Ponta: Judecătorii CCR au o mare răspundere, avem un Parlament în inflaţie

Judecătorii Curţii Constituţionale au o mare responsabilitate faţă de România, în condiţiile în care în actualul Parlament „este inflaţie”, a declarat luni premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD. Potrivit acestuia, „este de înţeles” de ce democrat-liberalii nu au dorit modificarea legii electorale, în condiţiile în care lideri ai acestora au intrat acum în Parlament prin […]

cotidianul.ro - Autor

Judecătorii Curţii Constituţionale au o mare responsabilitate faţă de România, în condiţiile în care în actualul Parlament „este inflaţie”, a declarat luni premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD. Potrivit acestuia, „este de înţeles” de ce democrat-liberalii nu au dorit modificarea legii electorale, în condiţiile în care lideri ai acestora au intrat acum în Parlament prin […]

Judecătorii Curţii Constituţionale au o mare responsabilitate faţă de România, în condiţiile în care în actualul Parlament „este inflaţie”, a declarat luni premierul Victor Ponta, preşedinte al PSD.

Potrivit acestuia, „este de înţeles” de ce democrat-liberalii nu au dorit modificarea legii electorale, în condiţiile în care lideri ai acestora au intrat acum în Parlament prin redistribuire.

„Recunosc că am constatat cu tristeţe că figuri importante ale PDL, care au pierdut alegerile, până la urmă, pe această ruletă se vor regăsi în Parlament, dar acum am înţeles de ce au vorbit ei la Curtea Constituţională să rămână legea aşa. Şi cred că aţi înţeles cu toţii şi cred că judecătorii Curţii Constituţionale au şi ei o mare răspundere faţă de România, pentru faptul că avem un Parlament în inflaţie şi avem o serie întreagă de persoane care nu doar ca au pierdut, ca dna Udrea, ci pur şi simplu, au pierdut de tot, adică s-a închis colegiul lor şi dublează colegiul. Şi cei nouă judecători ar trebui să se gândească ce responsabilitate au faţă de această ţară, când dau asemenea decizii. Dar mă rog, asta e o altă discuţie”, a spus Ponta, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD.

El a reafirmat că nu este adeptul tratării unei victorii cu ideea de răzbunare şi de distrugere a adversarului.

„Eu prefer să tratez victoria pe care am obţinut-o în alegeri cu responsabilitate, pentru viitorul acestei ţări. Motiv pentru care – şi credeţi-mă, vin după 30 de zile, după cea mai murdară campanie electorală care s-a desfăşurat vreodată în România, cea din colegiul 6 de la Târgu Jiu. Nu a existat niciodată în România o campanie atât de murdară şi de ticăloasă şi în care s-au folosit asemenea arme împotriva familiei mele, împotriva mea. Şi tot sunt capabil să nu gândesc cu resentimente”, a adăugat liderul PSD.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.