Un extras din diagrama Transelectrica cu mixul energetic național arată destul de clar situația în care ne găsim acum, după ani de decarbonizare și închidere de capacități convenționale din sectorul generării de energie. Iar această situație se va permanentiza, cel puțin până vine din nou iarna.
Vedem cum, pe parcursul zilei, dacă e soare, avem producție mare în regenerabile, fotovoltaic, câteodată și eolian, care ajunge câteodată și la 30-40% din total. Regenerabilele, pentru că sunt cele mai ieftine surse de energie, pun presiune pe celelalte surse convenționale, mai scumpe, care își reduc proporțional producția. Legea spune că trebuie preluată automat în sistem producția din regenerabile. Cu o asemenea producție mare, care trebuie preluată automat în sistem, celelalte surse de generare, termocentralele, chair și Hidroelectrica, trebuie să-și ajusteze producția lor, pentru că nici nu avem un consum prea mare. Excepție face Nuclearelectrica pentru că un reactor atomic nu poate fi pornit și oprit, funcție de condițiile de piață, dar acum se întâmplă ca U2 să fie oprită, pentru revizie programată.
Mai există un efect, conform diagramei Transelectrica. Trecem, în decursul unei zile, de la exporturi nete de peste 1.000 de MW, în perioada în care este soare, la importuri nete de aproape 2.000 de MW, seara. Vorbim aici de o amplitudine de aproape 3.000 de MW în comerțul cu energie, un lucru care nu ne avantajează deloc. Aceasta pentru că exportăm ziua energie ieftină regenerabilă (purtătoare de subvenție – certificatele verzi) și importăm seara energie scumpă, din surse convenționale, dar venită din Ungaria și/sau Bulgaria. Practic, acest model face ca să se “scurgă” banii din țară, odată cu energia regenerabilă.

…”moristile de vant”…? 🙂
pentru ca consumul ar trebui sa fie 100% din regenerabile(moristi,solar,hidro,..) la un punct PE LINIA PRINCIPALA IAR PE LINIE SECUNDARA SA FIE ALTELE (NUCLEARA,pe carbune aproape 0 Carbon,motorina din plante si uscaciuni=PELETI aproape zero carbon,ETC) REZERVA SI OPRITE dar disponibile oricand pentru a evita SUPRASARCINI,BLACKOUT – CA SECURITATE NATIONALA ENERGETICA.
..in timp ce unii primitivi (EU) dicteaza ce sa fie si ce nu UNORA SI MAI PRIMITIVI DECAT EI : NOI ,BULGARII SI ALTE TARI DE MANA A 2-A… 😀
Toate trăznăile sunt prevăzute pentru că să te sărăcească, oihrope an fraier.Nu e nici despre carboane, nici despre clime și prostii.E intenționat făcut că să te lase rupt în cur.”Creștinii albi să dispară, pe restu-i sclavagim”, ăsta-i mottoul davosit.
care dau banane TFL-istilor fac 1/2 dinPIB-ul tarii care le capuseaza…asta era ponderea in economia Frantei acum Romania ca tara bananiera a UE ajuta tarile bogate sa o duca bine si inca n-a plantat bananieri pt TFL-isti si trotinetisti…
Specific vocatiei.
De ce nu se vrea Tarnita? Cind reg produce sa pompeze apa in baraj si sa-i dea drumul seara, 1000 MW
Sârma nu-i destul de groasă pentru ea, Vasile.Ventilatoarele-și tigăile-s peste tot.În plus îți trebuie mai multe Tarnițe.Și așa ce recuperezi e mai puțin de 50%. Numai pierderile pe transport sunt 15%.Mai pune randamentul la pompă și invers și ajungi max la 45% ori la procentul ăstasi cu o rată de înlocuire la 15ani, ieși la un cost de te iei de cap.
proiectul ala exista cred ca aproape de pe vremea lu’ Ceasca si… si nimic? chiar daca o sa fie realizat, se pare ca americanii vor sa se implice, asta inseamna ca o sa fie costuri de vreo 5 ori mai mari decat in realitate, dupa care ulterior o sa functioneze maxim 30% din timp din cauza problemelor tehnice si echipamentelor „made in america” ce vor trebui servicate si inlocuite
Ghro, Turbomecanica și Electroputere le stătea-n gât.Îi mânca-n cur să le taie la fier vechi, trasformatoarele care mergeau24/24 50 de ani cu randament+90% le stăteau în gât.Ăstea subdimensionate care se-ncing și scapă 20%pe-afară sunt mai”bune”, oricum le plăteste prostea cu +25 volți că să-i ia contoru’ mai mult și să-l țină gioarsele mai puțin.
E poruncǎ de la Bruxelles sǎ dǎm energie slugii lui Soroș, numita Mǎița Sandu, iar slugoii de la noi se executǎ. Iar energia e subvenționatǎ, deci exportǎm subvenție. Adicǎ pierdem exportând bani împrumutați, gratis. Orice logicǎ ar fi fost cǎ „mai bine închizi decât sǎ vinzi în pierdere”, dar dacǎ e poruncǎ logica nu se aplicǎ.