R. Moldova avertizează Tiraspolul să nu facă „pași negândiți”

Biroul de Reintegrare al Guvernului Republicii Moldova a anunţat joi că monitorizează situaţia din regiunea transnistreană, dar nu are indicii privind riscul unei escaladări în regiune, după ce administraţia separatistă de la Tiraspol a transmis că intenţionează să convoace aşa-zisul congres al deputaţilor de toate nivelurile, iar un opozant transnistrean a susţinut că Transnistria ar urma să solicite cu acest prilej alipirea regiunii separatiste la Federaţia Rusă.

„Biroul politici de reintegrare urmăreşte cu atenţie situaţia din regiunea transnistreană, fiind în contact permanent cu Misiunea OSCE şi cu alţi parteneri internaţionali. Din informaţiile de care dispunem, nu există temei să credem că situaţia din regiune s-ar putea deteriora”, a precizat această instituţie, într-un comunicat citat de Radio Chişinău.

Totodată, Biroul de Reintegrare al Guvernului s-a arătat convins că „Tiraspolul e conştient de consecinţele pe care şi le asumă în cazul unor paşi negândiţi”, se arată în acelaşi text.

Mai devreme, un opozant transnistrean, Ghenadie Ciorba, a susţinut că în timpul „congresului aşa-zişilor deputaţi de toate nivelurile” din Transnistria, care va avea loc pe 28 februarie, republica separatistă Transnistria ar urma să solicite Moscovei alipirea regiunii separatiste la Federaţia Rusă.

„Doamna preşedinte (Maia) Sandu, anturajul dumneavoastră v-a speriat constant cu faptul că Rusia va lovi teritoriul Republicii Moldova. Dar dumneavoastră nu aţi luat în calcul faptul că psihologia actualei conduceri a Rusiei, în special a lui Putin, este foarte asemănătoare cu cea a lui Hitler de la sfârşitul anilor 30 ai secolului XX. Tentativele de a împăca indivizi asemeni lui Putin duc la un singur lucru, creşterea apetitului agresorului” a mai susţinut, potrivit INFOTAG, acelaşi politician transnistrean opozant al regimului pro-rus de la Tiraspol.

Recomanda

5 Comentarii

  1. HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA! 🌈⃠
    „Republica Moldova” NU EXISTĂ!
    Iată că încă o grupă di măscărici a apărut pi firmamentu’ iEstului ioropenis, la Piș’nău, pi lîngă aia di la Kiev, kon$$akrată! Oaya $$ vrea să-l konkureze pi Jale’n’sky ꖦ la grațiili lu’ $$oroș.
    https://www.cotidianul.ro/bandele-de-extrema-dreapta-incep-sa-faca-legea-in-ucraina/
    https://www.stiripesurse.ro/ocant-zvastica-in-bradul-de-craciun-din-letonia-tara-a-fost-fost-pusa-la-pamant-de-adolf-hitler-i_2681290.html
    Șî odobeasca a „ordonat” ieri-alaltăieri ceva în legătură cu ambasadorul Rusiei. Cam asta a înțăles presa dă Bukale, șî a prezentat situațîia ca odobeasca fiind șăfa ambasadorului… „Dăcît” că Marea mini$$treasă dă Ie$$terne A ORDONAT în cadru’ korpului didaktik MAiE, subordonațîlor ei S.I.E., că SĂ-L CONVOACE LEGAL la sediu’ MAiE pe ambasadorul Rusiei, ceea ce e cu-totu’-șî-cu-totu’ ALTCEVA!
    O să le coboare vîrvu’ nasului miticilor, fie ei în MAiE sau în presa năimită dă $$lugile $$oroșului P.N.L.+P.S.D., peste „dăcît” cîteva săptămîni, șî o să le țîțîye kooroo’, cîn’ Transnistria va fi deja parte componentă a Federației Ruse, iar trupele Armatei Ruse eliberatoare vor fi la Odessa……[Rumburak]

  2. …ok, oaia averyizeaza…apoi!… daca transnistria va apartine rusiei, ce va face?… va trimite trupele de pensionari in transee?… va da interdictie tuturor cetatenilor rusi sa intre in moldova, sa nu destabilizeze?…

  3. Observator Unde va sunt citatele cum ca romanii din Ucraina nu sunt respectati sau ca sunt maltratati? Dar la romanii din Transnistria nu va ganditi? Sau acolo este influenta Rusiei si nu va bagati.Al naibii daci liberi si prostovani.

  4. Moldova e o dovada in plus ca nu poti avea incredere in cuvantul conducarorilor unui stat terorist cum e Rusia. Sunt peste 20 de ani de cand Rusia a promis ca retrage trupele din Transnistria si nu s-a intamplat nimic. La promisiunile Rusiei si sub influenta cozilor de topor platite tot de Rusia, Moldova si-a trecut statutul de neutralitate in constitutie. Halal neutralitate cu trupe straine stationate pe teritoriul sau. Acum, fara armata, fara aliante, e legata de maini si de picioare, frunza in vant, amenintata de piticul botoxat si subminata din interior. N-au avut curaj sa faca cum au facut balticii, sa-i expulzeze pe rusi din tara si acum suporta consecintele manevrelor subversive ale acestora, incurajate de la Moscova. Moldova a avut si ghinionul ca in momentele critice pentru ea de la inceputul anilor 90 Romania, care ar fi putut sa-i dea ajutor, sa fie condusa de tradatorul pro-rus Ilici Iliescu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.