Se retrage Iancu de la Timişoara?

Finanţatorul FC Timişoara, Marian Iancu, se gândeşte să se retragă din fotbal, dacă echipei bănăţene nu i se va acorda licenţa.

Iancu spune că s-a săturat ca FC Timişoara să fie „furată” şi lasă de înţeles că se gândeşte serios la retragerea din fotbal.

„Noi ne-am săturat! Suntem de şase ani în fotbal, am avut două finale de cupă pe care ni le-au furat, am pierdut două campionate pe care ni le-au furat. A fost maximul ce l-am putut face în condiţiile în care vrem să menţinem clubul curat. E momentul în care ne-am gândit să dezumflăm investiţia. Vom plăti toate contractele, vom veni cu ele la zi. Dacă vom pierde licenţa nu înseamnă nimic decât revenirea la realitate. Noi mai mult nu putem, o să ne recâştigăm timpul pierdut şi sănătatea”, a mai spus Iancu, citat de Timiş Online.

Poli Timişoara a fost informată de UEFA că nu va primi licenţa pentru participarea la competiţiile europene în sezonul viitor. Marian Iancu a confirmat că FRF a făcut recurs la decizia Comisiei pentru acordarea licenţei cluburilor de a acorda FC Timişoara licenţa pentru sezonul 2011/2012.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Ghetu 854 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.