Preşedintele ANAF susţine că s-au făcut paşi importanţi pentru recuperarea prejudiciului în dosarul ICA, un dosar pentru care Fiscul ca instituţie s-a ales şi cu un dosar penal.
„Am preluat clădirile şi urmează procesul de valorificare a lor”, a declarat Dragoş Doroş, într-o emisiune televizată, la postul Digi24.
„A durat mai mult decât poate era necesar. De ce sau cum s-a întâmplat lucrul acesta nu ştiu”, a spus Doroş, care a fost numit în funcţie de premierul Cioloş în luna martie a acestui an.
În dosarul ICA, statul are de recuperat 60 de milioane de euro. În momentul acesta, noi sutem în faza în care imobilele care erau puse ca garanţii, pe care le-am identificat şi care au fost în dosarele respective sunt în posesia noastră. Facem valorificarea şi vom vedea cât recuperăm”, a mai spus şeful Fiscului, potrivit sursei citate.
Întrebat dacă sediul Atenelor va fi vândut la licitaţie sau închiriat, Doroş a spus: „Nu ştiu să vă zic foarte multe tehnicalităţi, dar în acest moment, procedura spune că noi le-am preluat, am instituit pază acolo, începem evaluările şi vom vedea cum decurge valorificarea”, a spus el.
Întrebat din nou dacă ANAF va vinde aceste clădiri la licitaţie, Dragoş Doroş a răspuns: „Ştiţi cum e? – ANAF nu este agenţie imobiliară, nu e administrator de imobile, noi nu închiriem, nu facem lucruri de genul ăsta. Noi valorificăm. Valorificarea se poate face pe piaţă sau într-un eventual schimb, când o instituţie a statului doreşte lucrul acesta”.
Întrebat dacă e o chestiune de luni sau de zile, şeful Fiscului a spus: „Noi facem evaluările şi apoi lansăm procedura de valorificare şi ea îşi urmează paşii procedurali”.