Ioan Ghişe: Expunere de motive la Legea Jurnalistului se asigure că s-a făcut sau se va face dreptate şi că vor fi întreprinse in-vestigaţii acolo unde nu există nici o asemenea intenţie; – Score: 0,26
Udrea: Elicopterul cu care mă plimb prin ţară mi-l plătesc chiar eu Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, scrie pe blog că ministerul său nu deţine, spre deosebire de alte instituţii, un elicopter pentru a deplasa prin ţară, drept urmare plăteşte din banii proprii să se deplaseze cu un astfel de mijloc. Score: 0,26
Franţa, iertată de Comisia Europeană pentru expulzarea romilor …condiţiile de repatriere a romilor aflaţi în situaţie ilegală, vreau să-i reamintesc că Franţa, membră fondatoare a Uniunii, nu face decât să acţioneze în plin acord cu dreptul european", spunea Lellouche, amintind că, spre deosebire de Franţa, Bulgaria şi România sunt cele mai noi state membre UE. Score: 0,25
Ghişe: Asociaţiile de jurnalişti sunt primele chemate să amendeze Legea jurnalistului El a arătat că, din 2001, Guvernul Adrian Năstase s-a opus acestui proiect, transmiţând că nu doreşte să se "pună rău" cu patronii de presă, drept pentru care iniţiativa legislativă a fost retrasă din Parlament în 2003. Score: 0,25
Curtea Constituțională a amânat Legea pensiilor …normativ încalcă principiul neretroactivităţii legii, dreptul de proprietate, dreptul la trai decent şi la pensie, acte internaţionale în materia drepturilor omului, dreptul fundamental de alegere a profesiei şi a meseriei sau ocupaţiei, jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Score: 0,26
Deficitul bugetar a ajuns la 4,09 la sută din PIB, în opt luni Potrivit MFP, în luna august cheltuielile de personal au cunoscut o reducere accentuată, fiind prima lună de plată a drepturilor salariale diminuate cu 25 la sută, aferente lunii iulie.Plăţile lunare au fost mai reduse cu 38,9 la sută faţă de luna iulie 2010 şi cu 34,5 la sută faţă de luna iunie. Score: 0,25
Bon Jovi şi Alice Cooper ar putea fi incluşi în Hall of Fame Buletinele de vot vor fi expediate celor peste 500 de membri cu drept de vot din industria muzicală americană, care vor alege artiştii ce vor fi incluşi în Rock and Roll Hall of Fame în 2011. Score: 0,25
Festin muzical Ansamblul „Einuiea” este un cvartet compus din Călin Torsan (fluiere tradiţionale, flaute drepte, clarinet, mandolină), George Turliu (voce, baglamas, kazoo, saz, psalteriu), Silviu Fologea (chitară electroacustică) şi Juan-Carlos Negretti (darbuka, bongos, cinele, percuţii). Score: 0,26
Tăriceanu, nemulţumit de guvernul din umbră Antonescu Are sau nu dreptate preşedintele când spune că numărul asistaţilor social s-a dublat de la 6 milioane la 13 milioane în timpul mandatului liberal? … Sigur că PSD are dreptul să facă ce consideră, nu înseamnă însă că are susţinerea noastră. Score: 0,25
Sindicaliştii români participă la mitingul de la Bruxelles Participanţii la acest euro-miting solicită guvernelor statelor europene să găsească şi să aplice măsurile economice care să permită lucrătorilor să primescă salarii decente, pensii mai bune şi dreptul la formare şi perfecţionare profesională. Score: 0,25
Pleşu: Băsescu e influenţat de servicii Ziarul constănţean Telegraf îşi fundamenta demersul publicării numelor de informatori cu următoarea afirmaţie – exemplul ministrului Transporturilor era considerat drept grăitor din acest punct de vedere – „ Score: 0,26
Ghișe le declară război ziariștilor Delictul de presă este înţeles de senatorul PNL drept "delict sau cvasi-delict civil". Score: 0,26
