Tăriceanu îi dă cu flit şefului FMI Conform stenogramei ședintei BP de marți, 16 martie, subiectul privind doleanța BNR ca președintele FMI să se adreseze Parlamentului a fost prezentat de președintele Camerei, Roberta Anastase, care a precizat că există o informare de la Banca Națională în acest sens, informează Mediafax. Score: 0,28
Afaceri made in Romania: aeroprofit cu targa şi cu sceptrul prezidenţial …de euro, adică aproximativ 3.000.000 de lei, pentru pilotarea avioanelor oficiale folosite de preşedintele României, dar şi de ceilalţi înalţi demnitari-preşedinţii parlamentului, premierul ori ministrul de Externe sau cel al Apărării. Score: 0,27
De Paşte, FMI va ţine lumânarea economiei greceşti Angela Merkel a declarat în faţa parlamentului german că legislaţia europeană trebuie să prevadă şi excluderea a statelor care încalcă în mod repetat criteriile zonei euro. Score: 0,27
Presa estonă, obligată să-şi dezvăluie sursele Proiectul introdus de ministrul justiţiei, Rein Lang, om-cheie în partidul de centru-dreapta la putere, a fost transmis Parlamentului şi ar putea fi adoptat în următoarele luni. Score: 0,27
Până unde au de gând să meargă profesorii cu protestele În plus, o delegaţie a celor patru federaţii se va adresa Parlamentului European şi va cere audienţe la comisarul european pentru Educaţie pentru a prezenta situaţia cu care se confruntă sistemul educaţional în prezent. Score: 0,27
Toţi vor aurul din Munţii Apuseni (1) Barajul iazului de decantare cunoaşte o uzură în timp, după cum se poate deduce şi din Declaraţia Parlamentului German, din 27 octombrie 2000, prin care se interzice folosirea tehnologiei cu cianuri la extragerea aurului. Score: 0,27
AEP nu mai recomandă alegeri paralele În raportul privind alegerile prezidenţiale din 2009 trimis pe 16 martie parlamentului, Autoritatea Electorală Permanentă face propuneri de modificare a legislaţiei plecând exact de la semnalele de alarmă trase de presă.“Nu este recomandabilă… Score: 0,27
Tariful pentru vizitarea Parlamentului, de la 15 la 25 de lei Astfel, vor fi organizate încă două tururi de vizitare a Palatului Parlamentului, şi anume: panorama oraşului de pe acoperişul clădirii şi vizitarea unui segment din subsol, se arată în memorandum, precizându-se că pentru aceste vizite se vor percepe tarife suplimentare. Score: 0,78
Nabucco, UE şi NATO, pe agenda vizitei lui Teodor Baconschi în Azerbaidjan Baconschi va fi primit şi de preşedintele Ilham Aliyev, primul-ministru Artur Rasizade şi speaker-ul Parlamentului, Ogtay Assadov. Score: 0,27
Militarii, actorii şi specialiştii ar putea primi şi pensie şi salariu În proiectul guvernamental transmis Parlamentului în sesiunea trecută, persoanele care cumulau pensia şi salariul erau obligate să aleagă între pensia care depăşea nivelul salariului mediu brut pe economie sau încetarea raporturilor de muncă. Score: 0,27
Vosganian, pedagog pentru Băsescu: Modificarea Constituţiei nu trebuie făcută pe picior …importante, precum ”legislația pensiilor, a legii fiscale, a legii salarizării unice”, considerând că noul exercițiu de imagine făcut de premeirul Emil Boc în faţa parlamentului nu poate înlocui aceste lucruri. Score: 0,27
La 90 de ani de la Marea Unire Stema României, un surogat de tip neocomunist Dan Berindei – Domnule profesor, care a fost filosofia heraldiştilor români când au propus Parlamentului, în 1991, stema ţării? Score: 0,27
Băsescu o întoarce ca la Ploieşti. Se visează adversarul traseismului politic …foarte constructive și se vor regăsi în dezbaterile următoare.Traian Băsescu a reafirmat că nu va exclude niciodată un parlamentar ]n dialogul pe care ]l are cu instituţia Parlamentului şi că a dat curs invitaţiei la echidistanţă a preşedintelui PSD, Victor Ponta. Score: 0,27
