O secţie oarecare din Bucureşti, amenajată la primul etaj al unei şcoli, Şcoala Gimnazială „Cezar Bolliac”. Sectorul al treilea, unde a fost ales primar Robert Negoiţă (PSD), pe vremea în care bucureştenii au votat USL, alianţa dintre liberali şi pesedişti.
Poarta de la intrarea în curte pare prea mică. Se face coadă în ambele sensuri. Nimeni nu pare nervos. În curte, du-te vino. Într-o parte, un loc de joacă. Vreo patru prichindei sunt căţăraţi pe o structură semisferică. Mămici şi bunici fac poze.
Un bărbat în uniformă iese dintr-o maşină pe care scrie „Jandarmerie”, parcată în curte. Se dă la o parte să iasă din şcoală o pereche în vârstă. Femeia răspunde la telefon. „Da, mamă, am votat. E vremea frumoasă şi e multă lume. Voi aţi fost la vot?”.
Înăuntru, acelaşi du-te vino. Parcă ai fi într-un muşuroi. Aparent dezordonat, fiecare ştie unde să meargă şi ce are de făcut. La parter sunt cinci secţii de votare, la etajul unu sunt două.
Aştept să vină din cabină o doamnă de aproximativ 70 de ani. Îi întinde ştampila domnişoarei care mi-a luat cartea de identitate, apoi ştampila ajunge la mine. Un dintre cele 94.220 de ştampile. Pentru un minut, va fi a mea.
Aleg cabina de vot cu perdea galbenă. Aşa s-a nimerit, nu înseamnă nimic. Cunosc buletinul de vot, a fost dat publicităţii un specimen, dar îl studiez. Ştiu de mai multă vreme unde voi ştampila „Votat”, dar îmi iau acest răgaz. Apoi votez, împăturesc buletinul de vot, îl las să cadă în urnă.
În timp ce fac schimbul ştampilă-carte de identitate, o aud pe preşedinta secţiei de votare: „Avem o prezenţă de 21,78%!”. Era ora 13.00. Întorc capul spre cabinele de vot. În fiecare e câte cineva. Ies. Pe scările de la capătul holului, un tătic urcă, având în braţe o fetiţă. A lăsat căruciorul jos, la baza scărilor. Mămica mai aranjează ceva, apoi îşi urmează familia.
În curtea şcolii, aceeaşi atmosferă. Oameni de toate vârstele, cei mai mulţi trecuţi, totuşi, de prima tinereţe. Nepoţei nerăbdători. O maşină trece agale pe aleea din faţa şcolii. Are geamurile lăsate. „Tati, de ce sunt aşa mulţi oameni la şcoală?”, se aude vocea unui prichindel.