Primarul Moscovei, ultimul dinozaur al epocii Elţîn, demis de Medvedev În calitate de profesor de drept, i-a avut studenţi atât pe Putin, cât şi actualul preşedinte Medvedev. Score: 0,25
Tokes a montat din nou plăcuţe în limba maghiară la Oradea Purtătorul de cuvânt al primăriei Oradea, Anca Sas, a precizat că primăria a considerat acest gest drept unul "teribilist" şi că, din moment ce Consliul Local nu a probat instalarea lor, acestea asunt ilegale. Score: 0,25
Execuţiile din SUA, sistate din cauza lipsei unei substanţe A apela la spitale nu este o soluţie, pentru că jurământul lui Hipocrat le dă dreptul medicilor să refuze folosirea substanţei la execuţii. Score: 0,25
Baconschi a ales PDL pentru că „partidul are nevoie de voci noi” "Mă alătur PDL cu un sentiment de responsabilitate, cu optimism şi cu neclintită încredere în principiile dreptei. … El precizează că doreşte să transmită un mesaj de încredere tuturor membrilor PDL, adăugând că această formaţiune rămâne "adevăratul partid al dreptei". & Score: 0,26
Guvernul de la Paris, „o maşină de fabricat buni francezi” Potrivit "Le Monde", conformitatea cu dreptul european a acestor prevederi rămâne de demonstrat, ele fiind ţintite asupra romilor din Franţa. Score: 0,25
Premierul, escortat din nou de Poliţia Rutieră "A fost forma prin care, personal, mi-am exprimat dezacordul faţă de cei care au depăşit cadrul legal şi de a exprima un punct de vedere faţă de cei care, puşi să apere ordinea de drept, au fost aceia care au încălcat-o. Score: 0,25
În Moldova schimbarea a durat doar un an „Iată că toţi cei care au spus că Ghimpu este uzurpatorul şi nu va dizolva Parlamentul se confirmă că nu au avut dreptate. Score: 0,25
Baconschi se îmbracă pe faţă în portocaliu Vom încerca acest lucru", a spus Baconschi, în 13 mai, la finalul unui discurs despre creştin-democraţie şi valorile dreptei cu ample referiri la PDL, la o dezbatere organizată de ISP. Score: 0,25
„Reintroduceţi disciplina în sistem acolo unde ea a cedat!” Niciun lider de sindicat nu are dreptul să ceară schimbarea şefului ierarhic. … Mai mult decât atât, consider că au dreptate să o facă. Score: 0,25
Protestatarii, avertizaţi să nu calce strâmb Sindicaliştii cer creşterea salariului minim stipulat în contractul actual, menţinerea coeficienţilor de ierarhizare şi a drepturilor lucrătorilor, crearea unui program clar de investiţii care să includă resursele financiare aferente, pentru relansarea economică. Score: 0,26
„Nu m-am simţit disidentă în România, ci normală” Speranţa că vorbele ei în favoarea drepturilor omului sunt ascultate acum cu mai multă atenţie, o determină să semnaleze toate aspectele îngijorătoare ale societăţii actuale, România nefiind omisă din criticile sale. Score: 0,25
Familia Flintstone îşi aniversează nunta de aur Creaţi de William Hanna şi Joseph Barbera, Flintstonii – Fred, Wilma şi fiica lor, Pepita, fără a-l uita pe Dino, dinozaurul lor îmblânzit – au cunoscut succesul asociind un grafism plăcut copiilor şi dialoguri satirice care le mergeau drept la inimă adulţilor. Score: 0,25
Laserul, folosit în detectarea semnelor timpurii ale unor maladii Echipamentele portabile care folosesc fascicule laser nedureroase ar putea înlocui în curând razele X drept modalitate neinvazivă de diagnosticare a maladiilor, potrivit BBC. Score: 0,25
Poliţiştii cu arme la ei în timpul mitingului au fost identificaţi În opinia lui Gruia, mitingul poliţiştilor nu a fost cu nimic deosebit faţă de alte mişcări de protest, în timpul cărora lucrurile s-au petrecut asemănător, dând drept exemplu mitingul crescătorilor de animale de la Palatul Cotroceni, de anul trecut. Score: 0,25