Șeful ANSVSA, anunț despre laptele de la fermele din România

Laptele provenit din toate fermele din România este un lapte conform și poate pleca fără probleme către procesare, iar primele rezultate pe analizele prelevate de la fermele din Argeș și Dolj sunt negative, a declarat, joi, pentru Agerpres, președintele ANSVSA, Andrei Butaru.

„În urma controalelor făcute până acum nu există probleme în fermele din România. Laptele este conform și poate pleca către procesare fără alte rezerve. La ora la care discutăm vorbim de toate fermele din România”, a spus acesta.

În ceea ce privește rezultatele probelor prelevate de la cele două ferme din Argeș și Dolj, șeful ANSVSA a subliniat că le va face publice în momentul în care vor fi finalizate, însă primele probe au ieșit negative, iar altele mai sunt în lucru.

„Noi facem controale în fermele din Argeș și Dolj pentru că așa ne cere procedura, iar când se vor finaliza toate analizele pe care le-am recoltat vom face declarații sau vom transmite un comunicat de presă. Primele rezultate au ieșit negative, dar mai avem și altele în lucru. Nu pot spune când se vor finaliza, dar când le vom avea le vom face publice. Am vrut să fac aceste precizări pentru că s-a creat o psihoză în rândul populației și oamenii trebuie să știe că laptele este conform, că nu sunt probleme pe lapte, iar fermierii trebuie să își ducă activitatea în mod normal”, a spus Butaru.

Ministrul Agriculturii declara în data de 1 martie că nu exclude posibilitatea ca sursa contaminării cu E-coli a brânzei proaspete de vaci de la Lactate Brădet să fi fost laptele livrat de fermele din Dolj și Argeș.

„(…) Este posibil și vom verifica pentru că, potrivit specialiștilor, contaminarea ar fi fost de la lapte. Personalul din fabrică este sănătos, nu este purtător și este greu de crezut că în comerț s-ar fi putut realiza contaminarea”, a spus ministrul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.