Protestatarii, avertizaţi să nu calce strâmb

După marşul către Cotroceni şi mitingul poliţiştilor, considerate ilegale de către preşedintele Traian Băsescu, Puterea şi-a luat măsuri de precauţie în privinţa manifestării sindicale de astăzi organizată de BNS. Jandarmii susţin că sindicaliştii Blocului Naţional Sindical care s-au adunat, marţi, în Piaţa Victoriei au doar autorizaţie pentru marşul spre Piaţa Muncii şi că nu pot protesta în faţa sediului Guvernului, acesta fiind doar locul de întâlnire pentru a pleca în marş.

Sindicaliştii BNS care au ajuns în Piaţa Victoriei s-au încolonat deja pentru a pleca în marş spre Piaţa Muncii, pe un traseu care include sediile mai multor ministere şi instituţii publice, printre care Ministerul Economiei, Ministerul Muncii, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii.

O delegaţie a protestatarilor va depune la Guvern un memoriu cu revendicările sindicaliştilor, după care aceştia vor pleca în marş, a spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru.

Protestatarii au bannere şi steaguri cu însemnele sindicatelor şi federaţiilor din care fac parte, iar unii dintre aceştia poartă tricouri şi şepci albastre cu însemnul BNS.

În jurul orei 11.30, la sediul Guvernului a venit şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, care a fost chemat de premierul Emil Boc pentru o discuţie înainte de protestul BNS legată de revendicările sindicatelor şi inclusiv de Legea salarizării unitare. La intrarea în Palatul Victoria, ministrul Ioan Botiş a salutat şi a dat mâna cu câţiva sindicalişti.

Ministrul Ioan Botiş i-a invitat pe liderii Blocului Naţională Sindical la negocieri, marţi, de la ora 12.30, însă preşedintele BNS, Dumitru Costin, a exclus participarea la discuţiile de la Ministerul Muncii în timpul protestului care urmează să înceapă în Capitală.

Blocul Naţional Sindical, organizatorul protestului, a anunţat peste 10.000 de participanţi din toate ramurile economice: construcţii de maşini, transport rutier, feroviar, portuar, aeronautic şi naval, din sectorul construcţiilor şi materialelor de construcţii, poştă şi telecomunicaţii, sectorul tipografic, ramura electronică, electrotehnică, automatizări şi industria de apărare, instituţii de cultură, reprezentanţi din domeniul producerii şi distribuţiei energiei electrice, din industria textilă, agricultură, bănci, minerit şi geologie, sport, sănătate, administraţie publică şi din sectorul gospodăriei comunale.

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică Publisind a anunţat că va participa la marşul BNS cu 2.000 de membri de sindicat din Finanţe, RA-APPS, control financiar, probaţiune, consilii locale şi primării, poliţie comunitară. Dintre aceştia, aproximativ 1.000 sunt membri ai Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare, care vor veni echipaţi în uniforme.

De asemenea, printre protestatari vor fi şi angajaţi din asistenţă socială şi protecţia copilului, dar şi reprezentanţi ai Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.

La protestul BNS vor participa şi aproximativ 100 de mineri din Valea Jiului, care au plecat luni noapte spre Capitală.

Sindicaliştii cer creşterea salariului minim stipulat în contractul actual, menţinerea coeficienţilor de ierarhizare şi a drepturilor lucrătorilor, crearea unui program clar de investiţii care să includă resursele financiare aferente, pentru relansarea economică.

În timpul protestului va fi restricţionată circulaţia rutieră pe traseul pe care vor merge sindicaliştii. Astfel, pe durata mitingului, traficul rutier în zona centrală va fi restricţionat între Piaţa Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei şi Piaţa George Enescu. Apoi, de la ora 13.30, traficul va fi oprit progresiv, pe străzile Dem I. Dobrescu, George Enescu, Franklin şi Episcopiei, până când vor pleca toţi sindicaliştii din Piaţa George Enescu. Începând cu ora 14.30, pe banda întâi de circulaţie traficul va fi restricţionat de la Piaţa George Enescu până la Ministerul Agriculturii.

Mai multe autobuze RATB care circulă pe traseele pe care vor merge sindicaliştii au fost deviate pe rute ocolitoare, pe durata protestului.

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a declarat pentru Mediafax că la protest participă aproximativ 5.000 de oameni. Militaru a precizat că protestatarii vor pleca în marş după ce o delegaţie a BNS va depune un memoriu la Guvern cu revendicările sindicaliştilor.

Premierul Emil Boc i-a invitat la Guvern pe liderii BNS, la ora 16.00, pentru discuţii legate de revendicările acestora, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. La întâlnirea programată la sediul Guvernului vor mai fi prezenţi ministrul Muncii şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei.

