Amestecul opiniilor, pentru a eluda responsabilitățile punctuale, a fost una dintre strategiile mediului infracțional politic. Separarea opiniilor nu este doar necesară, ea face posibile criteriile autoreglementării. Focalizarea opiniei publice pe opiniile/ declarațiile oamenilor politici este o formă de control a derapajelor instituționale. Oamenii politici români au depășit continuu rigoarea impusă de parcursul mandatelor, situându-se într-un speculativ caracteristic presei bulevardiere, fără a fi sancționați în timp real.
Credibilizați de o presă creată special în acest scop, foarte mulți politicieni și-au petrecut timpul mandatului în totalitate în studiouri de televiziune, neutralizând astfel efectele opoziției publice. Ar fi fost normal ca nesfârșitele dezbateri privind desfășurarea procesului legislativ și activitatea guvernului să fie veritabile exerciții jurnalistice și nu subminarea catastrofală a acestora.
Lupta politică dusă la tv a scos din culpă derapajul politico-administrativ uriaș în care a fost aruncată România. Separarea jurnalismului de manipularea politicianistă poate redirecționa standardele eficienței. S-a reușit până acum o compromitere inadmisibilă. Presa a intrat astfel în moarte clinică, iar politica oficializată a devenit o sursă exclusivă pentru corupție și dictat.
Reformularea legii audiovizualului ar trebui să redea jurnalismului autonomia necesară cu scoaterea dintr-o captivitate severă, fapt de corupție. Așa cum emisiunile electorale poartă o siglă specifică, nu altfel ar trebui să fie promovați oamenii politici în mass-media.
Vedetismul disproporționat al unor personaje politice care au distrus România a transformat jurnalismul în participant la infracționalitate.
Sica ,inca nici un fir de par alb ?