Un nou pas spre dezmembrarea statului român? "Retrocedarea în natură a fondurilor arhivistice preluate în mod abuziv de la cultele religioase"; retrocedarea se va efectua în termen de un an de la aprobarea cererii; Retrocedarea "se realizează numai după executarea unui microfilm pentru fiecare document ce urmează a fi predat, care va rămâne… Score: 0,26
Comasarea alegerilor: Cheltuieli în plus și inflație de candidați Pentru că, volumul de muncă în perioada alegerilor fiind dublu, numărul personalului trebuie suplimentat, la fel și timpul de lucru fiind și el mai mare decât în situația alegerilor la termene. Score: 0,26
Preşedintele Parlamentului European vrea schimbarea Tratatului Uniunii Europene Uniunea Europeană ar trebui să se pregătească pe termen lung pentru o schimbare a Tratatului, limitată strict la chestiuni de legate de uniunea economică şi guvernanţa economică, a declarat, duminică, preşedintele Parlamentului European Jerzy Buzek, la summitul şefilor de stat şi de guvern din Uniunea Europeană. Score: 0,27
Coaliţia de la putere anunţă alegeri comasate în luna noiembrie a anului viitor Depinde de termenii de aplicabilitate, depinde de comportamentul Senatului, pentru că asumarea pe diverse legi a apărut tocmai datorită blocajului din Parlament", a declarat Toader. Score: 0,26
Rusia şi Statele Unite ar putea fi legate printr-o cale ferată subterană Costul minunii inginereşti se va ridica la 15 miliarde de dolari, iar termenul de executare ar putea fi de la 10 până la 15 ani. Score: 0,26
Senator PDL, atac fără precedent la adresa lui Ioan Oltean Parlamentarul democrat-liberal l-a criticat în termeni duri săptămâna trecută şi pe Emil Boc. … Parlamentarul PDL l-a criticat în termeni duri săptămâna trecută şi pe Emil Boc. Score: 0,79
Ponta despre atacul lui Băsescu la adresa liderilor UE: Nu va mai la fel de vehement la Bruxelles Liderul PSD, Victor Ponta, a criticat în termeni duri atacul lui Traian Băsescu la adresa liderilor din zona euro. … <p>Liderul PSD, Victor Ponta, a criticat în termeni duri atacul lui Traian Băsescu la adresa liderilor din zona euro. Score: 0,79
Zile cruciale pentru viitorul Europei: se revine la normalitate sau criza se adânceşte Surse europene au declarat vineri în presa internaţională că liderii celor 27 de state membre vor aproba duminică un plan de recapitalizare a băncilor europene cu aproape 100 miliarde euro şi ar putea lansa totodată o reformă pe termen lung a guvernanţei economice a zonei euro. Score: 0,27
Pictorul Horia Bernea: „Am simţit că trebuie să mărturisesc prin credinţă, turle, cruce, pin prapori şi lumină” şi sculptorul Ion Irimescu: „Timpul alunecă în clepsidră” E adevărat că anumite trăsături ale omului pot fi trăsături extrem de vechi, care ar îndreptăţi termenul de arhaic, dar e o calitate să reacţionezi la realităţile lumii contemporane, foarte moderne, în pragul mileniului al treilea, neacceptând însă mură-n gură orice formă nouă de viaţă, orice năzdrăvănie care ţi se propune. Score: 0,26
Bercea Mondial rămâne în continuare în arest preventiv, au decis judecătorii Şi la termenul de judecată din septembrie magistraţii Tribunalului Olt au hotărât că Bercea poate fi cercetat în libertate dar încă odată, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de procurori şi Sandu Anghel a rămas în arest. Score: 0,27
Templeton amână iar luarea unei decizii privind listarea FP la Varşovia Franklin Templeton, administratorul activelor de 3,6 miliarde de euro ale Fondului Proprietatea (FP), a amânat luarea unei decizii cu privire la listarea secundară a fondului la Bursa de Valori din Varşovia, fără a da motive şi nici termene exacte, în contradicţie cu entuziasmul de care a dat dovadă până de curând. Score: 0,26
