Copii salvaţi din mâinile traficanţilor de carne vie Aproape 170 de copii cu vârste cuprinse între 7 şi 15 ani au fost salvaţi din mâinile traficanţilor de minori în urma unei acţiuni în forţă a procurorilor DIICOT şi a poliţiştilor de la Crimă Organizată. Score: 0,25
PSD îi solicită lui Funeriu retragerea Legii educaţiei şi reiniţierea dezbaterii publice Ecaterina Andronescu a formulat mai multe critici la adresa proiectului de lege iniţiat de Ministerul Educaţiei, acuzând actuala putere că încearcă, prin modificările propuse, "să crească şi mai mult controlul asupra universităţilor şi instituţiilor de învăţământ". Score: 0,25
Marius Locic, reţinut pentru 24 ore. Nu este exclus să urmeze şi alţii Averea lui Locic este estimată la 15 milioane de euro de revista Forbes. Score: 0,25
„Eu nu am bani nici de seminţe” Câţiva dintre cei aproape 766.000 de români care au rămas fără un loc de muncă stau la uşa Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) în speranţa că vor avea mai mult noroc. … Cu mapele subraţ, două tinere domnişoare completează la umbră nişte formulare. Score: 0,25
„Prima casă”, singura măsură luată de guvern pentru susţinerea pieţei rezidenţiale Acest segment este direct legat de industria construcțiilor, care generează cele mai mari efecte în întreaga economie și pe piața forței de muncă. Score: 0,25
Listarea Fondului Proprietatea s-ar putea face în vară pe sistemul alternativ Fondul Proprietateaa depus în luna martie cea mai mare parte a documentaţiei necesare înscrierii la CNVM ca organism de plasament colectiv de tip special, sub forma unei societăţi închise de investiţii, măsura fiind necesară listării la Bursă. Score: 0,25
România cere ajutorul UE pentru integrarea romilor La rândul lor, autorităţile române ridică din umeri şi cer ajutorul UE.Eurodeputatul PSD Rovana Plumb, membru al Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale a Parlamentului European (EMPL), susţine că problemele cu care se confruntă romii din România sunt profunde şi nu permit o soluţionare… Score: 0,25
Locul 43 pentru Bucureşti în topul celor mai scumpe oraşe pentru expaţi ECA International este o organizaţie cu 4.000 de membri din 35 de state, specializată în administrarea mobilităţii internaţionale a forţei de muncă. Score: 0,25
Salvaţi Copiii: Combaterea violenţei din şcoli, inexistentă în Legea educaţiei “Am constatat, pe de o parte, o mai bună orientare asupra elevului, recunoaşterea valorii educaţiei non-formale şi informale şi punerea bazelor pentru implicarea comunităţii în viaţa şcolii. Score: 0,26
Greşelile gramaticale din Legea educaţiei, modificate Noua formă a acestui articol este: "Neîndeplinirea de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiilor ce le revin în organizarea şi funcţionarea învăţământului preuniversitar se sancţionează conform legii". Score: 0,26
Voicu vrea eliberarea sub control judiciar Senatorul Cătălin Voicu a formulat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o cerere de eliberare sub control judiciar, judecătorii instanţei supreme urmând să ia, vineri, în discuţie această… Score: 0,25
Statul îi pregăteşte pe şomeri pentru meserii fără căutare pe piaţa muncii Aproape 5.500 de persoane beneficiază în luna aprilie de servicii gratuite de formare profesională prin intermediul ANOFM. Score: 0,25
Un nou maxim pentru şomaj: 8,36% Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost în martie de 765.285 de persoane, din care 314.330 femei.Rata şomajului înregistrat în luna martie a fost de 8,36%, faţă de 8,30% în luna februarie 2010 şi 5,60% în aceeaşi lună a anului 2009. Score: 0,25
Putin neagă implicarea Rusiei în revolta din Kîrgîzstan Opoziţia kîrgîză a anunţat că a format un nou guvern şi că preşedintele Bakiev a părăsit ţara. … 100 de oameni au fost ucişi de forţele de ordine în ciocnirile de miercuri, reclamă opoziţia. Score: 0,26
