Peste 200.000 de voturi nule şi 71.000 de voturi „albe” la alegeri Potrivit legii, sunt considerate nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control a biroului electoral al secţiei de votare, cele care au alt model decât cel legal aprobat sau la care ştampila cu menţiunea «VOTAT» are alt model decît cel legal aprobat sau este aplicată pe mai multe patrulatere, ori în afara acestora. Score: 0,26
Actualitate Extern Izvestia: Victoria ARD ar fi perturbat echilibrul în regiune Este o poziţie comună a elitei politice româneşti.” Izvestia scrie si despre campania electorală a ARD, centrată pe “populismul periculos de stânga al social-democraţilor, incompetenta economică a cabinetului Ponta şi, în acelaşi timp, ameninţarea Rusiei… Score: 0,26
Actualitate Ponta: Judecătorii CCR au o mare răspundere, avem un Parlament în inflaţie Potrivit acestuia, "este de înţeles" de ce democrat-liberalii nu au dorit modificarea legii electorale, în condiţiile în care lideri ai acestora au intrat acum în Parlament prin redistribuire. Score: 0,26
Udrea, Anastase, Oltean şi Blaga – zgura PDL Ce spunea Traian Băsescu despre actuala lege electorală 31 octombrie 2007: „Nu vreau să discut dezavantajele legii propuse de Pro Democraţia, şi schimonosită în negocierile cu partidele, pentru că am promis că o voi comenta în momentul în care ajunge la promulgare. Score: 0,26
Actualitate Supărat de rezultate, Dan Diaconescu vrea să se întâlnească cu Mos Crăciun Dan Diaconescu NU intră în Parlament, potrivit date furnizate de Biroul Electoral Judeţean Gorj. Score: 0,26
Actualitate PSD, felicitat de socialistii spanioli pentru rezultatele la alegeri Sursa menţionată aminteşte de scorul electoral obţinut de USL, iar în context, Elena Valenciano a arătat că are încredere ca această 'victorie solidă' obţinută de social-democraţi 'să pună capăt definitiv perioadei de conflicte instituţionale prin care a trecut România'. Score: 0,26
Actualitate Ponta: USL nu are nevoie de UDMR Toate colegiile de Senat şi de Cameră au fost câştigate de candidaţii noştri, în afară de cele câştigate de UDMR, cu populaţie majoritar maghiară- La deschiderea campaniei electorale am fost toţi 3 la Piteşti, unde am lansat candidaţii din Argeş, după care am ajuns la Târgu Jiu. Score: 0,26
Actualitate Cât ne costă cei 550 de parlamentari Sistemul electoral trimite în Parlament, pentru următorii patru ani, cu peste 50 de aleşi mai mulţi ca în mandatul 2008-2012. … Pentru un mandat de 2 ani, între 1990 şi 1992, pentru că nu exista prag electoral, în Parlament au intrat 515 aleşi. Score: 0,26
Actualitate IAŞI: USL şi-a adjudecat cele 17 mandate de parlamentar SURSA NewsIn prin REALITATEA.NET USL şi-a adjudecat toate cele 17 mandate de parlamentar din judeţul Iaşi cu procente cuprinde între 56 şi 71, potrivit rezultatelor finale date publicităţii, luni, de Biroul Electoral Judeţean Iaşi. Score: 0,26
Actualitate Editorial Ceva pare a submina victoria electorală Ar fi a doua zi a victoriei electorale. … Întârzierile fac aproape imposibilă onorarea promisiunilor electorale. … Soluţionarea acestui diferend reprezintă mai mult decât o promisiune electorală, chiar o dominantă de moralitate publică. Score: 0,69
Ultimele rezultate ale alegerilor după numărarea voturilor din 99,56% din secțiile de votare Biroul Electoral Central a anunţat, luni la ora 18.00, rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare după numărarea voturilor din 99,56 din secțiile de votare. Score: 0,78
Financial Times: O înfrângere usturătoare pentru preşedintele Băsescu Cu un sistem electoral care favorizează partidele mari, USL ar putea avea un număr si mai mare de mandate decât arată rezultatele. Score: 0,25
Confruntarea Ponta – Dan Diaconescu. Cum arată „scorul” UPDATE Dan Diaconescu NU intră în Parlament, potrivit ultimelor date furnizate de Biroul Electoral Judeţean Gorj. Score: 0,26
