
O propunere legislativă de modificare a Codului fiscal prin care TVA este redusă de la 19% la 9% pentru unele produse de igienă personală – şerveţele, scutece pentru copii şi adulţi şi tampoane, a fost adoptată, luni, de Senat.
Au fost înregistrate 72 de voturi „pentru” şi 36 abţineri (PSD).
„Considerăm că includerea produselor de igienă personală de bază în categoria de produse pentru care se aplică TVA 9% reprezintă o necesitate pentru a încuraja accesul oamenilor la o sănătate mai bună printr-o atenţie mai sporită la propria igienă şi curăţenie, prin asigurarea unor preţuri mai mici. Prin aplicarea unei cote de 9%, similar produselor alimentare de bază, ne dorim ca preţul acestora să scadă şi să devină mai accesibile pentru populaţie şi vom lua toate măsurile necesare pentru că această scădere să se reflecte în preţul de vânzare de la raft al produselor menţionate”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative, care a fost iniţiată de un grup de parlamentari de la USR şi UDMR.
Liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, a subliniat că votul de abţinere al PSD este justificat de faptul că o reducere de TVA la un produs care nu este supus evaziunii fiscale este eficientă pentru o perioadă scurtă de timp, după care comercianţii sunt cei care beneficiază de această măsură şi nu cumpărătorii.
Propunerea legislativă pentru completarea art.291 alin.(2) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal va fi dezbătută şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Corect, dar remarca PSD adevărată. Va fi ca și atunci când a redus Ponta TVA la 9% la mâncare. La ulei și pâine și pâne mai vizibile la preț, a ținut până cu tragedia Colectiv l-au mazilit pe Ponta. Imediat s-a revenit la vechiul preț, după care la pâine s-a plusat mult. Nu vorbim de ulei scumpit în pandemie cu 300%, sau zahăr 200%. Cu măsurile Ciolacu s-a stabilit la scumpire de 50%. Vădați seama supermarketurile ce tun: de la 1 euro 1 litru ulei să zicem că le rămânea 0,5 Euro, la 3 euro litru ulei le rămânea minim 2 euro adică de 4 ori mai mult. Și la fel la zahăr. Activitatea industrială s-a blocat și magazinele numai cu produse din import au scos din țară România profituri de 4 ori mai mari. Dar Mândrie națională a dreptei democratice domnul Iohannis a avut “Guvernul meu”. Ca la proști.
Aceasta lege era în practica de vreo 2-3 ani, cum adică, au aprobat dacă deja funcționează de câțiva ani? Ce naiba fac ăștia, scot spre informare că fiind actualitatea, legi care sunt in vigoare de câțiva ani?!