O teamă a statului profund circumscrie viețile cetățenilor

SUA au fost numărul unu, însă acum par o țara veche și obosită, în care bogăția care corupe a devenit o obsesie. Consumerismul i-a eliminat total pe idealiști, care acum sunt ținta glumelor din birourile corporatiste. Cultura este influențată de renume și avere; materialismul este atât de adânc înrădăcinat, încât se aplică și atunci când omenii își aleg cuvintele. Suntem conduși de oameni nepotriviți, care le arată celorlalți calea. Cineva a scris un articol lung despre cât de naivi sunt americanii. Sunt naivi pentru că se uită la televizor, iar televiziunile sunt plătite pentru a face reclamă falsă și, prin urmare, nu trebuie să fii geniu pentru a-ți da seama de un lucru: în lumea modernă, toată lumea minte pentru a face profit, începând cu băiatul bătrân de la Casa Albă, cu tipii de la PR care mint pentru că asta le este profesia, cu cei din publicitate care vând minciuni pentru a câștiga un ban – și aș putea continua, dar nu o voi face”, scrie, în Takimag, jurnalistul Panagiotis Theodoracopulos.

”Totul pare defect sau așa li se pare celor mai mulți dintre noi, băieții buni. Se știe bine că Trump spune minciuni despre el însuși, însă Biden spune minciuni și mai mari despre chestiuni importante și nimeni din presă nu-i atrage atenția. Limbajul este manipulat într-o asemenea măsură, încât orice opinie de centru-dreapta este catalogată drept fascistă. Regula este eliminarea dezbaterii și închiderea gurii adversarului. Monoton, încrezut și guraliv, The New York Times continuă să corupă America, a cărei tendință naturală este să creadă în virușii mentali răspândiți de Sulzberger, Kahn & Co. America a fost o putere a libertății, însă iată ce pățește acum Trump pentru că a încercat să provoace puterea. Politica partidului Democrat îmi amintește de totalitarismul comunist, însă fără violență.

Și nu doar Statele Unite încep să se transforme într-un superstat de tipul 1984. Bruxellesul și-a arătat adevărata față recent, când a încercat să interzică o conferință a conservatorilor europeni precum Nigel Farage. Trucul este reducerea libertăților cetățenilor în numele unui bine superior. Micuțul Rishi Sunak, premierul britanic, încearcă să adopte o lege care va interzice total fumatul pentru cei născuți după o anumită dată. Cine naiba se crede Rishi? Doar pentru că s-a căsătorit cu fiica unui miliardar și pentru că a înfipt cuțitul în spatele binefăcătorului său Boris Johnson el crede acum că are dreptul de a le spune nepoților mei că nu vor putea fuma niciodată? Asta este exact din romanele lui George Orwell.

Americanii nu sunt mulțumiți de direcția în care se îndreaptă țara și, iar Biden a vrut să-i îmbuneze și i-a iertat pe studenți de datorii, ca și cum acești bani datorați ar fi fost banii de buzunar ai președintelui. În America, cultura este plină de fanfaroni, șmecheri și escroci care vând ideologie woke publicului docil care se uită la reclamele TV. Hollywoodul încearcă să convingă pe toată lumea că cu Trump sunt doar cei mai puțin inteligenți, iar această viziune este sprijinită de presa de mainstream, care scrie negru pe alb că doar ”deplorabilii” sunt cu Trump.

Deși Primul Amendament al Constituției SUA protejează discursul homofob, sexist, transfob, ba chiar și pe cel împotriva negrilor și a musulmanilor, doar nebunii și provocatorii mai îndrăznesc să spună ceva ce poate fi considerat discurs al urii. Presa a reușit să eticheteze tot ceea ce nu aprobă drept „ură”, motiv pentru care marea provocare a acestui moment este libertatea de exprimare.

