Înființarea celor două companii municipale care să preia RADET este nulă. Firea spune că trebuie votate din nou în Consiliu
Cele două companii municipale înființate prin hotârâre a Consiliului București, Termoenergetica și Energetica, sunt nule de drept, întrucât un consilier general a votat pentru în condițiile în care fiica acestuia a fost aleasă ca membru în CA al uneia dintre ele. Firmele au fost înființate prin divizare Companiei Municipale Energetica. Respectivul consilier ar fi avut interes patrimonial în exercitarea votului. A spus-o, prima data, acum o săptămână, consilierul PSD Orlando Culea, a recunoscut-o acum primarul general Gabriela Firea, care a precizat că se va merge din nou la vot cu înființarea celor două companii. Mai întâi, ce a spus Culea, care deși este coleg de partid cu primarul, i s-a opus constant acestuia în ultimele luni, mai precis de când Firea, împreună cu alți membri PSD, a eșuat în demersul de a-l debarca pe liderul Liviu Dragnea. “cea mai importantă hotărâre adoptată în şedinţa din 26.02.2019 a fost adoptată ilegal și este susceptibilă de a fi anulată în instanţă dacă nu e abrogată și adoptată cu respectarea legii, deoarece a fost votată de un consilier care a avut un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor, în sensul în care într-una dintre societăți fiica acestuia a fost aleasă în consiliul de administrație. Potrivit alin. 2 din art. 46 din Legea nr. 215/2001, hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispozițiilor alin. (1) sunt nule de drept. La alineatul (1), se interzice consilierilor locali să ia parte la deliberarea şi adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial. Interesul poate fi personal, sau prin soţ, soţie, rude sau afini până la gradul IV inclusiv. De asemenea, conform art. 77 alin (2) din Legea nr. 393/2004, consilierii trebuie să anunţe la începutul sedinţei un potenţial conflict, aspect ce se consemnează alături de abţinerea de la vot, în procesul verbal al sedinţei. În concluzie, hotărârea adoptată este nulă de drept. Această nulitate, fiind una absolută, nu poate fi acoperită în niciun mod. Prin urmare, singura soluţie este repunerea acestui proiect pe ordinea de zi”, a spus Culea.
Firea : “A fost premeditat”
Într-un discurs prilejuit de prezentarea acțiunilor efectuate până acum în consolidarea clădirilor cu risc seismic din București, Firea a recunoscut nulitatea actului administrativ votat, precizând încă că este “extrem de dezamăgită” de atitudinea colegului de partid Culea. “Nu știam că domnul consilier și-a propus fiica în Consiliul de Administrație a societății comerciale…Vom relua votul săptămâna viitoare.”. Primarul a mai spus că respectivul consilier i-ar fi cerut părerea lui Culea vizavi de o posibilă incompatibilitate, însă răspunsul primit ar fi fost că nu este. “Este abominabilă această atitudine. Denotă premeditare”, a mai spus Firea.
Consilierul vizat este Mircea Ardeleanu, Care a votat înființarea celor două firme municipale la pachet cu numirea fiicei sale, Ardeleanu Georgiana, în Consiliul de Administrație al uneia dintre firme. Contact de HotNews.ro, Mircea Ardeleanu a recunoscut că este vorba despre fiica sa.
Acesta spune însă că nu a votat numirea ei în Consiliul de Administrație a Companiei Energetica Servicii, și nu își aduce aminte dacă a votat proiectul per ansamblu, unde figura și numele fiicei în Consiliul de Administrație. În procesul verbal al ședinței de Consiliu General, numele acestuia apare însă la consilierii care au votat pentru înființarea celor două companii.
”Nu este adevărat, nu am votat-o, eu am anulat votul meu cu semnătură (n.r – buletinul de vot de numire în CA). Este totul fals, o minciună, nu am ce să comentez. La vot eu am tăiat cu X tot buletinul de vot unde era copilul meu și am semnat. Hotărârea per ansamblu nu îmi mai aduc aminte dacă am votat-o sau nu, dar a fost o greșeală. Nu mi-a spus nimeni că e o problemă”, a declarat pentru HotNews.ro Ardeleanu Mircea.
Soarta RADET rămâne neclară
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, în 26 februarie, cu sprijin PNL, înființarea unei noi companii municipale care să preia sistemul de încălzire centralizată din București – RADET. Este vorba despre Compania Municipală Termoenergetica București, care va avea acționari Municipiul București (99,999%), Comuna Chiaja și Orașul Popești, iar scopul său este producerea, transportul și distribuția energiei termice, serviciul public fiind delegat către aceasta. CGMB a aprobat și înființarea Companiei Municipale Energetica Servicii București, care va presta serviciile conexe, respectiv întreținerea rețelelor de termoficare, acesta urmând să gestioneze și fonduri europene. Compania va avea aceiași acționari.
Cele două companii se vor forma în urma reorganizării și divizării Companiei Municipale Energetica, urmând ca la final aceasta să fie dizolvată. Reamintim că hotărârea Consiliului General prin care această companie a fost înființată a fost anulată în instanță de USR, alături de hotărârile de înființare a altor 21 de companii municipale.
Curtea de Apel a anulat hotărârile de înființare a celor 22 de companii municipale ale Primăriei Capitalei, procesul fiind intentat de USR București.
Hotărârile prin care s-au înființat cele 22 de companii ale Primăriei Capitalei ar fi trebuit aprobate cu votul a două treimi, nu cu majoritate simplă, se arată în motivarea Curții de Apel București la decizia de anulare a acestora. Mai mult, instanța spune că asocierea dintre firma Ciclop SA (tot a Primăriei) și Consiliul General, în toate cele 22 de companii municipale, este una de formă deoarece Ciclop SA nu poate veni cu un aport real, în bani ori expertiză pentru a presta servicii ce nu au nici o legătură cu profilul său de activitate.