Se naște o dezbatere: „Dacă statul nu ne mai oferă (mai) nimic, de ce am mai plăti taxe?”

Țara împărțită în două! Anunțul guvernanților potrivit căruia doresc să trateze diferit persoanele vaccinate de cele nevaccinate stârnește și reacții de revoltă.  „Contractul social în care suntem toți parte spune că noi trebuie să respectăm niște reguli scrise de și pentru oameni normali la cap și să plătim taxe, impozite și contribuții pentru funcționarea statului, primind în schimb siguranță, egalitate de șanse, garanții pentru drepturi și libertăți, dreptate, asistență sanitară și socială și șansa unei slujbe decente sau a unei afaceri. Dacă statul nu ne mai oferă (mai) nimic din toate astea, de ce am mai plăti taxe, impozite și contribuții?”, explică pe înțelesul tuturor avocatul Gheorghe Piperea.
Iată mesajul avocatului, integral:
Nu mai suntem în zorii apartheidului sanitar. Soarele e deja de trei sulițe pe cer.
Hitleriștii care nu mai știu cum să convingă turmele să se înțepe profilactic, pentru o siguranță care nu există nici pe hârtia prospectelor, nici în rapoartele de farmacovigilență, au făcut din privilegiile și libertățile înțepaților principala armă propagandistică. Cea mai grotescă dudă autoritarist – iacobină este “măsura” propusă de ministrul Câmpeanu (pe care îl credeam om lucid) – condiționarea de combinezon a studenților neînțepați, care nu vor mai veni la curs sau în cămin fără zisul echipament de “protecție”.
Contractul social în care suntem toți parte spune că noi trebuie să respectăm niște reguli scrise de și pentru oameni normali la cap și să plătim taxe, impozite și contribuții pentru funcționarea statului, primind în schimb siguranță, egalitate de șanse, garanții pentru drepturi și libertăți, dreptate, asistență sanitară și socială și șansa unei slujbe decente sau a unei afaceri. Dacă statul nu ne mai oferă (mai) nimic din toate astea, de ce am mai plăti taxe, impozite și contribuții? De ce am mai folosi moneda oficială, și nu trocul sau monede proprii? De ce am mai vota, de ce am mai respecta ordinele unor asemenea autorități atât de tâmpite și iresponsabile?
Contractul, stimați mireni care nu iubiți avocații, este un document care generează drepturi și obligații reciproce ale părților – dacă o parte nu își respectă obligațiile, cealaltă parte are dreptul să înghețe contractul, suspendând executarea propriilor obligații. Regula se numește exceptio non adimpleti contractus și se găsește adânc înscrisă în Codul civil.
Tot așa, patronul se găsește într-un contract cu angajatul. Și acestui contract i se aplică regula de mai sus.
În plus, niciun regulament de ordine interioară (nici măcar cel “completat verbal”, după expresia inteligentei ministre de la muncă și protecție socială*) nu poate încălca sau completa legea. Dacă legea nu îi obligă la tratament medical decât pe cei cu probleme psihice grave (pentru asta fiind necesar, în plus, un ordin al unui judecător) și dacă legea nu permite segregarea la locul de muncă pe criterii medicale sau de orice natură, un ROI nu poate impune asta fără a încălca grav și penal legea. Salariații segregați au și dreptul la grevă, și dreptul de a-l acționa în justiție pe patronul delincvent. Oricum, în condițiile în care te plângi de un deficit de 600 sute de mii de angajați numai în sectorul construcții, trebuie să fii deosebit de prost și auto-destructiv să vrei să îi faci pe plac hitleristului Cîțu alungându-ți angajații care nu pot sau nu vor să se înțepe cu orice le trece prin căpșor “elitelor” tehno-politico-sanitare, bine remunerate de starea de teroare sanitară perpetuată chinezesc.
La fel stau lucrurile cu comercianții. Nu doar că intenția de a le face pe plac lui Cîțu si lui Arafat îi pune în dezonoranta postură a afaceriștilor americani albi sudiști din anii 50-60 ai secolului trecut, care nu permiteau accesul negrilor și al câinilor, dar îi lasă și fără 70% din potențialii clienți. Hotelurile și restaurantele de pe litoral, de exemplu, vor fi boicotate de ne-înțepați, care vor migra către particulari (ăia cu cheile zornăitoare de pe marginea drumului dintre Mamaia și stațiunile din sudul litoralului) sau către sistemul airbnb, mult mai ieftin. Faliment scrie deja pe fruntea proștilor, colaboraționiști ai hitleriștilor și ai iacobinilor sanitari din fruntea statului (în curând, un stat eșuat). Ca să nu mai vorbim de sutele de mii de potențiale procese sau plângeri la ANPC și la CNCD.
PS Disperarea cu care țin cu dinții de aceste ultime frici ale oamenilor, frica de ne-înțepați și frica de segregare și excludere socială pe motive sanitare, arată clar că piesa idioată, cu actori prost aleși, bâlbâiți și inexpresivi, la care am fost obligați să asistăm, este la final.
*oare ce-o însemna “protecție socială” a ne-înțepaților în mintea cosmică a stimabilei ministre care nu mai știa ce vârstă are? Să se culce noaptea sănătoși și să se trezească a doua zi … aruncați peste bord?
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 17
Ioana Radu 8516 Articole
Author