Protestatarii au bannere şi steaguri cu însemnele sindicatelor şi federaţiilor din care fac parte, iar unii dintre aceştia poartă tricouri şi şepci albastre cu însemnul BNS.

Manifestanţii strigă „Demisia”, „Hoţii”, „Jos Guvernul lui Băsescu”, „Jos Băsescu”. Unii sindicalişti poartă bannere pe care scrie „Băserminator 2, v-am terminat, v-am ciuruit” şi pe care este o fotografie cu şeful statului, „Băsescu nu uita eşti comunist sadea”, „Bucureşteni, indiferenţa dăunează grav naţiunii” şi „Joc Guvernul lui Bocanic” – primele trei literei fiind scrise cu altă culoare.

Un bătrân de aproximativ 80 de ani a venit la protest cu o cruce făcută din lemn, pe care scrie „La creştinul Traian Băsescu” şi este trecut epitaful „Să-i fie ţărâna uşoară ca piatra de moară. Veşnica lui pomenire în infern”.

UPDATE 1: Cei aproximativ 5.000 de protestatari BNS au plecat în marş din Piaţa Victoriei, ei urmând să oprească la sediile ministerele Economiei, Muncii, Administraţiei şi Internelor, Sănătăţii şi Agriculturii.

O delegaţie a protestatarilor a depus la Guvern memoriul cu revendicările sindicaliştilor, iar după ce aceasta a ieşit din Palatul Victoria, s-a dat startul marşului.

Preşedintele BNS, Dumitru Costin, a spus că premierul i-a invitat pe liderii sindicali la discuţii la Guvern şi că aceştia i-au comunicat că vor veni la negocieri după marşul de protest.

Înainte de a pleca în marş, Dumitru Costin le-a spus sindicaliştilor aflaţi în Piaţa Victoriei, de pe o platformă mobilă, că guvernanţii nu au reuşit să rezolve problemele angajaţilor, iar protestatarii au ridicat simultan cartonaşe roşii pe care scrie „Nu austerităţii”. Protestatarii s-au întors apoi cu spatele spre sediul Guvernului, în semn de „respect”.

Reprezentanţii BNS au făcut apel către toate confederaţiile sindicale şi către toţi românii nemulţumiţi să se unească şi să iasă în stradă, să îşi strige nemulţumirile în fiecare zi în faţa prefecturilor şi să stea acolo până când cei care sunt acum la conducere vor pleca.

Coloanele de manifestanţi mărşăluiesc pe Calea Victoriei, strigând „Jos Guvernul” şi „Jos Băsescu”.

Unii locuitori de pe Calea Victoriei îi salută de la geamurile locuinţelor lor pe protestatari.

Protestatarii se vor opri pe traseul marşului la sediile mai multor ministere, unde vor arăta din nou cartonaşele roşii.

UPDATE 2: Protestarii care mărşăluiesc în centrul Capitalei au aruncat cu ouă spre sediul Ministerului Muncii, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate, reuşind însă doar să murdărească unii jurnalişti.

Sindicaliştii sunt, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Revoluţiei, unde sunt sediile ministerelor Muncii, Administraţiei şi Internelor şi cel al Sănătăţii.

Protestatarii au la dispoziţie un perimetru de protest situat între Biblioteca Academiei şi Muzeul Naţional de Artă, ei neavând acces la sediile celor trei ministere. Protestatarii strigă „Victorie!”.

Perimetrul în care aceştia protestează este păzit de jandarmi, iar maşini şi camioane ale Jandarmeriei sunt parzate în zonă, pe strada Dem I. Dobrescu, în faţa Ministerului Muncii.

La faţa locului sunt şi trupele speciale de intervenţie şi echipaje de poliţie, numărul forţelor de ordine fiind mai mare decât cel al jandarmilor şi poliţiştilor mobilizaţi pe traseul de marş.

Totodată, ministrul Ioan Botiş a ajuns la sediul Ministerului Muncii odată cu protestatarii şi îi aşteaptă la discuţii pe liderii acestora, la ora 15.00. După discuţiile de la sediul Ministerului Muncii urmează discuţii la Guvern, cu premierul Emil Boc, la ora 16.00.

Sindicaliştii de la BNS vor staţiona în Piaţa Revoluţiei până la ora 15.00. Delegaţii de câte 10 persoane vor depune memorii la ministerele Muncii, Administraţiei şi Sănătăţii, iar o altă delegaţie de 100 de persoane a plecat către Ministerul Agriculturii.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Marius Militaru, a spus că protestatarii pot sta până la ora 15.00 în Piaţa Revoluţiei, memoriile pentru ministere urmând să fie depuse de către delegaţii ale acestora.

