Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a condamnat, vineri, la Zagreb, atacul Rusiei asupra unei nave comerciale din Marea Neagră şi a apreciat că această agresiune recentă este „o încălcare flagrantă a dreptului internaţional”.
Şefa diplomaţiei române s-a aflat în vizită oficială în Croaţia, unde a fost primită de premierul acestei ţări, Andrej Plenkovic, şi a avut o declaraţie de presă comună cu omologul său, Gordan Grlic Radman.
„Ieri a avut loc o nouă demonstraţie în Marea Neagră a ce poate face Rusia în privinţa contestării libertăţii de navigaţie şi nerespectarea legii internaţionale. Am condamnat ferm atacul intenţionat al Rusiei asupra unui vas comercial care transporta cereale în Marea Neagră. Este o escaladare fără precedent şi încă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional. Cerem Rusiei să înceteze imediat orice atac asupra navelor comerciale, asupra infrastructurii portuare civile şi să oprească încălcările dreptului de liberă navigaţie”, a spus Odobescu.
Totodată, a subliniat impactul amplu al războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra securităţii regionale şi globale.
„Rusia rămâne cea mai mare ameninţare la securitatea regiunii Mării Negre şi a întregului continent european”, a afirmat ministrul român.
Potrivit MAE, în consultările cu ministrul Gordan Grlic Radman, Luminiţa Odobescu a evidenţiat angajamentul reciproc şi atenţia acordată de autorităţile ambelor state pentru asigurarea unei protecţii la cele mai înalte standarde a persoanelor care aparţin minorităţii croate din România, respectiv minorităţii lingvistice românofone din Croaţia.
Ea a reiterat sprijinul ferm al României pentru procesul de extindere a UE, cu respectarea principiului meritelor proprii, accentuând determinarea ţării noastre de a sprijini atât partenerii estici, cât şi din Balcanii de Vest.
Ministrul român a subliniat totodată susţinerea pentru eforturile de integrare europeană ale Republicii Moldova şi creştere a rezilienţei.
În cadrul întâlnirii cu prim-ministrul Andrej Plenkovic, ea a punctat atât stadiul, cât şi potenţialul de dezvoltare a cooperării economice şi sectoriale între cele două ţări în domenii precum transporturile, energia, turismul şi relaţiile culturale.
În context, a evidenţiat interacţiunile dinamice ale porturilor româneşti Constanţa şi Galaţi cu portul Vukovar din Croaţia, utile atât sub aspect comercial şi investiţional, cât şi pentru creşterea volumului exporturilor de cereale şi alte produse din Ucraina.
De asemenea, a subliniat cooperarea eficientă în domeniul afacerilor interne şi a evocat interesul pentru extinderea dialogului şi cooperării în domeniul securităţii şi al apărării, inclusiv în contextul noii Agende Strategice a UE.
Ma uit la poza ei si-mi vine sa plang. Oof, Doamne !!!
Geniala ideea de a pune la externe pe cineva necunoscut de nimeni, imposibil de remarcat si fara nicio legatura cu externele. In felul asta evitam razboiul cu rusii care pur si simplu nu au cum sa bage in seama asa ministru.
Băi putinacilor, oricum pui problema să ataci o nava civilă tot terorism se numește. Armator grec, marfa pentru Egipt, și-au mai făcut niște prieteni „pufoicarii”. Nu mai vorbesc de coloșii ăștia din industria asigurărilor maritime. Cand te pui rău cu toată lumea mai devreme sau mai tarziu tot o iei peste bot. Nici o diferența intre teroriștii yemeniți și teroriștii ruși.
Strașnică ministreasa,bravo.
Zi – le la ucraini sasi mute curru din Sudul Basarabiei pamant ocuoat de la romani. Ia bate-le tu obrazu la ocupantii ucrainieni .
Un papagal care repeta ce spun americanii si englezii.
Cine e proasta asta cu nume de vin alcool?…pe cine reprezintă tovarășa Murfatlar?…
Tantica asta nu a fost votata de niciun roman, deci de ce vorbeste ea in numele Romaniei? Pote vorbi doar in numele celui sau celor care au cocotat-o sefa diplomatiei romane. Bietul corp diplomatic roman, ce a fost si ce a ajuns dupa 10 ani de numiri politice.
Minte de peste gupi..
Amenințarea cea mai mare în reg. Marii Negre sunt niște țări NATO care încă din 1991 îi înarmau pe sălbaticii islamiști din OM împotriva rușilor.. Se uita repede.
E cam mic volumul materiei cenușii a unor miniștri ca să priceapă ce se întâmplă acum în lume.. Deștepți,în așa funcții, în țările vasale nici nu sunt numiți..
Ce s au mai speriat ăia…a latrat bichonul😁😁😁🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮
Femeia din poza n-ar speria nici o pisica, dar pe Putin…unde drak’ ati gasit o menajera s-o fixati ca Ministru de Externe ?
