Se pregătesc mizerii. Victor Ciutacu a dat semnalul

Așa-zisa  candidatură a Anei Birchall la alegerile prezidentiale le-a încins mintea celor de la România TV, care o numesc „Bruneta lui Geoană”. Victor Ciutacu, admiratorul lui Marcel Ciolacu, „anticipează” o campanie plină de picanterii la prezidenţiale.

„Dacă vă plictiseați foarte tare, aflați că Ana Birchall și-a anunțat candidatura la prezidențiale. Vrea femeia să facă un bine poporului. N-ar fi nici prima, nici ultima. E drept, nu ne-a spus cum, dar important e că-și dorește. O să distrăm. Noi mai mult, Mircea Geoană mai puțin. Are și motive. Începând cu faimoasa (auto) filmare în care scoate cașcavalul la elastic și-l pasează candidatului care a fost președinte pentru o noapte și terminând cu scandalul erotic de budoar care s-a stins în instanță cu o sentință de râsul curcilor”, a declarat Victor Ciutacu pentru România TV.

„De-atunci, însă, drumurile împricinaților s-au cam despărțit. Ea a lingușit toate conducerile de partid, s-a lipit la niște portofolii ministeriale, pentru ca în final să-și înjure și să-și trădeze binefăcătorii. Nici măcar fascinantul baron local Mitică Buzatu n-a mai simțit nevoie să se încurce cu ea și să ocupe aiurea un mandat de parlamentar de Vaslui. El s-a făcut independent. Și a ajuns la NATO. Nu e nimeni lămurit cu ce se ocupă în mod exact la prăvălia unde are cartea de muncă, pentru că-i toată ziua-n România. Se duce la studenți, vorbește corporatiștilor, se plimbă cu trenul. Ar fi ajuns și la vreun bal al bobocilor, dă-l încurcă anotimpul. Mă rog, omul e extrem de ocupat cu tot soiul de treburi clasice de candidat fără ocupație cunoscută. Cum, de altfel, tot necunoscută e și proveniența uriașelor fonduri cheltuie pentru promovarea lui. Se bârfește-n piață că niște băștinași bogați ar miza pe el și i-ar finanța răsfățul, dar cine suntem noi să ne închipuim că ditamai adjunctul eticei instituții NATO ar putea să-și tragă seva financiară de la niște oameni suspectați de nelegiuiri?

Una peste alta, se anunță o campanie veselă. Partea de mahala o avem asigurată în avans de Ana Birchall și, dacă nu-i face fie-sa iar vreo bucată pe Instagram, de Elena Lasconi. La ridicol mizez liniștit pe Mircea Geoană, deși nici Nicolae Ciucă nu-i de lepădat la capitolul ăsta. Dacă aș fi Marcel Ciolacu, slavă Domnului că nu sunt, aș tăcea înțelept. Aș ieși doar în mediu controlat și i-aș lăsa pe ăilalți să se facă de bășcălie. Numai că nici eroul popular al Buzăului nu-i omul care să rateze momentele de spontaneitate care te lasă cu gura căscată. Sigur spune el vreun banc sau emite vreo revelație care să-i pună-n cap măcar un sfert de țară. Nu joc la pariuri, le detest. Dar, dacă se pune vreo miză serioasă pe probabilitatea și intensitatea circului electoral, mi-e că mă dezbrac de principii și mă bag… „, a mai zis Victor Ciutacu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

5 Comentarii

  1. Toti astia incepand cu Lasconi si terminand cu Ciolacu sunt net superiori lui Iohanis in situatia ca ar deveni presedinti. Sasu’ va ramane mereu in istorie ultimul pe lista presedintilor Romaniei.

  2. Care e mizeria dezvăluită? Sunt niște aluzii la ceea ce deja a apărut în presă.
    Un editorial, în primul rând, foarte bine scris. Cu vervă, talent. Ciutacu scrie mai bine decât vorbește. Și e mult mai talentat decât 99% dintre cei care se proclamă ziariști.

  3. ciutacu si ” principii” , in aceasi propozitie..?!!! hasi c-am trait s-o vad si pa’sta..!!!!!!

  4. n-aveti timp decit sa ginditi ceea ce paradigma va pune-n fata! nici macar n-aveti curajul sa dati perdeaua la o parte sa vedeti cu proprii vostri ochi. tare infricosatoare va apare libertatea…

    nimic din articol nu exista. exista doar perceptia voastra care rezulta dintr-o insiruire de cuvinte in idei fara sens. da, este un talent deosebit sa produci inutilul.

  5. Curat mizerii!Fasole țucară,cucoana se bucură!
    Vrem guvern SRI!
    Trăiasca victoria in alegeri a SRI!
    Coldea presedinte ,Dumbravă prim ministru

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.