Actualitate Nimeni nu a revendicat, timp de o lună, 30.000 de euro găsiți pe o stradă din Bucureşti Poliţiştii bucureşteni au găsit, la sfârşitul anului trecut, pe Bulevardul Timişoara din sectorul 6 al Capitalei, suma de aproximativ 30.000 de euro, bani care nu au fost nici până acum returnaţi păgubitului pentru că nu au fost revendicaţi, precizează Poliţia Capitalei într-un comunicat remis vineri AGERPRES. Score: 0,29
Actualitate Copac prăbuşit peste opt maşini în Capitală Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, copacul a căzut din curtea Spitalului Colentina, peste şase maşini aflate în trafic pe sensul spre Calea Dorobanţi, alte două maşini parcate fiind avariate. Score: 0,28
Colonelul Moise, decorat de Băsescu Fanii echipei de fotbal Universitatea Craiova au organizat un miting autorizat de Primăria Capitalei, între orele 16.00 – 18.00. Score: 0,27
Actualitate Un nou şef la Poliţia Ilfov icolae Marinescu, adjunct al şefului Poliţiei Capitalei pe linie de ordine publică, a fost numit, începând de miercuri, în funcţia de şef al Poliţiei Ilfov, după eliberarea din funcţie a lui Emanuel Nica, în urma cercetării sale disciplinare, potrivit unor surse din Poliţie, citate de Mediafax. Score: 0,28
IJP OLT – raiul pilelor, incompetenţei şi corupţiei …lui şi din altele, trecerea respectivă s-ar fi realizat graţie intervenţiei generalului Teodor Cearapin, originar din comuna Bobiceşti, fost comandant al Jandarmeriei Capitalei, apoi al Comandamentului Teritorial Bacău, iar, între 2001 şi 2004, comandant al Jandarmeriei Române în timpul mandatului prezidenţial al lui Ion Iliescu. … Score: 0,27
Actualitate Extern O nouă tragedie feroviară în Egipt Cel puţin 15 persoane şi-au pierdut viaţa şi încă peste 100 au fost rănite, în urma deraierii unui tren ce transporta militari într-o suburbie a capitalei egiptene Cairo, relatează marţi Reuters, citată de Agerpres. Score: 0,30
Actualitate Extern Un lider religios dă un ultimatum guvernului pakistanez Într-o limuzină de culoare neagră, cu şofer, clericul, Tahir-ul Qadri, care a străbătut distanţa dintre Lahore şi Islamabad în 38 de ore, s-a strecurat prin mulţime până la un podium ridicat pe una din arterele capitalei, relatează Agerpres. Score: 0,29
Economie Politică Închiderea teraselor la ora 22.00 va falimenta Centrul Istoric, e o întoarcere la comunism Propunerea Primăriei Capitalei de închiderea teraselor la ora 22.00 va falimenta Centrul Istoric din Bucureşti, singurul obiectiv important al turismului de divertisment din Capitală, consideră preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), Dan Matei Agathon, transmite RTV.net. Score: 0,29
Actualitate Extern Japonia: Peste 350 de zboruri anulate Un strat de zăpadă de circa 12 cm a acoperit luni oraşul Yokohama, la periferia capitalei Tokyo, unde s-a depus deja un strat de 10 centimetri de zăpadă. Score: 0,29
Actualitate Extern Un nou protest pe străzile Madridului Mii de persoane au ieşit din nou în stradă, duminică, pe străzile capitalei spaniole – pentru a doua oară de la începutul acestui an. Score: 0,28
Suntem veniţi din anii ’50! Trebuie să circuli vizavi de sediile Securităţii, ocolind caprele de lemn păzite de securişti în uniforme albastre…pentru terenurile virane ale capitalei şi ale altor oraşe, se găseşte o soluţie în spiritul vremurilor: cetăţenii sunt chemaţi să întemeieze întovărăşiri pentru a le cultiva în comun, îndeosebi… Score: 0,27
Jandarmul care a zdrobit piciorul unui protestatar, dat pe mâna Parchetului Militar Anunțul în cazul jandarmului vine după ce vineri șeful Jandarmeriei Capitalei, general de brigadă Eugen Meran, a fost demis din funcţie, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe. Score: 0,28
