Ministrul de externe iranian Javad Zarif se va deplasa luni la Moscova pentru discuții cu omologul său rus Serghei Lavrov, a anunțat sâmbătă Ministerul rus al Afacerilor Externe, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.
Pe agenda discuţiilor, dosarul nuclear iranian și criza din Siria, scrie sursa citată.
Marile puteri din grupul „5 plus 1” (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) şi Iranul au încheiat pe 14 iulie, la Viena, după aproape doi ani de negocieri intense, un acord final asupra programului nuclear iranian, acord care să garanteze caracterul strict paşnic ale acestui program, în contrapartidă cu ridicarea sancţiunilor internaţionale impuse Teheranului.
Preşedintele rus Vladimir Puţin a salutat acordul istoric privind dosarul nuclear iranian, apreciind că lumea poate răsuflă uşurată după lungi ani de negocieri.
“Lumea poate răsuflă uşurată acum”, a precizat Puţin într-un comunicat postat pe site-ul Kremlinului.
“În ciuda tentativelor de a justifică scenarii bazate pe forţă, negociatorii au făcut o alegere fermă în favoarea stabilităţii şi a cooperări”“, a mai afirmat preşedintele rus.
Vladimir Puţin a mai adăugat că acordul încheiat marţi va ajută cooperarea ruso-iraniană în domeniul nuclear şi va contribui la combaterea terorismului în Orientul Mijlociu.