Parisul se află în Africa sau în Orientul Mijlociu? Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul Accesând site-ul ministerului în secţiunea formare profesională, avem o mare surpriză: nici pomeneală de organizarea pe 25 februarie a vreunui concurs pentru ocuparea postului de la Ambasada României din Paris. Score: 0,25
Martina Navratilova, diagnosticată cu cancer la sân Simt că deţineam controlul în viaţa mea şi asupra trupului meu, şi apoi vine asta şi nu mai am nici un control." Ea a fost diagnosticată cu o formă non-invazivă a cancerului de sân, denumit carcinom ductal in situ, sau DCIS, care, în cazul ei, a fost limitat la conductele de lapte şi nu s-a răspândit în ţesutul mamar. Score: 0,26
Antonescu: Îl susţinem pe Dinescu la CNSAS dacă e permis juridic Mircea Dinescu a contestat în termenul prevăzut de lege decizia ANI privind incompatibilitatea sa, transmiţând documentele către Curtea de Apel prin poştă, în ultima zi din termenul prevăzut de lege pentru formularea unei contestaţii, au declarat atunci, pentru Mediafax, surse din CNSAS. Score: 0,26
Fantastica serenadă a cailor Un Molière în şa Lumina unui enorm glob alb în centrul acoperişului de sticlă, pictat în verde, şi al plăcilor transparente se combină cu cea venită din alte surse de formă alungită sau rotundă, oferind efecte de o deosebită teatralitate, imposibil de obţinut în aer liber. Score: 0,25
MAE promovează oficial prezenţa familiilor în ambasade S-a apelat la această formulă pentru a nu fi destrămate familiile. Score: 0,25
Haos în singura ţară cu baze militare ale Rusiei şi SUA Ciocnirile cu forţele de ordine s-au soldat cu 50 de morţi. … Moscova a atenţionat puterea de la Bişkek să nu facă uz de forţă. … Scumpirea benzinei, mai eficientă decât forţa tancurilor “Pedepsirea” preşedintelui Bakiev nu a necesitat un scenariu complex. Score: 0,26
Şomaj de peste 15% în Vaslui Oficialii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui sunt optimişti şi cred că rata şomajului ar putea scădea în următoarele luni, în condiţiile în care reîncep lucrările sezoniere în construcţii şi agricultură. Score: 0,26
Pistolul ce trăgea “cu biluţe mici” Tinel, care şi-a scos “la baie”, singur, “biluţa din picior”. Şi cum “i-a curs puţin sânge” Întrebat cine şi mai ales de ce le-a cerut presupuşilor hoţi să dea declaraţii, Popa a răspuns: „Păi s-au dat nişte declaraţii şi le-a arătat un domn poliţist cum să scrie, la partea introductivă şi mai la final, pentru că ei nu ştiau care e forma corectă. Score: 0,25
EUROPAfest 2010, 7-13 mai Juriul competiţiei de jazz este format din: pianistul Wayne Brown, din Marea Britanie, Emil Silviu Ciobota, producător de evenimente şi dirijor (Germania), solista Maria Răducanu şi pianistul Marius Vernescu din România. Score: 0,25
Arshile Gorky Romanul unui artist născut în Turcia Începând din 1943, artistul părăseşte treptat forma, exprimându-se prin culori uneori disonante, alteori de mare suavitate, în compoziţii în care mişcarea capătă o forţă deosebită. Score: 0,26
Marin Gherasim, pictorul credinţelor noastre “Puteam să mă nasc iarbă sau piatră sau copac” Am încercat să îmbin partea de materialitate a lumii, chiar de senzorialitate, de senzualitate cu un hieratism al formei globale. … – Mulţi profesori au ţinut să formeze emuli chiar la nivelul formulei plastice. … În relaţiile mele cu studenţii n-am vrut niciodată să discut formula mea. Score: 0,26
Programul România-Republica Serbia, de 20 de milioane de euro, aprobat de Guvern Forma revizuită a Programului România-Republica Serbia, ce conţine alocările financiare pentru perioada 2010-2011, a fost aprobată de Guvern în şedinţa de miercuri. Score: 0,25