Războiul scumpirilor între Tiraspol şi Chişinău

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a decis să scumpească gazul şi curentul electric pentru persoanele juridice situate în stânga Nistrului, dar aflate sub jurisdicţia autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova, între care cele opt şcoli cu predare în limba română din Transnistria, ca răspuns la introducerea de către Chişinău a unor taxe vamale pentru agenţii economici din regiunea transnistreană, relatează miercuri Ziarul Naţional din Chişinău, citând agenţia de presă transnistreană Novostipmr.

Conform acestei decizii, începând cu data de 1 februarie 2024 persoanele juridice aflate sub jurisdicţia Chişinăului vor plăti aceleaşi tarife ca şi cetăţenii şi entităţile din dreapta Nistrului.

Astfel, preţul la gaze va ajunge la aproape 16 ruble transnistrene (echivalentul a circa 17 lei moldoveneşti) pe metrul cub, costul energiei electrice se va ridica la 2,54 de ruble (aproximativ 3 lei moldoveneşti) pe kilowat oră, în timp ce tariful pentru apă va depăşi 11 ruble (aproximativ 12 lei moldoveneşti) pe metrul cub.

Totodată, aşa-numitul guvern al regiunii transnistrene susţine că a anulat „regimul vamal preferenţial” pentru fermierii moldoveni din Dubăsari, care au terenuri agricole amplasate dincolo de ruta Râbniţa-Tiraspol.

De la 1 ianuarie 2024, a intrat în vigoare noul Cod vamal al Republicii Moldova, potrivit căruia agenţii economici din Transnistria vor trebui să plătească taxe vamale la bugetul de stat al Republicii Moldova. Până acum, chiar dacă firmele din Transnistria erau înregistrate la Chişinău, acestea plăteau taxe vamale la bugetul transnistrean, conform media de peste Prut.

„Or, asta înseamnă plăţi duble: către bugetul Transnistriei şi către bugetul Republicii Moldova. Pierderile Transnistriei sunt estimate la zeci de milioane de dolari, iar reprezentantul politic al Republicii Moldova nu a dat nicio explicaţie cu privire la această chestiune”, scrie Novostipmr.

La rândul său, Chişinăul a explicat că agenţii economici din Transnistria nu vor mai avea parte de scutiri, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 27 de ani, şi vor achita taxe la bugetul de stat ca cei din dreapta Nistrului, asigurându-se astfel principiul de echitate pentru toţi reprezentanţii mediului de afaceri din Republica Moldova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

10 Comentarii

  1. Neinteresanta zona. Fac ce vor în cușcă lor, sa nu ne mai deranjeze.

  2. Tampenie moldoveneasca ! Daca exista un razboi economic intre Chisinau si Tiraspol, asta inseamna ca Republica Moldova recunoaste, implicit, Republica Transnistria! Altfel cum poarta Chisinaul un razboi economic cu un stat pe care nu-l recunoaste? Cum ? Cine cu cine sta de vorba?

  3. Asha se explica preturile de dumping ale RM! Shi averile colosale! Shi Fondurile de campanie ale Maie_Utzei!!! Shi DESCHIDEREA PAROSHENI!!!! :!!) Ps. Shi venirea in RM, a Doamnei ANCA BOAGIU! Oare o va contracandida pe Maie_Utza? Are sansa de a fi aleasa Presedinte in RO Mare!

  4. În Transnistria nu există nici măcar o singură școală cu predare în limba română, pentru că românii reprezintă o minoritate al cărei procent este subunitar.

  5. Ma ics, tu vorbesti prostii. O simpla cautare pe google arata cu totul alte cifre.

  6. @CV,
    Google este un motor de căutare care returnează inclusiv prostii.
    Repet, în RMN nu există școli cu predare în limba română; una din limbile oficiale ale statului este limba moldovenească iar grupurile etnice majore sunt moldovenii, rușii și ucrainenii, cu un nr de etnici români care nu depășește „degetele de la un picior”, deci n-ar avea cine să vorbească sau să învețe româna.

  7. O sa plătească firmele din Transnistria tot așa cum plătesc multinaționalele din România…

  8. Exista liceu romanesc in Transnistria. Din pacate unii absolventi de acolo sunt troli kopeicari care il proslavesc pe putinica, cu greselile de ortografie inerente…

  9. Ma ics, daca google da rezulate proaste tu de unde iei statistica? Si nu era vorba de romani, era vorba de moldoveni care vorbesc romana.

  10. @CV,
    „inclusiv”.
    Eu „iau statistica” analizând rezultatele corecte – adică nu pe cele greșite – returnate de google.
    Moldovenii vorbesc limba moldovenească – limbă oficială în RMN.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.