Surprize majore în primele faze ale turneului de la Indian Wells.
Jucătoarea cehă de tenis Petra Kvitova, locul 3 WTA și cu șanse la poziția a doua, a fost eliminată sâmbătă noapte de Venus Williams, locul 36 WTA, cu scorul de 4-6, 7-6, 6-4.
De asemenea, daneza Caroline Wozniacki, fost lider mondial, în prezent pe locul 13 WTA, a fost învinsă duminică dimineață de rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 59 WTA: 7-5, 2-6, 7-5 în favoarea rusoaicei.
Și americanca Sloane Stephens, locul 4 WTA, a fost eliminată sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-0, de elveţienca Stefanie Voegele, locul 109 WTA, venită din calificări.
În total, şase din primele 20 de jucătoare din circuitul WTA au fost eliminate.
În circuitul masculin, jucătorul de tenis Stefanos Tsitsipas, locul 10 ATP, a fost eliminat în turul al doilea de la Indian Wells, fiind învins de canadianul în vârstă de 18 ani Felix Auger-Aliassime, locul 58 ATP.
Canadianul de doar 18 ani Felix Auger-Aliassime a reușit probabil cea mai importantă victorie de până acum a carierei, după ce l-a învins pe grecul Stefanos Tsitsipas, recent intrat în Top 10 ATP, scor 6-4, 6-2, calificându-se astfel în turul trei al turneului din California.