și pentru a sprijini formarea profesorilor, precum și o inițiativă parlamentară de îmbunătățire a legislației, astfel încât ‘educația media să fie ancorată durabil în curriculum’.
‘România are obligația de a promova alfabetizarea media și de a raporta periodic Comisiei Europene – conform Directivei serviciilor media audiovizuale (AVMSD). Voi susține ca aceste angajamente să se regăsească clar în școli. Este o obligație față de copiii noștri. Este o obligație față de democrație. Și este o obligație europeană. Dacă ești părinte, profesor sau elev și vrei să te implici în consultări, scrie-mi. Construim împreună un scut inteligent pentru generația care vine’, a transmis Ionuț Stroe pe Facebook.
Propun și alte discipline: Rezultatele predicțiilor Babei Vanga comparativ cu cele ale lui Nostradamus! Credeți că ar merge?
Mai, dar mai gasiti multe materii pe care sa le bagati pe gat elevilor? Ati rezolvat toate problemele reale ale educatiei si ale elevilor- spatii decente de educatie, laboratoare dotate conform anului 2025, biblioteci, fonduri actualizate de carte in biblioteci, terenuri si sali de sport adecvate (nu pe care sa isi rupa genunchii si nu numai), sprijin (ex. finantare, colaborari cu mediul privat etc) pentru activitatile din saptamanile verde si altfel etc etc – mai aveati decat sa extindeti numarul de discipline si implicit timpul si incarcatura mentala a elevilor. Voi nu stati la ‘serviciu’ 6-7-8 ore pe zi, dar elevii sa stea, ca sa va puteti lauda ca ati facut ceva pentru educatie…
Mai bine sa se studieze materia „Scutul Rosu”, te fereste de prostie, tefelism, trotinism, vaccinism si sindromul pamantului plat.Stroe era in kiloti cand a conceput aceasta lege.
Iar încărcați programa școlară, nu de mult au redus ore de literatură română, istorie, geografie, sport, acum iar încărcați programa școlară, cretinilor?