Senatul belgian a adoptat extinderea eutanasiei la copii

Senatul Belgiei a adoptat, joi, cu o largă majoritate proiectul de lege privind autorizarea eutanasiei pentru minori afectaţi de boli incurabile, care, pentru a intra în vigoare, necesită şi votul deputaţilor, transmite AFP, citat de MEDIAFAX.

Senatorii au adoptat textul proiectului de lege cu 50 de voturi pentru şi 17 împotrivă. Socialiştii şi liberalii (cu două excepţii), membri ai majorităţii guvernamentale, au votat pentru. La fel au procedat ecologiştii şi senatorii partidului naţionalist flamand NVA, aflat în opoziţie.

Senatorii de centru creştin-democraţi şi cei ai partidului flamand de extremă dreapta Vlaams Belang (opoziţie) au votat împotrivă.

Propunerea va fi transmisă Camerei Reprezentanţilor, dar nu este sigur că deputaţii vor avea timp să o examineze înainte de alegerile legislative care vor avea loc la 25 mai.

„Noi vrem ca această lege să fie votată definitiv înainte de dizolvarea camerelor”, a declarat joi pentru AFP deputata socialistă Karine Lalieux.

Textul prevede că un minor poate cere să beneficieze de eutanasie dacă se confruntă cu suferinţe fizice insuportabile şi netratabile, în fază terminală. Pentru aceasta el trebuie consiliat de către o echipă medicală şi să primească acordul părinţilor.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, Belgia va urma exemplul Olandei, unde eutanasia minorilor este autorizată de peste 12 ani.

Aplicarea legii va fi limitată deoarece va permite, pe an, eutanasierea doar pentru câteva cazuri de minori care suferă de o boală incurabilă, în special cancer, şi al căror deces este prevăzut într-un termen scurt.

Suferinţele „psihice” insuportabile, care au deschis calea eutanasiei pentru adulţi, au fost excluse pentru minori de către senatori.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.