40 de Comentarii

  1. Piperea nu mai are nicio credibilitate. El face parte din categoria celor care folosesc cuvinte precum plandemie si vaxcin. Cred ca asta spune totul despre logica lui.. .

  2. Mda. Corectă observația..Deși se știe că un stat funcționează din administrarea CORECTĂ a taxelor, impozitelor, amenzilor, contribuțiilor de orice fel a cetățenilor, loiali, educați conștiincioși.. însa devreme ce constați că banii tăi de fapt sunt furați, dispar in salarii și pensii nerușinate, in hoții la care o autostradă te costă de cinci ori decât pe alți din vecin, sau alte ”achiziții” aurite,. Nemaivorbind de ”dotarea armatei”,. Deci ai un sistem mafiot, de care nu prea văd cum scapi, pentru că românu e părtaș, complice la astfel de”patriotisme” in speranța de pică și lui ceva.. Păi să le pice plombele și barba ortodoxă…, Dar nu din banii mei..

  3. O dezbatere, ce cuvant ridicol in contextul in care toate platformele si toata media sunt sub controlul oligarhiei. Intrebarea nu e CE sa dezbati, ca sunt destule subiecte, ci UNDE sa dezbati?
    Dezbaterea, ca in orice dictatura, lucru pe care multi romani refuza inca sa-l vada, este interzisa. Orice subiect care nu convine sistemului este rapid dat uitarii, si se discuta (discutii deep faked, desigur) doar despre ce intereseaza puterea.
    Dezbatere, ce gluma buna…

  4. …gata, ai intrat in tura?…

  5. O sa bage CEDO o chestie din aia „desteapta” de-a lor cu dreptul statelor de a impune restrictii, ca dreptul nu e un drept absolut, ca poate fi limitata libertatea de miscare, in afara de cazul in care faci parte din BLM, LGTBQ, etc.

  6. De vreo 10 ani statul nu mai ofera nimic concret.
    Cam tot de atunci, d-astia ce au dormit sub balegar iar apoi s-au aciuat prin ONG-uri tot vin cu idei tampite de supralegiferare. De altfel si intaiul narod al tarii ne tot anunta ca ideile vin de prin canelele ONG-istilor, caci statul a devenit un parazit social.
    Paduchii astia s-au urcat acum pe sloganul plandemic, si cum mai nimeni nu-i baga in seama, bolborosesc prin tomberoane sloganuri antisociale.
    In forma actuala statul, napadit de putoarea descompunerii, continua sa propuna actiuni teroriste, or cum finantarea terorismului este interzisa, tot la fel de bine si alimentarea statului terorist trebuie sanctionata prin neplata taxelor.

  7. La noi orice idiot, medic sau nu, crede ca poate avea un punct de vedere in privinta vaccinarii. Seara de seara o vad pe chivuța dr. Pop M recitand pe toate canalele aceleasi ineptii antivacciniste, lung sir de tampenii. Orice cretin, minte ingusta, are dreptul sa refuze vaccinarea, indifetent motivul. Dar nu are dreptul sa pericliteze sanatatea altora, intregi cu capul. Cei care declara ca nu exista COVID ar trebui trimisi in India, unde se aduna cadavrele cu escavatorul de pe strazi. Romania ori se prabuseste datorita unor idioti ori ia exemplul unor tari ca Israelul, Marea Britanie, USA etc si rezolva problema, revenind la normal. Lui Piperea i-ar prinde bine o teava in beregata, atunci poate i-ar veni mintea in cap

  8. Din partea statului numai obligații sub forma de taxe, îndatoriri, face Cîțu datorii cât pentru 10generații de avut gașca liberală ce fura.

