Ministerul Sănătăţii (MS) efectuează o anchetă la Spitalul CF2, iar secţiile de ginecologie, neonatologie şi blocul operator au fost închise încă de vineri.
Tot vineri, ministrul Radu Berceanu l-a demis pe directorul Spitalului CFR 2, Constantin Tănase.
Deciziile au fost luate după ce prim-solista Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" Amelia Antoniu (36 de ani) şi Alice Roxana Preda (35 de ani) au fost duse de la Spitalul CF 2 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), marţi noapte, în stare foarte gravă, cu probleme respiratorii. Cele două au făcut şoc septic în urma unor intervenţii chirurgicale minore la care au fost supuse în unitatea sanitară a Ministerului Transporturilor, informează Mediafax.
Starea Ameliei Anton s-a ameliorat, ea respirând fără aparate de 24 de ore, dar a celeilalte paciente este încă gravă, femeia fiind în şoc toxico-septic.
Potrivit reprezentanţilor MS, informaţiile oferite de ancheta preliminară declanşată de minister la Spitalul CFR 2 indică posibilitatea unei infecţii nosocomiale, care va putea fi confirmată sau infirmată odată cu obţinerea rezultatelor finale ale analizelor de laborator.