Actualitate Extern Slovenia: Mii de persoane au cerut demisia premierului …lansată la apelul unor grupuri de cetăţeni "pentru demisia Guvernului şi reînnoirea Sloveniei", a avut loc la câteva zile după ce premierul Jansa şi primarul capitalei slovene Zoran Jankovici – liderii celor două mari partide politice din ţară – au fost acuzaţi de organismul de control anticorupţie de nereguli în privinţa averilor… Score: 0,28
Actualitate Oprescu cere operatorilor de deszăpezire să intensifice intervenţiile în Capitală Primarul General Sorin Oprescu a solicitat, sâmbătă, operatorilor de deszăpezire să intensifice intervenţiile în toate sectoarele Capitalei, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Generale a Capitalei. Score: 0,31
Actualitate Asiatică, jefuită în Bucureşti …unei femei de origine asiatică, în care se aflau documente de identitate, suma de 2.000 euro, 1.300 lei şi trei telefoane mobile", informează, sâmbătă, Poliţia Capitalei. Score: 0,29
Şeful Jandarmeriei Capitalei, demis Şeful Jandarmeriei Capitalei, general de brigadă Eugen Meran, a fost demis din funcţie, a anunţat vineri seara ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe. … Eugen Meran preluase conducerea Jandarmeriei Capitalei în noiembrie 2010. Score: 1,46
Actualitate Extern Cinci atentate la Atena, vizând domiciliile unor jurnalişti Dispozitivele, alcătuite din butelii de gaz, au fost amplasate în exterior, la intrarea în locuinţe, la periferia capitalei. Score: 0,28
Actualitate Editorial Fratele nostru din Orient Provincia urcă mult deasupra Capitalei, infernul fiind o realitate minoră pentru comparaţii. Score: 0,27
Actualitate Extern Trei activiste kurde, asasinate la Paris Potrivit declaraţiilor pentru AFP ale lui Leon Edart, unul dintre responsabilii federaţiei kurzilor, cele trei femei se aflau singure miercuri la prânz în sediul centrului de informare, situat la primul etaj al unui imobil din strada Lafayette, arondismentul X al capitalei franceze. Score: 0,28
Actualitate Eleva care a căzut de la etajul unei vile din Bușteni a decedat 56 “Jose Marti” din Sectorul 2 al Capitalei şi obţinuse medalia de argint la olimpiada naţională de matematică. Score: 0,28
Poliția şi Parchetul cercetează cazul falsului fiu al lui Sergiu Nicolaescu Ulterior demersurilor de la Secţia 14, Poliţia Capitalei a anunţat, marţi, la prânz, că… Score: 0,88
Actualitate Caz şocant în Capitală Condus împreună cu femeia la sediul Poliţiei Capitalei, agresorul, care are 44 de ani, a explicat anchetatorilor că scandalul a izbucnit din cauza unei porţii de mâncare. Score: 0,28
Actualitate Metrorex va trece în subordinea Primăriei Capitalei Metrorex va trece în subordinea Primăriei Capitalei, aşa cum este în toate ţările europene, a anunţat luni premierul Victor Ponta. Score: 0,80
Actualitate Editorial Apocalipsa românească şi cea mayaşă Personal, văzând ce se întâmplă în lumea satelor, ca şi prin sectorul 6 al Capitalei, cred că Poliţia Locală este total inutilă, este o instituţie sinecură pentru tot felul de indivizi şi individe „fierbinţi”, care nu au nimic de-a face cu această foarte importantă şi respectabilă meserie. Score: 0,27
Actualitate Justiție Cetăţean danez, jefuit de falşi poliţişti în Bucureşti Bărbatul petrecea cu nişte prieteni într-o locuinţă din Sectorul 5 al Capitalei, când hoţii au intrat peste el şi i-au furat un inel din platină cu diamante şi un ceas de colecţie evaluat la 30.000 de euro. Score: 0,29
Actualitate Revelionul, mană cerească pentru taximetrişti …revelion, conform Antena3.ro.Soferii de taxi spun că în zilele de sărbătoare au comenzi duble sau triple faţă de zilele normale.După ce au împânzit toată noaptea străzile Capitalei, unii dintre şoferii de taxi se plâng că după o noapte de muncă caştigă doar 250 de lei. Score: 0,28