  9. Statul securist….
    esti unul dintre cei paranoici.
    Poti sustine documentat ca avem a face cu o pandemie ?
    Poti sustine documentat ca in statele cu nivel ridicat de vaccinare explozia internarilor si a deceselor in rindul vaccinatilor nu are legatura cu vaccinul ?
    Poti sustine documentat ca acest produs mRNA poate fi numit vaccin?
    Poti sustine documentat eficienta si siguranta acestor produse de modificare si terapie genetica, fals denumite vaccinuri mRNA ?
    Pentru simplul fapt ca o substanta se introduce in corp prin injectare, nu inseamna ca este vaccin. Daca ar fi asa, heroina ar intra in rindul vaccinurilor.
    Ai citit continutul patentului Moderna si Pfizer privind acest dispozitiv medical de modificare si terapie genetica aplicat prin injectare ?
    Am impresia ca esti victima a propagandei fara sa intelegi logica acestei propagande.

  10. dar mai trebuie ceva, raspunderea ministeriala sa se aplice, iar daca un partid ruineaza/tradeaza sau atenteaza la stalibitatea economica a Romaniei sa fie desfiintat prin lege. Azi PNL/PD-L/USR-PLUS sunt vinovati de distrugerea patrimoniului economic al Romaniei, ar trebui sa fie judecate si condamnate ca formatiuni antieconomice ba chiar sa fie pusi membri lor sa despagubeasca tara din propriile detineri, locuinte, economii, iar daca nu au sa li se opreasca 2/3 din salariu/venit/pensie, doar asa unii vor deveni responsabili ca Romania nu-i tarlaua lor.

  11. Sărăcia și mizeria au făcut și fac mult mai multe victime acolo în India, decât covid-19. Nu au mai remarcat starea de fapt care e așa de zeci de ani, toți ăștia cu vaccinare și covid în gură.

  12. Cei care nu doresc un ser experimental – nedreptatiti de legislatia interna sau externa si iritati de insistentele politrucilor deghizati in binefacatori – pot sa se organizeze astfel incat sa stranga semnaturile necesare in fiecare localitate/ judet… ?!?

  13. Sorin…
    esti victima dezinformarii…
    In India nu se moare de covid…se moare de foame…sau ma rog…se moare de foame la un nivel mult mai ridicat decit se moare de covid. Unele inregistrari, prezentate de media, in care sint prezentati indienii cazind pe strada, sint falsuri prin omisiune. Acele imagini sint de acum 3 ani si au legatura cu pierderile de gaze dintr-o conducta transnationala de transport gaze…motiv pentru care intradevar, oamenii lesinau pe strada.

  14. Nu mi-a dat nimeni inapoi impozitul pe sanatate de anul trecut iar spitalele non covid sunt cu acces limitat si strict militarizat.practic blocate si cu paturi libere.de ce sa mai platesc asigurările stat ca tot acasă sau online privat ma tratez…

  15. taxele sunt platite pentru ca statul are monopol pe violenta prin institutiile sale de forta.
    nimeni nu plateste taxe din placere.

  16. Chiar asa…
    Încă iti permiți să plătești curentul si internetul. Dacă aș fi Cîțu, as spune ca iti permiți plata unui impozit suplimentar pe venit, începînd cu 1 ianuarie 2021.

  17. De ce am plati taxe si impozite? Completez eu: de ce ar mai exista parlament daca toate legile sunt cu dedicatie clanurilor? Sunt bani aruncati aiurea si sunt enorm de multi incasati doar pentru distrugerea tarii si natiunii!

  18. @ Marele Urs = Marele Hun: Baaa..de sovinismul tau obraznic antiromanesc ne-am saturat la fiecare postare! EMIGREAZA !!.

  19. USR-PLUS și Voiculescu trimit pacienții să se opereze la spitale în străinatate, că austriecii aplaudă. În România să nu se mai facă niciun tranplant. Toate în străinătate, decontatate eventual tot de statul român din taxele plătite tot de români.
    Au dat afară din spitale pacienții cu forța să-i trimită în străinatate că vine covid.