Cum justifică Petrom scumpirea masivă a motorinei …n.r.)", a afirmat Gheorghe la lansarea de către Consiliul Investitorilor Străini a Cărţii Albe 2011, scrie Mediafax Mariana Gheorghe afirma în decembrie 2009 că pe termen mediu şi lung consumul de carburanţi va scădea, în condiţiile în care la nivel global, implicit în România, se înregistrează o supracapacitate de rafinare. … Score: 0,26
Vom fi cei mai săraci din Europa în următorii 50 de ani O prognoză pe termen lung a Comisiei Europene arată că România va ajunge la un nivel de trai de numai 39% din media în Uniune în 2060 faţă de 55% în Bulgaria şi 76% în Polonia. Score: 0,26
Lui Boc, despre regionalizare Astept cu nerabdare raspunsul, legea ii obliga sa imi raspunda in termen de maxim 30 de zile, asa ca… Score: 0,26
Următoarea victimă a crizei europene: Franța Pentru asigurarea împotriva riscului de default pe termen de 5 ani se plăteşte o dobândă de 193 bps în cazul Franţei, 98 bps în cazul Germaniei, 75 bps în cazul Finlandei, 104 bps în cazul Olandei, potrivit CMA şi 164 bps în cazul Austriei, conform Bloomberg. Score: 0,26
Favorita lui Ioan Oltean, în vizorul DNA Practic, pierderea a patru oameni în numai șase luni, reprezintă o bilă neagră pentru Ioan Oltean, cel care s-a remarcat recent prin compararea Regelui Mihai cu „regele" Cioabă și prin faptul că nu a remis Tribunalului București, în termenul legal, noul statut al partidului. Score: 0,26
Deputaţii au adoptat tacit modificarea legii ANI Proiectul a fost adoptat tacit, în condiţiile în care termenul de dezbatere şi vot final în Camera Deputaţilor, stabilit pentru 5 octombrie, a fost depăşit. Score: 0,26
Co-sleeping: Dormim sau nu in acelasi pat cu copilul? Ca sa dam o definitie exacta a termenului co-sleeping trebuie sa spunem ca inseamna ca mai multe persoane sa imparta acelasi pat. Score: 0,26
Economie in familie. Sau 6 greseli pe care le faci cu banii Numai ca, din dorinta de a face economie cu orice pret, ajung ca pe termen lung sa scoata mai multi bani din buzunar. Score: 0,26
Dan Voiculescu: A început procesul penal împotriva Guvernului Senatorul Dan Voiculescu a anunţat că a fost declanşat procesul împotriva Guvernului, ca urmare a nerespectării termenului legal pentru depunerea proiectului de buget la Parlament, informează jurnalul.ro. Score: 0,81
TAROM anunţă ofertanţii pentru intermedierea vânzării a 20% din acţiuni Ofertele vor fi deschide marţi, ora 10.00, termenul limită pentru depunerea lor fiind 17 octombrie, ora 16.00. Score: 0,26
Procesul fugii lui Hayssam din România a intrat în dezbatere Procesul fugii lui Omar Hayssam din ţară, care se judecă la Curtea de Apel Oradea, a intrat în dezbateri luni , după ce judecătorul a anunţat că nu va acorda un nou termen pentru localizarea şi înştiinţarea sirianului despre cauza aflată pe rolul instanţei orădene, în care este acuzat de trecere frauduloasă a frontierei. Score: 0,79
Boc şi Ialomiţianu, reclamaţi la Parchetul General Guvernul nu a respectat acest termen legal, împiedicând demararea dezbaterilor la nivelul comisiilor parlamentare de specialitate. Score: 0,27
Zoe Petre: Cezar Preda reface drepturile fundamentale ale securistilor Nu poți să vorbești despre terorism în niște termeni atât de severi, de parcă am fi în America. Score: 0,26
Clare Hollingworth a împlinit 100 de ani! Termenul de pensioner, spune Clare, sugerează că ar fi renunţat la viaţă. Score: 0,26
Copiii născuţi prematur sunt mai expuşi riscului de autism După cum afirmă medicul pediatru, depistarea acestei boli din timp ameliorează rezultatele pe termen lung şi poate ajuta copiii în viaţa de la şcoală şi de acasă. Score: 0,26