Șeful FRF despre găzduirea unor meciuri de la Euro-2020 de către București

Prezent la Geneva, la festivitatea în cadrul căreia UEFA a anunțat orașele gazdă ale EURO 2020, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a precizat că decizia de a oferi și României oportunitatea de a găzdui jocuri la turneul final ”este una extrem de onorantă”.

”Decizia Comitetului Executiv al UEFA ca România să se afle printre țările organizatoare ale EURO 2020 este una extrem de onorantă și îmi produce o bucurie enormă care îmi consolidează încrederea pe care o am în viitorul fotbalului românesc”, a declarat Răzvan Burleanu, citat de site-ul oficial al federației.

”Faptul că Bucureștiul este unul dintre orașele căruia i s-a atribuit organizarea Euro 2020 consider că este și un semn de încredere pe care UEFA îl arată Federației Române de Fotbal și planului său de reformă și promovare a performanței în fotbal”, a mai spus șeful FRF.

Stadionul Arena Naţională din Bucureşti va găzdui 3 meciuri din grupele Campionatului European din 2020 şi un joc din optimile de finală ale competiţiei.

Comitetul Executiv al UEFA a decis vineri oraşele care vor găzdui principalele faze ale turneului final din 2020.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sebastian Lazar 1128 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.