Actualitate Galaţi: ARD, surclasată de PPDD În judeţul Galaţi, alegerile au fost câştigate detaşat de către USL, care a obţinut peste 50% din voturi în toate colegiile, potrivit rezultatelor parţiale prezentate de Biroul Electoral Judeţean. Score: 0,26
Parlament: nu sunt locuri suficiente pentru şedinţe comune Aberaţiile legii electorale vor produce perturbaţii la şedinţele plenului comun ale celor două Camere. … <p>Aberaţiile legii electorale vor produce perturbaţii la şedinţele plenului comun ale celor două Camere. Score: 0,78
Actualitate Referendum: DA pentru minerit la Roşia Montană Procesul electoral la referendumul desfăşurat duminică în mai multe comune şi oraşe din Alba s-a încheiat la orele 23,00, cu două ore mai târziu decât la alegerile parlamentare, fără a fi înregistrate incidente. Score: 0,26
Actualitate Ce au răspuns locuitorii din Alba la referendumul privind mineritul din Roşia Montană Procesul electoral la referendumul desfăşurat duminică în mai multe comune şi oraşe din Alba s-a încheiat la orele 23,00, cu două ore mai târziu decât la alegerile parlamentare, fără a fi înregistrate incidente, conform Antena3.ro. Score: 0,26
Actualitate Exit Poll CURS-Avangarde: USL a obţinut 57,5% din voturi, ARD 18,48% Pe locul trei se plasează PPDD cu un procent de 13% din voturi, iar pe locul patru UDMR cu un procent în jur de 5, 17%, la limita pragului electoral, conform TVR.ACTUALIZARE 22.25: Estimările valabile pentru ora 21.00, ora închiderii urnelor, prezentate de CURS-Avangarde nu diferă mult de rezultatele anunţate… Score: 0,26
Actualitate Populaţia României a scăzut, numărul persoanelor cu drept de vot a continuat să crească Mihai Gâdea a prezentat în Ediţia Specială un grafic extrem de interesant, despre listele electorale. … În ciuda faptului că din anul 1990 până în prezent, populaţia României a scăzut, numărul persoanelor cu drept de vot de pe listele electorale a continuat să crească. Score: 0,26
Actualitate Kelemen: UDMR a intrat în Parlament, vom avea o muncă mai grea Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care au fost în campania electorală, tuturor candidaţilor, primarilor, consilierilor locali, tuturor activiştilor şi staff-ului de campanie. Score: 0,26
Actualitate Dragnea: Totul a început în ianuarie, la Universitate, şi s-a încheiat cu victoria zdrobitoare a USL …început în ianurie, în Piaţa Universităţii, şi s-a încheiat cu victoria "zdrobitoare" de la parlamentare, informează Mediafax."Am condus campaniile electorale timp de un an. Score: 0,26
Actualitate Editorial Aplauze în ecoul frisonantului hăhăit Radicalismul post-electoral în apărarea acestei situări are accente paranoice. … Numai trezirea integrală a societăţii poate da o linie corectă învingătorilor electorali. … Sunt vremuri în care victoria electorală trebuie luată drept o simplă iluzie. Score: 0,26
Actualitate Vasile Blaga recunoaşte netrebniciile băsiste marca ARD …mistificare a adevărului din ţară, de manipulare a opiniei publice." Sesiszat de o slugă din sală, Blaga a încercat s-o dreagă: "USL-ul a dus în această campanie electorală o campanie de manipulare ieşită din comun…. Score: 0,26
Actualitate Editorial Băieţii hoţi din energie Numărul acestora ar fi mult mai mare dacă Guvernul nu ar mai pompa bani în societăţile de termoficare aflate de multă vreme în faliment, dar care sunt ţinute în viaţă din raţiuni pur electorale. Score: 0,26
Băsescu, disperat: voia să îi scoată pe unguri la vot Mesajul nu era întâmplător: UDMR, conform rezultatelor parţiale din sondajele de opinie la ieşirea de la urne, avea şanse mari să nu treacă pragul electoral, pentru prima oară după 22 de ani de democraţie parlamentară. Score: 0,26
Actualitate Ce le recomandă CNA radiodifuzorilor CNA precizează că a monitorizat posturile de radio şi de televiziune şi după încheierea campaniei electorale în audiovizual, inclusiv în ziua votării, urmând să analizeze sesizările primite şi să sancţioneze eventualele abateri de la respectarea prevederilor legale. Score: 0,26