Șefa echipei de inspectori care a făcut controlul la DNA, în fața CSM

Elena Rădescu, șefa echipei de inspectori care a făcut controlul la DNA, și-a exprimat, joi, punctul de vedere în fața procurorilor din CSM, referitor la maniera în care au decurs verificările. La plecare, întrebată dacă procurorii DNA au plâns, aceasta a confirmat, susținând că au fost umiliți.

Întrebată dacă presiunea din timpul controlului era atât de mare încât procurorii DNA au plâns, Elena Rădescu a spus: „Da, au fost umiliţi. Prin conduită, comportament.”

Elena Rădescu este autorul unei sesizări înaintate CSM, privind modalitatea în care s-a desfășurat controlul al DNA. În sesizare, Elena Rădescu reclamă „lipsa de respect şi de tact în timpul verificărilor” efectuate la Secţia de Combatere a Infracţiunilor asimilate celor de Corupţie, precizând că Monica Pleşea şi Mihaela Hitruc, doi dintre inspectori, „nu au fost mulţumite cu fişele, planurile de anchetă” şi „au adoptat o conduită lipsită de calm bazată pe un ton ridicat. Acest lucru a creat mai multor procurori o stare de disconfort manifestată prin plâns”.

Ședința procurorilor din CSM nu a fost publică.

De asemenea, Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, va fi prezentă vineri, la ora 13.00, la ședința Secției pentru procurori a CSM, unde are posibilitatea de a își exprima punctul de vedere privind raportul Inspecției Judiciare, întocmit ca urmare a controlului efectuat la parchetul anticorupție.

Luni, 16 octombrie, la ora 10.00, este așteptat la Secția pentru procurori Gheorghe Stan, inspector şef adjunct al Inspecţiei Judiciare.

În spațiul public au apărut mai multe informații din conținutul raportului Inspecției Judiciare.

DNA arată într-un comunicat de presă, transmis vineri, că Inspecția Judiciară a lansat în spațiul public informații din raportul făcut în urma controlului la această unitate de parchet, înainte ca Direcția Naţională Anticorupţie să formuleze obiecțiuni.

„Direcţia Naţională Anticorupţie îşi exprimă dezaprobarea faţă de modul în care conducerea Inspecției Judiciare gestionează datele conţinute într-un document provizoriu, în condițiile în care acest document nu este unul finalizat și nici nu a fost asumat de vreo instituție”, conform comunicatului de presă.

Reacția, după ce în spațiul public informații, pe surse, privind date din raportul inspectorilor judiciari.

Conform documentelor, au fost mai multe nereguli depistate în activitatea DNA, inspectorii propunând cercetarea disciplinară dar menținerea în funcție a Laurei Codruța Kovesi.

Printre neregulile depistate de inspectori se numără tergiversarea anchetelor, dosare în care nu s-au făcut acte procedurale pentru o perioadă îndelungată sau redistribuirea/ repartizarea haotică a dosarelor, potrivit raportului Inspecției Judiciare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.