Aproape 900 de permise de conducere, reţinute în ultimele 24 de ore

Poliţiştii rutieri au constatat, în ultimele 24 de ore, peste 100 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, au reţinut 870 de permise de conducere, dintre care 397 pentru viteză, 44 pentru alcool şi 13 pentru droguri şi au retras 375 de certificate de înmatriculare, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.

Un număr de 357 dintre cele 870 de permise de conducere au fost reţinute în cadrul acţiunii „Blocada”, organizată din dispoziţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea/combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat de ordine publică. De asemenea, dintre cele 375 de certificate de înmatriculare, 170 au fost retrase în cadrul „Blocada”. Nu în ultimul rând, dintre cele peste 100 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice 19 au fost constatate prin „Blocada”.

Poliţiştii au aplicat peste 10.000 de amenzi de aproape 4,2 de milioane de lei pentru alte nereguli constatate.

Poliţiştii au acţionat, vineri, la nivel naţional, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 437 de acţiuni şi au intervenit la 2.469 de evenimente, dintre care 2.044 au fost sesizate de cetăţeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost luate măsurile legale. În cauzele instrumentate au fost dispuse 105 de măsuri preventive.

Tot vineri, în cadrul acţiunii „Blocada”, dispozitivele curente au fost suplimentate, astfel că, la nivel naţional, peste 3.800 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice, prevenirea faptelor cu violenţă, a traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Au fost organizate 410 filtre, în cadrul activităţilor desfăşurate, fiind verificate 6.754 de autovehicule şi legitimate 10.863 de persoane.

Acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic au continuat, fiind efectuate 2.989 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 143 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

9 Comentarii

  1. Foame de bani la bujet. Au fost trimisi janghinosi la colectat.

  2. Asta e un fel de VOTATI-NE. E de sanchi treaba asta pre-alegeri. Numai retard sa fii sa nu vezi ca in 4 ani de mandate nu s a facut niciodata asa razie. Restul mai comentam, dar nu ne grabim. Se incheie guvernarea cu cei mai multi tradatori de neam.

  3. Mare colecta domne, mare realizare!
    Noile legi, facute la comanda pentru binele nostru )), legi care reduc si mai mult libertatile garantate de constitutie, trecute in viteza si votate in parlamentul …ticalos.
    Majoritatea populatiei trebuie sa traiasca sub ticalasia asta democratica.
    Se va obisnui, la fel ca magarul cu doua paie pe zi , importante sunt ideile subliminale de fericire … repetate la tv, la radio.
    Democratia va invinge , dovada fiind colecta asta foarte importanta dpdv financiar )
    Acum se pot cumpara gloante si pentru politisti pentru ca trag la cea mai mica suspiciune, obuze grenade, tancuri, mancatori de rahat propagandistic la TV , samd )

  4. Daca s-ar retine aleator dreptul de conducere la jumatate din „conducatori”, n-are mira decat pe cei care se vor intreba: eu cum am scapat ?

  5. 900 e putin dar
    daca shpaga de permis ar expira
    s-ar infunda pushcariile
    si ar da pe afara….

  6. Probabil Ciolacu vrea liniste de Pasti si a dat ordin sa mai retina dintre permisele luate oricum majoritatea pe spaga.

  7. Ar fi mai bine sa nu se fea asa usor permisele.Tiate beizadelele toti drogangii, vitezomanii, frustratii, interlopii si „oameni de afaceri” care au in sânge nerespectarea legii iau permise. Criminali potentiali printre noi.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.