Viețile noastre sunt circumscrise de o teamă a autorităților invizibile. Guvernul federal a făcut o alianță cu companiile private pentru a colecta informații despre cetățeni. Telefoanele și computerele oferă o mulțime de informații despre proprietarii lor. Deși serviciilor de informații nu le este permis să recurgă la spionaj intern, ele pot cumpăra informații și asta fac. Oare asta nu vă aduce aminte de ceva care se numește stat profund? Supravegherea în masă a devenit regula într-o țară care a fost creată de europenii care doreau să fie liberi.

Conservatorii sunt descriși ca aroganți, lipsiți de scrupule, oligarhi paraziți ridicați pe bazele creștinismului. Întotdeauna am crezut că Isus Hristos va ajunge să fie acuzat pentru tot ce stânga politica disprețuiește. Poate pentru ce le-a făcut cămătarilor din Templu. Însă știu sigur că creștinismul este o țintă a ofensivei progresiste. Dar nu contează. America este încă numărul unu – nu cred că imigranții ar vrea să meargă în China – însă nu mai exista acum ceea ce odinioară îi definea pe americani. În următoarele câteva decenii, America va deveni o țară în care minoritatea este majoritate, iar istoria ne spune că nicio țară care a avut parte de o asemenea tranziție nu a rămas unită. Universitățile, presa și industria divertismentului au făcut ca identitatea albă să fie acum un concept murdar. Stânga a reușit să diversifice țara, însă va rata, și va rata în mod spectaculos, unificarea națiunii.”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 18

14 Comentarii

  1. In romanul 1984, despre care cohorte de inapoiati mintali se inghesuiau sa spuna ca descrie societatea comunista, ORSON WELLS a descris PERFECT SOCIETATEA CAPITALISTA DE AZI.

  2. Teamă ?? Ai furat ceva ?? Ai ceva ce nu meriți,.? Sau doar pur și simplu ți-e teamă căci legile sunt făcute de infractori, pentru infracțiuni ??

  3. Deștept grecul! Scurt, clar și fără deliruri intelectuale. Eu cred că o explicație ar putea fi și teoria lui From securitate vs libertate și în special niște capitole din Frica de libertate. A scris-o demult, dar cine mai citește azi în SUA? Cei care conduc bineînțeles. Când îi vedeam pe toți în metrou cu niște cartoaie cu coperți desenate și colorate ca pentru copii îmi venea să-i scutur. Asta se întâmpla în metroul dinspre Maryland spre Washington.

  4. E party in Iad. Stalin, Hitler si Pol Pot au pus-o de petrecere vazand America de azi. Nici in cele mai umede vise nu si-ar fi inchipuit ca vor invinge fara sa traga un glont.

  5. Ce rost are să te impotrivești, să apelezi la legi, la cultură și bun simț, devreme ce ai deja și genele cunoscute și ai telefonul in buzunar cu care ți se știe fiecare pas. Ai azi IA, care vezi ce minuni face la chinez.. O să fii evident analizat de și ce gîndești.. TE poți impotrivi ?? Doar dacă ai avea guvernanții serioși, competenți și justiție funcțională. Azi orice legislație ai avea, orice ar scrie in constituție, sunt incălcate de borfași in funcție de interese, chiar a altora..Deci de votezi pe cineva care să fie educat, competent și cu bun simț,.. ești la rîndul tău educat și disciplinat, nu cred că ar fi probleme..Chiar e indicat o disciplină și siguranță sporite. Insă,..dictatorul, care se teme, vrea alte jocuri..Și ”organul” nu vrea să șomeze,.