  20. Sistemul mafiot la care a contribuit din plin UDMR mereu la putere în toate guvernările cu ungurii părtași și complici, să le pice plombele și barba de migrator ivadator Atilla.

  21. Sorine,e rusinoasa postura de sluga a regimului catist.Ai si tu personalitate,fii demn si respecta pozitia celor care nu sunt de acord ca pentru asta niste tineri au murit in 89.Pe deasupra esti magar ,violent si fara maniere cum spunea Caragiale.Basca bolnav de paranoia.As vrea sa iti prezint mai multe argumente dar cu prostii care mai poarta si ochelari de cal nu imi pierd timpul.

  22. …mda, sorinel pare a fi medic…si, chiar asa de-ar fi, isi da singur cu logica in…pt ca altfel nu-mi explic fractura de logica(ii spun asa din amabilitate intrucat, oricat m-am straduit, nu am gasit nici macar o farama cat o farama dintr-o bucata arn)…daca este medic, se critica singur…desi ar fi un glas autorizat sa-si dea cu parerea, pana la specializare toti studentii la medicina parcurg materiile generale, sa spunem….daca nu este, cu atat mai putin are dreptul sau caderea sa-si dea cu parerea…pe de alta parte, vaccinat fiind, de ce te-ai mai teme de unul care-semn de gandire-refuza sa ia parte la un studiu clinic fara a fi acoperit de clauzele unui atare proces-se desfasoara sub contract…o intrebare simpla pentru sarmana fiintza: poti sa enumeri mai mult decat un beneficiu adus persoanei vacinate(in afara celor determinate in mod subiectiv de cei care va mana, ca pe vite, la abator)?…ma refer la beneficii privind sanatatea, pt ca este recunoscut faptul cate poti imbolnavi-deci canci imunizare-,poti transmite virusul in continuare-chiar variante mai agresive-sau poti deceda…

  23. Intrebarea asta era pe timpul lui Dragnea,cand platea pensii speciale,cand marea salariile medicilor fara sa primim servicii. EYC. Cand umbla la legile justitiei sa-si apere infractorii din partid si el sa scape de puscarie. ETC. Ai intarziat articolul cu 4 ani.

  24. @sorin- cum pot fi nevaccinatii pericol pt vaccinati? Te-ai gandit putin cu mintea ta creata?! Daca vaccinul are vreun rost si te face imun, cum ar fi un pericol un nevaccinat pt cei vaccinati?! Deci cei nevaccinati nu pericliteaza viata nimanui, decat pe a lor! Adanc e putul gandirii tale la fel cu al lui Catu si al celorlalti guvetnanti hoti si corupti! Poate ar fi cazul ca tu sa mergi in India ca sa vezi adevarul cu ochii tai, sa nu mai crezi vestile masluite din mas-media noastra!

  25. Indeosebi din 2000 incoace Statul Romanesc , odata cu incasarile taxelor si impozitelor , ne ofera gargara si circ .
    Sa fi uitat ca Imnul National se numeste ” Desteapta-te romane ” ?

  26. IohaniSS și guwernerul lui securisto-fascist de tip mafiot urmează să mai ceară ca nevaccinații să poarte o stea galbenă în dreptul inimii, în față și în spate.

    Eu mi-am pregătit steaua galbenă pe care românii nevaccinați vor fii obligați, de către securisto-fasciștii de la guwernare, să o poarte după 01 Iunie 2021…

    1. Un vaccin bun te imunizeaza fata de o boala fara sa aibe efecte secundare grave.
    2.Vaccinurile anti covid 19, de azi, nu te scapa de masca, de teste si de infectare.
    3. Daca te infectezi dupa ce te-ai vaccinat, inseamna ca vaccinul nu e bun.
    4. Daca vaccinurile erau bune, firmele producatoare nu ar fi cerut si obtinut imunitate in cazurile de efecte adverse grave.
    5. Vaccinarea este un act medical si NU POATE FII OBLIGATORIE. In 1946, Tribunalul de la Nuremberg, a hotarat ca „Administrarea de medicamente impotriva vointei omului, este CRIMA IMPOTRIVA UMANITATII.”.
    6. Acordarea de facilitati diferite intre vaccinati si nevaccinati, cu favorizarea vaccinatilor, se numeste DISCRIMINARE.
    7. Vaccinatii se pot infecta si transmite mai departe boala.