Protestatarii s-au oprit anterior şi la sediul Ministerului Economiei, prima instituţie aflată pe traseul marşului, unde au strigat „Hoţii”, „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul” şi au afişat cartonaşe roşii. O delegaţie a protestatarilor a intrat în sediul Ministerului Economiei pentru a depune memoriul cu revendicările sindicaliştilor.

Cei aproximativ 5.000 de protestatari BNS au plecat în marş din Piaţa Victoriei în jurul orei 12.45, după ce o delegaţie a protestatarilor a depus la Guvern memoriul cu revendicările sindicaliştilor.

UPDATE 3: Unii sindicalişti BNS care au ajuns la Ministerul Agriculturii au încercat să rupă cordonul format de jandarmii care îi însoţesc şi au refuzat să intre pe culoarul delimitat de aceştia, astfel că timp de câteva minute, între protestari şi forţele de ordine a avut loc o scurtă altercaţie.

Incidentul a avut loc înainte ca sindicaliştii, ajunşi în dreptul Teatrului Naţional, să se îndrepte spre sediul Ministerului Agriculturii.

Oamenii au refuzat să respecte culoarul făcut de jandarmi şi au vrut să rupă gardurile de delimitare.

Jandarmii încolonaţi în spatele protestatarilor au venit imediat în faţă şi au format două rânduri pentru a opune rezistenţă.

Timp de câteva minute, între aceştia şi forţele de ordine a avut loc o altercaţie.

Unul dintre protestari reclamă faptul că jandarmii i-au rupt cămaşa şi l-au zgâriat pe burtă. El spune că a muncit o viaţă şi acum a rămas fără nimic. Sindicalistul, care s-a prezentat Iulian Păun, lider al Agrostar Ilfov, îi acuză pe jandarmi că l-au bruscat şi au tras de el.

Liderul BNS Dumitru Costin a spus că regretă incidentul şi a arătat că vor rămâne doar cinci minute în zonă, până se întorc cei care au plecat să depună o petiţie la Ministerul Agriculturii, iar apoi se vor întoarce în Piaţa Revoluţiei. Costin a adăugat că îi va cumpăra el o cămaşă celui agresat.

Cămaşa sfâşiată este fluturată de protestatari pentru a dovedi agresivitatea cu care sindicaliştii au fost trataţi de jandarmi.

Sindicalistul a cărui cămaşă a fost ruptă a încercat să forţeze din nou gardul.

UPDATE 4: Protestul BNS s-a încheiat cu aproape o oră mai devreme decât fusese anunţat de către organizatori, singurul moment tensionat fiind cel de la Ministerul Agriculturii unde câţiva sindicalişti au încercat să forţeze cordonul de jandarmi.

Liderul BNS, Dumitru Costin, a declarat după terminarea protestului, că la întâlnirea de la ora 16.00, cu premierul, vrea să-i transmită acestuia mesajele pe care le-a formulat şi alte rânduri referitoare la nevoia de schimbare a atitudinii Guvernului.

„Avem nevoie de investiţii şi de locuri de muncă. M-am săturat să spunem că avem austeritate şi să stăm pe masă cu zeci de miliarde de euro. Nu putem vorbi de austeritate într-o ţară în care ai în ce să investeşti bani”, a spus Costin.

El a arătat că şi ministrului Muncii i-a expus aceleaşi probleme şi că i-a subliniat acestuia nevoia existenţei unui program prin care să se genereze locuri de muncă.

Referitor la incidentul de la Ministerul Agriculturii, liderul BNS a spus că acolo a fost un spaţiu îngust şi s-a creat o busculadă.

El a subliniat că în timpul acţiunii a încercat respectarea spaţiului legal, tocmai pentru a nu le da satisfacţie celor care, profitând de anumite incidente, să aibă motiv să schimbe legislaţia şi să restricţioneze dreptul la libera manifestare.

„După incidentele de săptămâna trecută am transmis mesajul că riscăm să ne trezim cu legislaţie modificată şi cu restricţionarea dreptului la liberă manifestare”, a spus Costin.

Acesta a spus că joi se va întâlni cu ceilalţi colegi de mişcare sindicală pentru a decide ce vor face în octombrie şi dacă vor merge împreună. „Important este că această acţiune să unească lideri de sindicat din toate sectoarele”, a susţinut liderul BNS.

Sindicaliştii au depus memorii la ministerele Muncii, Administraţiei, Agriculturii şi Sănătăţii.

La protestul de marţi au participat aproximativ 5.000 de sindicalişti BNS.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.