Separatiștii din Transnistria au mai țesut o poveste

Așa-numitele autorități din Transnistria au acuzat vineri autorităţile centrale de la Chişinău că antrenează soldaţi ucraineni pentru a lansa atacuri asupra instituţiilor şi liderilor din regiunea separatistă, informează Reuters.

Enclava separatistă a existat în ultimii 30 de ani alături de R. Moldova, la graniţa sa de est, cu puţine tulburări sau violenţe, dar tensiunile au crescut de la începutul anului.

Transnistria, care primeşte un ajutor financiar considerabil din partea Moscovei şi nu are parte de recunoaştere internaţională, a denunţat impunerea de către guvernul Republicii Moldova a taxelor de import-export despre care spune că îi vor paraliza afacerile.

Ministerul Securităţii de Stat din Transnistria a declarat că peste 60 de militari, majoritatea cu experienţă în războiul din Ucraina, sunt antrenaţi de specialişti străini în scopul lansării de atacuri asupra regiunii separatiste.

„Sunt antrenaţi să comită atacuri teroriste pe teritoriul Transnistriei”, a spus ministerul într-un comunicat.”În discuţie sunt infrastructuri, atacuri asupra posturilor militare şi răpirea şi uciderea liderilor şi oficialilor de securitate din regiune”.

Mariana Sarî, un înalt oficial din cadrul Biroului politici de reintegrare al guvernului Republicii Moldova care se ocupă de regiune, a declarat că aceste acuzaţii sunt „o provocare în scopuri strict propagandistice”.

Autorităţile din regiune au raportat săptămâna aceasta un schimb de focuri la graniţa cu Ucraina. Partea ucraineană a spus că nu ştie nimic despre acest incident.

Autorităţile de la Tiraspol au acuzat anterior Ucraina de complot în vederea asasinării liderilor transmistreni, acuzaţii negate de Kiev.

Încercările internaţionale de a pune capăt conflictului îngheţat din Republica Moldova, sub egida OSCE, stagnează de zeci de ani. Liderii separatişti au anunţat joi că ministrul de externe al regiunii va avea o întâlnire săptămâna viitoare cu un înalt oficial de la Chişinău şi cu reprezentanţi OSCE.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

17 Comentarii

  1. Care e cea mai simplă cale pentru a arunca Moldova în război cu Rusia ?
    Atacul Transnistriei, evident.
    Doar că maMaia ar trebui să fie atentă ! Rușii ii considera pe Urcaci ca fiind frații lor, iar Kievul ca fiind capitala istorică. De-asta se poartă cu mănuși…
    Vor face la fel cu Moldovenii și Chișinăul ?
    Eeeeeh ? măRog…😪

  2. „Liderii separatişti au anunţat joi că ministrul de externe al regiunii…”

    Au nerușinarea să-și numească ei ministru de interne și tipa apoi ca se simt amenințați??

  3. Pentru a evita controlul celor de la Chisnau, de la inceputul conflictului majoritatea conducatorilor de la Tiraspol au primit cetatenie Ukrainieana, si astazi unii oficiali au si pasaport diplomatic de la Kiev. Daca Ukraina nu-si baga coada in Basarabia conflictul din Transnistria disparea pe timpul lui Eltan, cand cei de la Moscova aveau alte griji.

  4. Poveste sau nepoveste ar fi intelept ca guvernul din Rep Moldova sa stea linistit si sa evite orice cearta cu Transnistria. Ca la o adica vedem ce a patit Ucraina si niciun ajutor nu-i scapa de la ruina si pierderea teritoriului. Din contra….Asa ca toate raspunsurile tafnoase ale guvernului de idioti nu duc decat la calea spre dezastru…

  5. Nu au mai tesut o poveste d-le ziarist, este realitatea.
    Misca-ti fundul din birou, si mergi sa te documentezi la fata locului si atunci nu ai sa mai dezinformezi si sa scrii prostii.

  6. Sa nu uitam niciodata ca Transnistria a fost moshita/creata de rusi si ukrani deopotriva. Ukrania ar inhata Transnitria maine, daca ar fi lasata. Sa nu fim ipocriti.

  7. Transnistria isi traieste ultimele clipe sub cizma ruseasca,rusii au ramas doar 30% dun populatie si scad in continuare

  8. Sub d-na Maia, R. Moldova se indreapta vertiginos spre un fabulos succes la Eurovision.
    Nu conteaza ca populatia nu vrea asta. Premiul este pregatit.