  27. Cum poti face niste afirmatii atat de macabre cand India un subcontinent cu 1,4 miliarde a avut in cel mai tragic moment 3982 decese/zi. SUA in cel mai tragic moment a avut 4490 decese la o populatie de PATRU ORI mai mic 332 milioane. Germania cel mai tragic 1244 la 84 milioane, deci mai mult decat SUA, Numai New Delhi avea in 2011 21,75 milioane de locuitori. Daca ai cosmare si vezi catastrofe cu excavatorul bea un ceai calmant.

  28. De obicei, celor mai inteligenti,statul face tot posibilul ca sa le reduca drepturile de a-și oferi experiența si cunostintele in rezolvarea unor chestiuni de viata si de moarte. Și pentru aceasta actiune foloseste idiotii, olihofrenii, parsivii, neputinciosii, papagalii, satanistii, etc, pe care-i trimite in lupta cu misiunea clara de a-i ucide pe la spate si a-i linsa mediatic, promitandu-le ca viitorul le va apartine lor, celor multi care iubesc statutul de slugă idioata credula sau marsava, lipsita de constiinta, morala si dragoste fata de om și viata lui.
    Ps. Pentru jegurile progresiste: de ce nu faceti teste la nivel de masa, ca să vedeți cati oameni s-au imunizat natural? Sunt sigur ca, alături de mult apreciatii vostrii vaccinati, numarul celor cu anticorpi a trecut de pragul critic de 60%. Dar de ce ar face o asemenea acțiune,cand sluga prostocrata, idiotorahatica,
    are ca principal obiectiv înteparea, cu toate repercursiunile care pot decurge din ea. Si apoi de ce s-ar vaccina cei care lupta pe frontul proguvernamental securist, cand se stie ca cei fără creier sau cu ușoară urme, nu sunt afectați deloc,dar absolut de loc, de această gripa. Citu, Jhonny, Orban, Bulai, Barna, Voiculescu si toata ceata de impotenți intelectual fiind exemplu cel mai edificator.

  29. @ vasile marcus. Saracu de tine. Sunt foarte curios care este parerea ta despre cancer, diabet, scleroza multipla zau nu am acum niciun document care sa te convinga pe tine ca exista. In astea crezi? In rest inteleg ca toata lumea de pe glob s-a apucat sa fake o pandemie de la chinezi, rusi, americani pana la indieni etc. bine …e cum zici tu !

  30. Ar fi prea frumos ca fiecare cetatean sa semneze un contract cu statul in care sa se mentioneze explicit cu ce contribuie fiecare (cetatean respectiv stat) in contractul social. Nu o sa avem niciodata in mana un asemenea document ca cetateni.

  31. Dl Piperea observa corect — contractul social (care sta la baza unui stat de drept) a fost rupt! Nu de azi, de ieri, ci progresiv, de 30 de ani. Ceea ce se intampla azi insa, sub umbrela pandemiei, este cireasa pe tort. Organizatii suprastatale, globaliste au declarat tacit (secret) o varianta light de lege martiala cu titlul de „stare de urgenta” pe TERMEN NEDEFINIT, prin care isi iau puterea de a suspenda DISCRETIONAR drepturi si libertati cetatenesti, ca si obligatiile (contractuale) ale statului fata de cetateni, prevederile „contactului social” adica, sub pretextul molimei.
    Si este la mintea cocosului, ca asemenea masuri hei-rupiste dar criminale vor contribui galopant nu doar la distrugerea economiei, ci la nasterea unui sistem economic paralel, imposibil de taxat, TROCUL (si micul trafic in subiacent) adica, schimbul in natura. Noi, romanii, avem experienta acestui sistem din vremea foametei si a frigului din ultimul deceniu al fostului regim cand exista o economie subterana a schimburilor in natura — aprozaristul asigura produse specifice celui care ii putea oferi o pereche de pantofi mai ca lumea, blugi ori alte servicii. La fel, carnea si alte alimente sau cate si mai cate produse sau servicii. In plus, azi, cei discriminati ar putea sa se constituie in comunitati in afara sistemului, care deja incep sa se contureze prin diferite colturi de lume. Acolo ne-a adus „civilizatia” actuala…