Eu sper ca pe vas nu se afla patrioata noastra mult iubita de 1mld parai ,data pe gratis de iohanis al nostru prietenului sau pianist de la chiiev! Ca atunci, pe bune, dragi babuini, are dreptate tanti odobeasca sa se supere- ca noi am dat bani pe patrioata!Si daca era grane americane din ukra, era la fel de rau, ca, sigur acu, moare negri de foame in africa! PS Bine ca le-a scufundat si lor, rusilor, mascvaua, acum un an! Tot in apele ultranationale!
DeMUUUULT stătea PUTIN blocat în MsDOS cu CE ziceau Unii că ÎI SCAPĂ.
Acum, cu Sperietura de SPAIMA României deDinCAPUL la MAE s-a eliberat …
sa inteleg ca jefuirea banilor rusesti depusi in Occident respecta dreptul international?
Mailul era in Inbox, in Spam sau in Trash? Cred ca ar fi de verificat setarile.
Odobeasco! Rusine! Nu ai coloana vertebrala, citesti ce ti se arunca prin fata. Ce servicii te-au informant ca a fost o racheta ruseasca? Vezi sa cargoul ala asa zis lovit nici nu i-au lasat pe aia de la MAI sa urca pe vapor. Ai nostrii nici macar nu au fost bagati in seama! Aia de pe vaporul lovit au cerut sa ancoreze in baza militara. Ce aveau la bord? Cereale? De aia e disperata Odobeasca?
Este scandalos ca Rusia sa atace o nava care aduce arme pentru Ucraina, ascunse in cereale. Luminiţa Odobescu apara lupta Ucrainei in alianta politica cu Romania, pentru instalarea unor baze militare la granita cu Rusia, in vederea unei invaziei ulterioare a Rusiai.
Hai sa fim seriosi pt. ca la fel procedeaza si ukrainienii cu destule obiective civile ale rusilor pe care le bombardeaza ,sau acte teroriste impotriva unor persoane .
Nulitate politrucă, dacă „dreptul internațional” permite unor țări să invadeze alte țări, să răstoarne guverne, să omoare milioane de oameni și să le ia cu japca resursele naturale, permite susținerea cu fonduri și armament a unei părți într-un un conflict teritorial, iar altora le interzice accesul la orice apărare, comunicare, la proprietate, acela e un mecanism ilegitim, e doar o unealtă de putere deghizată într-un principiu fundamentat.
A avut loc o explozie la bord, nava de coastă română a sosit și i s-a spus că nu are nevoie de asistență… De ce nu s-a permis autorităților române să ajute nava ‘lovită de ruși’? Tanti asta e, uneori, ‘mai catolică decât Papa’!
I-auzi! Pe Baba Cloanta trotzkista o apuca logoreea! Dupa alegeri, tot ea o sa fie la Externe? autoritatilor române nu-si dau seama de cât s-au facut de râs cu provocarile respectivei scoase de la balamuc?! Si tipii mai si vor sa largeasca UE? falimentele actuale, între care ale Frantei si Germaniei, nu le-ajung?
Ii face competiție lui Blinken.
Pe când și protecția la cele mai înalte standarde a persoanelor care aparţin minorităţii lingvistice românofone din Ucraina ?
Sau măcar protecția Capelei Metropolitane Trei Ierarhi din Cernăuți ! măR🤮g …
Cine e ametita asta ? Seamana cu mamaia sandu. Asa am ajuns cu diplomatia ?
Toate vasele cu destinatia Ucraina, sau venind dinspre aceasta tara, sa fie scufundate fara mila !!!
Cehii au făcut F16 gonflabile . Noi avem două Fă pturi gingașe gonflate de Blinken , una la Chițnău și alta din ”zbor deasupra unui cuib de eunuce
Este vorba de o navă românească, sau macar export de produse românești sau marfă pentru România? Dacă nu câinele moare de drum lung și prin sefa MAE madam Odobescu, România de grija altor. Altora, care culmea prin cum se comportă față de românii din Ucraina și cum pun licuriciul să ne impună ce vot ei, la “ fă bine… “ ne vor răul.
Declaratia acestei chestii la Kremlin n-a produc nici macar un zambet dispretuitor. Sintem niste nimicuri.
da,da:
-sa nu mai trimita drone prin Romania
si baloane meteo prin USA….
Incidentul cu balonul din China a avut loc la 2 februarie 2023 în spațiul aerian de deasupra statului american Montana. În această zi, potrivit unui comunicat al Departamentului Apărării al SUA, în zonă a fost văzut un balon chinezesc.
-au fost multiple penetrari
cap-coada!
o fi fost nava comerciala dar marfa?????
Daca s-ar face un sondaj netrucat …