Şeful ANPM: Suspendarea României de la tranzacţionarea certificatelor de emisii, iminentă

Există şanse ca România să fie suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii, însă, datorită măsurilor luate în acest an la nivelul autorităţilor, poate redeveni eligibilă pe această piaţă în maximum două luni, a declarat, vineri, pentru Agerpres, Iosif Nagy, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).

„S-ar putea ca România să fie suspendată de la tranzacţionarea certificatelor verzi. Ne aşteptăm la acest lucru, dar haideţi să aşteptăm până luni (29 august, ziua deciziei n.r.). Deşi mă aştept ca să fim suspendaţi de la tranzacţionare, imediat România poate solicita reinstalarea eligibiltăţii şi revenirea pe această piaţă în cel mult două luni”, a explicat Nagy.

Întrebat cum comentează declaraţia premierului Emil Boc care a avertizat că va cere demisia şefului ANPM dacă tranzacţiile cu certificate verzi vor fi suspendate, Iosif Nagy a evitat să dea un răspuns, precizând totodată că între anii 2008 şi 2010, nu s-a vândut nici măcar un singur astfel de document.

„Eu sunt la ANPM din 2010, iar lucrurile au început să meargă. S-au luat unele măsuri pentru ca în două luni de zile să revenim pe piaţă. Să nu uităm că între anii 2008-2010, România nu a vândut niciun certificat de emisii de carbon”, a menţionat Nagy.

Acesta a spus că nu ştie numărul exact de certificate pe care România le are pregătite pentru tranzacţionare pe pieţele externe.

Vineri, primul ministru Emil Boc a declarat că îi va cere demisia cel puţin şefului ANPM, Iosif Nagy, dacă România va fi suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră de către Comitetul ONU pentru respectarea Protocolului de la Kyoto, decizie prin care ţara noastră ar putea pierde venituri de mai multe sute de milioane de euro.

„Capul şefului de la Agenţia de Protecţia Mediului trebuie să fie pe masă dacă acest lucru se va întâmpla, (trebuie – n.r.) şi un plan foarte, foarte riguros ca în maxim şase luni să se poată relua tranzacţionarea acestor certificate. Dar vreau capete jos dacă o asemenea decizie se ia împotriva României şi cei vinovaţi să plătească”, a spus Boc.

După ce la reuniunea de la Bonn din 6-8 iulie a.c. a Comitetului ONU a fost propusă suspendarea României de la tranzacţionarea acestor certificate care mai sunt cunoscute şi sub denumirea de ”certificate verzi’, o nouă reuniune a forului respectiv se desfăşoară în aceste zile în oraşul german, analiza situaţiei României fiind pe agenda de lucru, iar o decizie fiind aşteptată pentru începutul săptămânii viitoare.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, îşi exprima speranţa, în urmă cu o lună şi jumătate, ca România să nu fie suspendată de pe piaţa tranzacţiilor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Deşi comitetul respectiv a constatat că statul român nu a respectat în întregime indicatorii din raportările anuale privind poluarea, ministrul Mediului şi Pădurilor nu crede că România ar putea pierde această afacere în valoare de câteva sute de milioane de euro.

Potrivit şefului MMP, România are 300 de milioane de unităţi pe care le poate vinde, dar pe piaţă ‘este o ofertă destul de puternică din partea altor ţări’, cum ar fi Rusia sau Ucraina.

Certificatul Verde este un document care atestă o cantitate de 1 MWh de energie electrică produs din surse regenerabile de energie. Cota anuală obligatorie pentru 2011 este de 8,3% din energia electrică furnizată de fiecare furnizor consumatorilor finali.

Nivelul ţintelor naţionale privind ponderea de energie electrică în consumul final de energie electrică în perspectiva anilor 2010, 2015 şi 2020 este de 33%, 35%, respectiv 38%.

Preţul Certificatelor Vezi variază într-un interval stabilit prin Hotărâre de Guvern. Preţul minim este impus pentru protecţia producătorilor, iar preţul maxim, pentru protecţia consumatorilor.

Pentru perioada 2008-2014 valoarea de tranzacţionare a certificatelor verzi se încadrează între o valoare minimă de tranzacţionare de 27 euro/certificat şi o valoare maximă de tranzacţionare de 55 euro/certificat. Valoarea în lei va fi calculată la valoarea medie a cursului de schimb stabilit de Banca Naţională a României pentru luna decembrie a anului precedent.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.