  32. Imi mai aduc aminte de un articol de prin 2011 (il postez daca il mai gasesc), cand niste extremisti libertarieni tehno-scientisti, obscen de bogati, din gasca lui Elon Musk & comp., nemultumiti de „statul bunastarii” sau „statul dadaca” cum il batjocoreau, propuneau infiintarea unor orase-state plutitoare, cladite pe mari ambarcatiuni navale ca cele militare, navigand in largul apelor libere unde nu se supuneau jurisdictiei niciunei puteri statale existente. La aceste comunitati plutitoare se puteau alatura orice cetateni cu capital care doreau sa construiasca un alt sistem, liber de constrangerile taxelor si societatii contemporane. Intre timp, imaginatia fertila debordanta a acestora a evoluat la colonizarea spatiului extraterestru, a planetei Marte si, ce e mai grav pt omenire, s-au infiltrat prin varii mijloace in chiar aparatul guvernamental si al unor largi organizatii internationale, la nivel ONU si nu numai. Cu averile lor, mult mai mari decat PIB-ul catorva state luate impreuna, pot cumpara guverne si state intregi. Datorita industriilor pe care le stapanesc, lucreaza in direct cu departamentele apararii si sanatate pe care, de facto, le domina. Prin urmare, acum, cei care cauta exodul din sistem, in pofida controlului total cu mijloace tehno, nu mai sunt ei, ci restul omenirii. Sa vedem ce rasturnari ne mai rezerva destinul…

  33. Mai exista „statul”? statul in genunchi, statul pe buda? care stat? si daca statul nu mai exista si nu mai exista parl;ament si senat si guvern si justitie, iar asa-zisele organe fiscale sunt indreptate catre oamenii care se chinuiesc sa supravietuiasca pentru ce sa platesti? este o datorie cetateneasca ca atunci cand statul este corupt, hot si criminal sa raspunzi cu NESUPUNERE CIVICA! ROMANIA TREZESTE-TE!

  34. @statul securist sluga la ue- se vede ca esti SLUGA la ue! Pai bolile pe care le enumeri sunt reale, dar acum nu sunt tratate din cauza falsei pandemii create de globalisti pt depopulare si marea resetare! Nu a fost decretata legal pandemia, deci nu exista! Bolile pe care le enumeri exista si nu s-a declarat pandemie pt ele si nimeni nu a incercat sa faca vaccin contra lor! Asta ca e mai usor sa creezi o pandemie falsa pt ca sa manipulezi prostii ca tine!

  35. Ma intreb si eu: ce valoare mai are ce scrie in Constitutie cand blestematii care conduc tara fac ce vor? Omul, romanul, mai are vreo valoare sau doar cand trebuie sa-si dea votul?

  36. Dispariția conștiinței o să ducă,cu ajutorul unora vădit interesați,nu peste mult timp,a dispariției românilor!vor pleca,vor sta aici, puțin interesant,dar nu vor mai fi decât niște picături într-un ocean!fie că vă place sau nu!

  37. @ Sorin
    Boule, citeste ce ai scris si vei vedea in ce masura ”vaccinul” ti-a distrus creierul.
    Ce treaba ai tu, ma cacatule, cu cei care cred sau nu cred, cei care spun altceva decit nazistii care cred ca ne conduc si cu ce drept vorbesti urit despre d-na dr. Pop ?
    Ba namernicule, iti doresc din tot sufletul ca crapi, sau sa traiesti o viata la fel de ”luminoasa” dupa cum iti este si sufletul !!!

  38. La prima discriminare NU MAI PLATITI TAXE SI IMPOZITE !
    ACTIONATI IN JUDECATA PE ORICINE VA DISCRIMINEAZA !
    MANIFESTATI ATENTIE LA ”VACCINATI” FIINDCA VA POT IMBOLNAVI, IAR UNII AU INCEPUT SA SE MANIFESTE VIOLENT SI POT DEVENI PERICULOSI DACA NU SINT PUTERNIC DESCURAJATI.!
    RENUNTATI LA ”SERVICIILE” POLITIEI, JANDARMERIEI SI POLITIEI LOCALE, DEVENITE INSTRUMENTE DE OPRESIUNE !
    Statul sa traiasca doar cu cei 20% care s-au intepat si cu nazistii care-i conduc !!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.