Şeful BCR: Prinţul străin, investitorii, salvează prinţesa adormită, România

Dominic Bruynseels, preşedintele BCR,  a comparat investitorii străini cu prinţul care salvează prinţesa adormită. Prințesa fiind România.  Somnul adânc este provocat de recesiune.

„România este o frumoasă din pădurea adormită. Să vă spun o poveste. Odată a existat o prinţesă frumoasă care se numea România şi avea numeroase daruri – frumuseţe, petrol, pământ, oameni, Dunărea”, a spus Bruynseels miercuri, la o conferinţă organizată de Consiliu Investitorilor Străini (CIS) şi ASE Bucureşti.

Atunci când prinţesa a împlinit 18 ani a fost închisă într-un castel de vrăjitoare. Vrăjitoarea fiind, în viziunea lui Dominic Bruynseels, consumul şi deficite nesustenabile. Recesiunea este personificată printr-un „somn dulce”.

„După ani a venit un prinţ din afara ţării, care a aflat de poveste, şi era plin de bani, şi a intrat în castel la prinţesă, a căzut în genunchi în faţa ei, a sărutat-o, ea s-a trezit şi au trăit împreună până la adânci bătrâneţi”, a afirmat Bruynseels.

Viața bate însă filmul, nu-i așa? În acest caz poveștile. După cumapreciază și Dominic Bruynseels România se află, de fapt, într-o cursă pentru atragerea investiţiilor străine şi revenire cu 191 de state, însă din păcate nu este în pluton.

„Bicicleta noastră nu merge prea bine. În această cursă suntem la finele plutonului european”, consideră şeful BCR.

El s-a referit la măsurile propuse de CIS pentru relansarea creşterii economice în România şi a menţionat că implementarea acestora este „în progres”, menţionând că investitorii străini vor continua să pună presiune pentru adoptarea acestora.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.