Şefa DIICOT Alina Bica ar fi primit, prin interpuşi, un teren în Snagov, pe care ulterior l-ar fi vândut, iar o parte din bani ar fi ajuns la Dorin Cocoş, pentru înlesnirea aprobării de către comisia din ANRP a dosarului lui Gheorghe Stelian, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.
Alina Bica a fost reţinută de DNA, joi noapte, pentru abuz în serviciu, după ce Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP din care actualul procuror-şef al DIICOT a făcut parte, a acordat, în 2011, o despăgubire pentru un teren supraevaluat din Capitală.
La un timp după aprobarea acestui dosar, Alina Bica ar fi primit, prin interpuşi, un teren în comuna Snagov. Sursele citate arată că nu este clar dacă interpuşii sunt cunoştinţe sau rude ale omului de afaceri Gheorghe Stelian, dar menţionează că, imediat ce terenul a intrat în posesia Alinei Bica, aceasta l-a vândut, iar o parte din banii obţinuţi astfel ar fi ajuns la Dorin Cocoş.