  9. sute de ani, rusul traieste numai din razboaie.
    Ii este mai usor kalasnicovul decat sapa sau mistria.
    La bogatiile lor, orice popor ar fi fost numarul unu mondial.

  10. „LĂSAȚI TRANSNISTRIA ÎN PACE”-ÎN RUSO-UCRAINĂCIUNEA EI! DE UNDE ROMÂNI ORI MOLDOVENI? E DOAR O „GULGUTĂ OTRĂVITĂ”!

  11. Tu, care din mosi stramosi ai slujit la stapani straini si ti-ai vandut tara pentru un kil de zahar si un litru de ulei, nu ai capacitatea mentala sa intelegi gandirea imperialista a rusilor pentru ca tu preferi sa slujesti in loc sa conduci.

    TOATE popoarele balcanice au fost candva imperii, cu exceptia romanilor care aproape mereu au plecat capul si s-au lasat cotropiti de straini, cu rare exceptii (domnia lui Stefan cel Mare e una din ele).

    Rusii, la fel ca englezii si austro-ungarii si turcii si tatarii si restul imperiilor lumii, au ales sa fie invingatori, nu invinsi. Ei prefera sa cotropeasca in loc sa fie cotropiti. Daca ai gandi ca un stapan si nu ca o sluga, ai intelege acest lucru.

  12. Faptul ca niste corcituri tataro-romano-bulgare au fost la conducerea unui imperiu bulgar nu inseamna ca romanii au format vreo data un imperiu. Asta patesti cand esti o molusca si ai mentalitatea aia de ratat promovata in Miorita in loc sa urmezi mentalitatea de invingator a lui Stefan cel Mare. Acum probabil ca vei spune ca si Stefan cel Mare era „putinist” pentru ca a format o alianta cu imperiul tarist.

  13. Nu văd de ce ucranii ar trebui antrenați la Chișinău, că să atace Transnistria s-o să pună gheara pe armele de acolo! Pînă acum, în luptele cu rușii, ce-au făcut: au jucat barbut?! 😂
    Dar ucranii ar trebui să se grăbească să ocupe fîșia aia separatistă , mai înainte ca rușii să atace Odessa și să le ia tot litoralul!
    Dacă Maia Sandu e deșteaptă, renunță la Transnistria oficial, și-i dă pe mîna lui Jaluznîi! Cum nu au ieșire la mare, și nu pot decît să traverseze Ucraina sau Moldova, Smirnov și restul maimuțoilor lui vor întra în mîini bune! 😂 Iar moralul trupelor lui Volodea se duce dracului!

  14. Trebuie sa fim naivi sa credem ca ideea de a crea tensiuni intre Moldova si Rusia prin Transnistria apartine lui maMaia . Din pacate ea e marioneta globalista care nu mai are de ales , este in ultima faza a agoniei si pentru ei orice speranta de supravietuire este binevenita . Iar daca din acest conflict mai trag si foloase materiale e si mai bine . Astia cred ( gresit )ca armamentul din Transnistria va fi folosit impotriva Rusiei si cu extinderea in mai multe zone a razboiului din Ucraina vor slabi puterea Rusiei . Planul este facut , pun mana pe armamnet , vor lupta pana la ultimul moldovean exact cum fac si in Ucraina . Este un plan diabolic la fel cum toate venite din pixul globalistilor – creaza haos , suferinta si castig sume enorme de pe urma jertfei omenesti .. Acum situata e un pic mai delicat .. Acel depozit nu va ajunge in mana nimanui , mai degraba in locul respectiv va aparea un crater urias in urma careia va disparea jumatate din Moldova si o parte din Ucraina .Aici va mai ivi o alta problema mult mai dureroasa pentru Romania . La ce conducere avem tinerii nostri vor fi in prima linie ca carne de tun si asta nu e bine . Problema mare este ca mereu sufera oameni nevinovati si nu este corect .. Eu personal nu pot sa cred ca cativa minti diabolice pot fi capabili sa puna stapanire peste intreaga planeta …

  15. Problema mare este ca cu toate manevrele si visele de imperiu statele din fostul bloc comunism fac jocul globalistilor . Ei pentru interesele lor murdare mereu pun la inaintare staele naive sau marionete . Le da sperante moarte din start , pierderile mereu sunt suportate de prosti care pun botul la asa ceva iar beneficiile sunt a celor care trag sforile din fotoliile bine protejate de orice pericol .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.