În faţa Parlamentului, Boc o ţine langa: mergem din bine în mai bine Prim-ministrul României nu mai conteneşte, marţi, în faţa plenului Parlamentului cu enumerarea numeroaselor sale reuşite. Score: 0,75
Băsescu spune că amplasarea Centrului NATO la Oradea e o recunoaştere a valorii militarilor români Modificarea a fost necesară deoarece, după hotărârea de aprobare a Parlamentului, din 2008, Comandamentul Aliat pentru Transformare al NATO de la Norfolk (ACT) nu a aprobat componenta de contrainformaţii a centrului de excelenţă. Score: 0,27
Băsescu a invitat PNL şi PSD la noi consultări Termenul de consultativ se referă al modul cum este transpus în lege rezultatul unui referendum legal, şi nu la dreptul Parlamentului de a se opune sau nu acestui lucru. Score: 0,27
Românii au făcut peste 100 de reclamaţii la adresa băncilor ANPC a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, care devine obligatorie pentru toate statele membre din 11 iunie. Score: 0,27
SUA explică Chişinăului regulile jocului de-a constituţia Comisia de la Veneţia nu poate submina activitatea Parlamentului. Score: 0,27
PD-L pregăteşte detronarea lui Videanu şi plasarea miniştrilor în linia a doua …noului statut al democrat-liberalilor, cei patru lideri, care îl vor secunda pe preşedintele Emil Boc, ar urma să provină din rândurile Parlamentului, consiliilor judeţene, Parlamentului European şi primăriilor, în timp ce miniştrii PD-L vor fi nevoiţi să aleagă posturi din linia a doua. Score: 0,28
Alegeri ca pe vremea lui Brejnev în Rusia lui Putin Astfel, afişele partidului Rusia Dreaptă înfăţişându-l pe liderul formaţiunii, Serghei Mironov, preşedintele camerei superioare a parlamentului, au fost interzise. Score: 0,28
Grupul Preda din PD-L pledează pentru bicameralism Dacă se trece la monocameralism, rămâne nerezolvată problema reprezentării unor interese colective, fapt ce ar conduce la o criză de autoritate mult mai gravă decât cele cunoscute până acum”, sunt câteva dintre argumentele lui Preda împotriva sistemului cu o singură Cameră a Parlamentului. Score: 0,28
Raportul SUA privind drepturile omului în România: corupţie, justiţie influenţată politic şi intimidarea presei Acesta arată că s-au înregistrat progrese doar în 30 de cazuri ale DNA care vizează foşti miniştri şi membri ai Parlamentului. Score: 0,27
PSD ar vrea reducerea numărului de parlamentari, dar Parlament bicameral Chelaru a mai apreciat că referendumul organizat de preşedintele Traian Băsescu privind reducerea numărului de parlamentari şi introducerea Parlamentului unicameral nu este obligatoriu, ci doar consultativ. Score: 0,27
UDMR respinge unicameralul …Bela propune, prin viitoarea Constituţie, ca Executivul să nu mai poată adopta ordonanţe de urgenţă, preşedintele să fie ales direct de Parlament și se arată împotriva parlamentului unicameral.În vederea întâlnirii de luni dintre șeful statului și partidele parlamentare, pentru discuții pe tema revizuirii Constituției, UDMR își anunță… Score: 0,28
Trei seisme, alertă de tsunami şi un nou preşedinte în Chile Clădirea parlamentului din Valparaiso, capitala legislativă a ţării, a fost evacuată la scurt timp după ceremonia de învestire a lui Pinera. Score: 0,27
Fostul ambasador la Moscova devine ministru de Externe la Kiev Premierul Azarov a declarat în faţa parlamentului că va purta discuţii cu autorităţile ruse pentru a obţine un preţ optim de import al gazelor. Score: 0,27