Actualitate Taxele şi impozitele locale, neschimbate în 2013, la nivelul Capitalei Edilii capitalei s-au pronunţat împotriva creşterii taxelor, fiind convinşi că "taxe mai mari, înseamnă încasări mai mici" de la populaţie. Score: 0,79
Actualitate Grevă la metroul din Atena, în prima zi a anului Fără un impact prea mare asupra funcţionării capitalei, aflată în repaos după festivităţile din noaptea de Revelion, această grevă de 24 de ore urmăreşte să conteste alinierea salariilor angajaţilor de la metrou la cele din întregul sistem public. Score: 0,28
Actualitate Extern Revelion încheiat tragic în Coasta de Fildeş Conform unui bilanţ provizoriu, 60 de persoane au decedat, iar alte peste 200 au fost rănite într-o busculadă survenită în centrul capitalei economice, unde mulţimea s-a adunat pentru a asista la focurile de artificii din noaptea de Revelion, potrivit şefului pompierilor militari din Abidjan, locotenent… Score: 0,28
Actualitate Zeci de români au pășit în Anul Nou alături de Antena 3 Peste 50.000 de români au pășit în Anul Nou alături de Antena 3 în Piața Constituției.Revelionul organizat de Primăria Capitalei, și transmis în direct de Antena 3 pentru cei care nu s-au putut alătura petrecerii din stradă, a adunat pe scenă o mulțime de artiști îndrăgiți: Antract, Cristi… Score: 0,28
Cine cântă în noaptea dintre ani în Bucureşti (Revelion organizat de Primăria Capitalei – transmisie „live” Antena 1/3) – Score: 0,28
Actualitate Peste 27.400 de artificii şi petarde, confiscate de poliţişti în weekend Peste 27.400 de artificii şi petarde deţinute ilegal, care cântăresc aproximativ o tonă, au fost confiscate, sâmbătă şi duminică, în Capitală, în urma a peste 40 de acţiuni desfăşurate de poliţiştii bucureşteni, informează un comunicat al Poliţiei Capitalei. Score: 0,29
Actualitate Extern Anchetatori despre accidentul aviatic din Rusia Starea pistei de aterizare nu a fost cauza accidentului aviatic de lângă aeroportul moscovit Vnukovo (în vestul capitalei ruse), în care şi-au pierdut viaţa cinci din cei opt membri ai echipajului, a anunţat luni Comisia Federală Aviatică, informează Xinhua, citată de Agerpres. Score: 0,28
Accidentul aviatic de sâmbătă, a patra catastrofă aviatică din acest an în Rusia Sâmbătă, un Tupolev 204 al companiei ruse Red Wings – având la bord opt membri ai echipajului şi niciun pasager – a luat foc la 16h30 (ora locală, 12h30 GMT) şi şi-a terminat cursa în apropierea autostrăzii de la Kiev, foarte aglomerată, care trece pe lângă aeroportul Vnukovo (vestul capitalei ruse), potrivit autorităţilor. Score: 0,27
Actualitate Peste 194.000 de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti În cadrul acestei acţiuni de amploare, poliţiştii bucureşteni specialişti în arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat mai multe percheziţii în sectorul 2 al Capitalei, ocazie cu care au fost găsite peste 194.000 de articole pirotehnice de mai multe tipuri. Score: 0,30
Actualitate Peste 400 de jandarmi vor asigura ordinea publică în Capitală Peste 400 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura ordinea şi siguranţa publică în Bucureşti, în perioada 30 decembrie – 1 ianuarie, în timpul evenimentelor dedicate Revelionului 2012-2013, se arată într-un comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES. Score: 0,31
Actualitate Oprescu, despre noul Guvern Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, ca noul Executiv poate parea stufos, insa daca fiecare isi vede de "felia lui de responsabilitati", cu siguranta Guvernul o sa-si faca treaba. Score: 0,30
Actualitate Simulare de jaf la o bancă din Capitală Poliţia Capitalei a organizat vineri o simulare de jaf la sucursala unei bănci din Capitală, un agent de la o companie de pază sosind pentru intervenţie în circa nouă minute. Score: 0,28
