Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, este astăzi în România, ocazie cu care va avea întrevederi cu autorităţile de la Bucureşti.
Cormann se va întâlni cu preşedintele Nicuşor Dan, cu premierul Ilie Bolojan, dar şi cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului – Mircea Abrudean şi Sorin Grindeanu.
Luni dimineaţă, Mathias Cormann va discuta cu şeful statului, Nicuşor Dan, iar ulterior va merge la Palatul Victoria.
Potrivit agendei anunţate de Guvern, Ilie Bolojan şi Mathias Cormann vor avea o întrevedere şi vor participa la reuniunea Comitetului naţional pentru aderarea României la OCDE.
Oficialul OCDE se va întâlni şi cu preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, dar şi cu preşedintele Camerei, Sorin Grindeanu.
România a început, în iunie 2022, discuţiile de aderare la Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.
OCDE are 38 de state membre, incluzând principalele economii ale lumii. Alături de România, alte şapte state au statut de candidat: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Indonezia, Peru, Thailanda, potrivit MAE.
Ăștia intra în OCDE cu localitățile bogate: București, Cluj, Timișoara, Iași și câteva pentru că, aici e baza pentru a minți in continuare de către mizeriile politice, pe astea le scot in fata și falsul pe salarii și pensii pentru restul țării. Toți, dar absolut toți mizeriile din politica românească mint și falsifica orice că sa își atingă scopul.