Două reprezentaţii de excepţie, intitulate “Charivari équestre” (“Serenadă ecvestră”), în coregrafia şi regia celebrului Bartabas, cunoscut şi ca “Maestru al Teatrului Zingaro”, sunt prezentate la Grand Palais din Paris. Bartabas a creat în 1984 Teatrul Zingaro, luând numele după calul negru care este simbolul trupei. Înfiinţează apoi Teatrul de Spectacole Ecvestre de la Versailles. Cine este Bartabas? Prin sângele lui curge câte o picătură din Rajasthan, Georgia, Coreea, Africa… Până nu demult a trăit la porţile Versailles-ului, într-o rulotă ce pare să aştepte să fie înhămată în orice clipă. Îi place să spună că “marii artişti nu au biografie”. Este, rând pe rând, şaman din Siberia, un veritabil “gitan”, un Molière în şa, şef de circ, de trupă, de grajd, conducând în marginea lumii reale o armată paşnică de vise.
Îl văzusem şi-l aplaudasem pe Bartabas la Avignon, cu spectacolul “Battuta”, o poveste despre o epocă ale cărei suflu şi sens se pierd. În galopul cailor, pe o muzică de alămuri şi coarde, rapidă, furioasă, de o uluitoare enegie, spectacolul reface o migraţie “fără teamă şi fără regrete”. Este în acelaşi timp o oglindă, fără nostalgie, în care galopul calului ţine încă de graţia vieţii în sălbăticie sau de imaginea unui efeb care se dezvăluie. Alte două spectacole create de Bartabas, ce i-au adus faima internaţională, sunt “Un african la Curte”, inspirat de viaţa violonistului şi compozitorului Joseph de Bologne, şi “Călătorie în Indiile Galante”.
O reverie. O baladă
Recent, o altă reprezentaţie, ce poate fi văzută până în luna iunie la Versailles, a stârnit entuziasmul publicului. Se numeşte “Darshan”, cuvânt indian ce se poate traduce prin “viziunea divinului”. Este din nou o poveste, de o poezie rară, cu imagini ce rămân gravate în memorie. Metamorfozele infinite ale cavalerului şi ale echipei sale creează un teatru de umbre şi lumini în care coamele cailor se pierd în lumina reflectoarelor. O reverie. O baladă, susţinută de cântece liturgice, de gospeluri şi mantras.
Bartabas, mare iubitor de film, mărturisea: “Tema este cea a calului, ca element al călătoriei interioare sau de orice alt fel. Este, oarecum, o aluzie la filmul “Julieta spiritelor” al lui Fellini, care brodează o intrigă în jurul viselor Giuliettei Masina. Ideea de plecare a spectacolului “Darshan” este o scenografie inversă: spectatorii ocupă centrul manejului, în timp ce spectacolul se desfăşoară în faţa şi în spatele unor mari ecrane.
Un teatru al umbrelor şi cavalcadei
În “Charivari équestre”, cai şi cavaleri de la Teatrul ecvestru din Aubervilliers evoluează timp de o oră şi jumătate, într-o uluitoare demonstraţie de virtuozitate şi graţie. Pe muzica lui Phill Glass, Laure, îmbrăcată în alb, pe calul negru Soulages se întâlneşte cu un cavaler îmbrăcat în negru, pe un cal alb, cu mişcări în oglindă. Lumina unui enorm glob alb în centrul acoperişului de sticlă, pictat în verde, şi al plăcilor transparente se combină cu cea venită din alte surse de formă alungită sau rotundă, oferind efecte de o deosebită teatralitate, imposibil de obţinut în aer liber. Impresia generală este cea a unei catedrale în care au fost instalate, pe patru laturi, gradenele pentru spectatori.
În a doua secvenţă, Solenn, în rochie de mireasă caracteristică zonei nordice, cu trena fluturând, cu mânecile largi care devin un adevărat vârtej de panglici, poartă spectatorul către următorul act în care apar 10 prinţese ale Academiei ecvestre, frumoase, tinere cu părul lăsat pe umeri, în rochii lungi, decoltate şi cu şaluri negre şi portocalii, culorile lui Hermes. Sunt urmate de cavaleri îmbrăcaţi în costume negre, cu coifuri cu vizieră care le conferă un aer asiatic. Ei formează un curcubeu din mânecile lor colorate, despărţindu-se uneori în două echipe de la albastru la verde şi de la galben la violet. Copii şi adulţi exclamă “Magnific!”.
Reapar apoi, în următoarea secvenţă, opt tinere (Academia ecvestră numără mai multe fete decât băieţi), pe cai argentinieni cu coadă scurtă şi şei negre şi albe. Sunt spadasine, cu măştile pe faţă, cu caii acoperiţi de valtrapuri cenuşii şi cu săbiile în mâini. Se înfruntă, în echipe de câte patru, într-un balet hipnotizant.
Ultimul tablou al acestei coregrafii exaltante îi prezintă pe toţi călăreţii (băieţi şi fete), în costume bej şi orange, într-un final caracteristic spiritului libertăţii ţiganilor. Doi cavaleri, Etienne, pe un cal negru, în fruntea unui număr de 12 cai argentinieni, înveşmântaţi în crem, şi Messaoud, pe un cal alb conducând 20 de cai argentinieni, cu valtrapuri negre, formează o cavalcadă rapidă, de o frumuseţe halucinantă, care accelerează bătăile inimilor spectatorilor.
În final, laureaţii Marelui Premiu Hermes, care reuneşte cei mai buni 55 de călăreţi din lume, parcurg un traseu de mare dificultate, cu nenumărate obstacole, înalte uneori de 1,60 de metri.
Un teatru sublim al umbrelor şi al cavalcadei.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.