Actualitate Oprescu, despre o posibilă candidatură la Preşedinţie Edilul Capitalei declara, în urmă cu două săptămâni, în emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV, că se simte în stare să candideze la orice, dar, în acest moment, nu se gândeşte decât cum să uşureze viaţa oamenilor şi să facă ce şi-a propus la Primărie. Score: 0,28
Actualitate Oprescu, despre noul Guvern Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, vineri, că noul Executiv poate părea stufos, însă dacă fiecare îşi vede de "felia lui de responsabilităţi", cu siguranţă Guvernul o să-şi facă treaba. Score: 0,31
Actualitate Trafic rutier şi pietonal, restricţionat în Bucureşti pentru manifestările de Revelion Potrivit unui comunicat remis vineri de Brigada Rutieră a Capitalei, în Piaţa Constituţiei circulaţia va fi restricţionată în perioada 31 decembrie 2012, ora 22,00, şi 1 ianuarie 2013, ora 6,00, în Piaţa George Enescu în… Score: 0,28
Actualitate Băncile din Capitală, controlate de poliţişti Poliţia Capitalei verifică toate băncile din Bucureşti. … Potrivit Poliţiei Capitalei, la verificări participă toţi poliţiştii bucureşteni specializaţi în sisteme de pază, precum şi toţi poliţiştii de proximitate aflaţi de serviciu în cele două zile. Score: 0,31
Actualitate Extern Constituţia islamistă a Egiptului, adoptată cu prezenţă de sub 33% la referendum Pe străzile capitalei Cairo, tabăra laicilor şi a liberalilor strigă “Libertate”, în timp ce tabăra Fraţilor Musulmani, din care provine preşedintele Morsi, strigă “Legea islamică”. … Ca şi în timpul revoluţiei din 2011, avioanele de lupta survolează cerul capitalei. Score: 0,29
Actualitate Averile noilor guvernanţi Premierul Victor Ponta şi-a cumpărat anul acesta: un apartament în sectorul doi al capitalei şi o maşină nouă, dar mai are o casă cu teren şi în judeţul Gorj. Score: 0,28
Actualitate Extern Portugalia: Transporturile sunt puternic perturbate de o nouă grevă De Crăciun, nu au circulat nici autobuzele din Lisabona şi Porto, nici tramvaiele din sudul capitalei. Score: 0,29
Actualitate În cartierul Berceni, Moş Crăciun vine pe întuneric O avarie la reţeaua electrică a lăsat în beznă, luni seara, în Ajunul Crăciunului, în jurul orelor 21:00, zeci de blocuri din sectorul 4 al Capitalei, în zona Berceni, anunţă Agerpres, citată de HotNews. Score: 0,29
Actualitate 21 de persoane implicate în trafic de droguri şi etnobotanice, puse sub acuzare …investigaţii pentru probarea activităţii infracţionale a unor grupuri infracţionale, specializate în distribuţia de substituenţi de droguri (etnobotanice) şi droguri, pe raza Capitalei. Score: 0,28
„La Scala, în mijlocul sălii, era un drapel românesc enorm!” – primarul general al Capitalei) a răspuns imediat. Score: 0,27
Actualitate Extern Elevă arestată pentru plănuirea unui masacru într-o şcoală din Arizona Tânăra a fost arestată la domiciliu, în Mesa, la periferia capitalei statului, Phoenix. Score: 0,28
Actualitate Averea lui Marian Vanghelie, verificată de ANI Marian Vanghelie, primarul sectorului 5 al Capitalei, este cercetat de Agenţia Naţională de Integritate pentru neconcordanţe în declaraţia de avere, transmite Antena3.ro. Score: 0,29
Actualitate Jaful de a Raiffeisen şoseaua Olteniţei. Prejudiciul este în valoare de 41.000 de lei Cei doi bărbaţi mascaţi care, miercuri după-amiază, au jefuit o sucursală a băncii Raiffeisen din Sectorul 4 al Capitalei, au luat din două sertare lei şi valută în valoare totală de 41.000 de lei, au declarat, joi, oficiali din Poliţia Capitalei, potrivit Mediafax. Score: 0,30
Actualitate Aproape 200 de utilaje de deszăpezire, pe străzile Capitalei …pantelor, rampelor şi podurilor, pe arterele principale, dar şi la intrările în şcoli, spitale şi alte instituţii publice, conform dispoziţiilor primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu. Score: 0,79