  6. vai cata dreptate are grecoteiul.e pe linie cu Hrusciov via Brejnev si vice versa.Toti deplang de 50 de ani caderea SUA, si cad restul:URSS,federatia RUSA,Cuba libre,romul,vodka, dar SUA si whischy-ul,niet

  7. Eric Arthur Blair, fost combatant de partea Comintern ului în Războiul Ciivil din Spania, care l-a adus la putere pe Franco, dictatorul fascist cu care Hitler spunea că nu se poate negocia nimic, Eric Arthur Blair, cunoscut că scriitor sub pseudonimul „George Orwell” a scris romanul „1984” în 1948, pe când era perfect lămurit despre ce însemna cu adevărat comunismul, aka variantă internaționalista a nazismului, crimă organizată la butoane, oligarhia sinopticumului electronic, pușcăria că țară pe mâna psihopaților, mai mult sau mai puțin, ce vedem azi.Grecii au un ceva al lor.Panait Istrati și Nikos Kazanzakis au străbătut URSS-ul lui Stalin, atât de lăudat de telectualii de stânga de atunci, la fel că distoniile stângii de azi, și ce au scris în jurnal nu le-a adus simpatia, ci dimpotrivă.Se pare că dictatura și dreptul forței au fost la modă mai bine de o sută de ani în Europa înainte să sufere de infecția generalizată de azi.Bosla lungă, moarte sigură, ar zice unii despre Euramerica.Privind în jur, înclin să le dau dreptate.Democrația, câtă a fost ea, se pierde în trecut, odată cu civilizația, câtă a fost ea, de asemenea.

  8. Eric Arthur Blair, fost combatant de partea Comintern ului în Războiul Ciivil din Spania,războiul care l-a adus la putere pe Franco, dictatorul fascist cu care Hitler spunea că nu se poate negocia nimic, Eric Arthur Blair, cunoscut ca scriitor sub pseudonimul „George Orwell” a scris romanul „1984” în 1948, pe când era perfect lămurit despre ce însemna cu adevărat comunismul, aka varianta internaționalistă a nazismului, crima organizată la butoane, oligarhia sinopticumului electronic, pușcăria ca țară, pe mâna psihopaților sau, mai mult sau mai puțin, ceea ce vedem azi. Grecii au un ceva al lor. Panait Istrati și Nikos Kazanzakis au străbătut URSS-ul lui Stalin, atât de lăudat de telectualii de stânga de atunci, la fel ca distopiile stângii de azi(China de ex.), și ce au scris ei în jurnal nu le-a adus simpatia, ci dimpotrivă. Se pare că dictatura și dreptul forței au fost la modă mai bine de o sută de ani în Europa înainte să sufere de infecția generalizată de azi.Boală lungă, moarte sigură, ar zice unii despre Euramerica.Privind în jur, înclin să le dau dreptate.Democrația, câtă a fost ea, se pierde în trecut, odată cu civilizația, câtă a fost ea de asemenea.

  9. America are inca anticorpi la incercarile mascate de diktatura sub Biden. Curtea Suprema amendeaza derapaje abjecte, vezi interzicerea candidaturii lui Trump in Colorado, sau absolvirea de vina a politistilor care impusca mortal cetateni de culoare care incalca legea. Coruptia din presa, santajul congresmenilor, si amestecul serviciilor in acte de cercetare penala sunt noutati in America lui Biden. Dar,

  10. 2. Kremlinul a negat orice implicare a statului. Luna trecută, Putin a calificat drept „tristă” moartea lui Navalnți și a declarat că era pregătit să îl predea Occidentului pe politicianul încarcerat, într-un schimb de prizonieri, cu condiția ca opozantul să nu se mai întoarcă niciodată în Rusia. Aliații lui Navalnîi au declarat că astfel de discuții au fost în curs de desfășurare. Wall Street Journal, citând persoane anonime familiare cu această chestiune, a scris sâmbătă că agențiile de informații americane au ajuns la concluzia că Putin probabil nu a ordonat uciderea lui Navalnîi în februarie. Totuși, publicația menționează că Washingtonul nu l-a absolvit pe liderul rus de responsabilitatea generală pentru moartea lui Navalnți, având în vedere că politicianul de opoziție a fost ținta autorităților ruse timp de ani de zile, a fost încarcerat pentru acuzații despre care Occidentul a spus că au fost motivate politic și a fost otrăvit în 2020 cu un agent neurotoxic, mai scriu sursele citate. Kremlinul neagă implicarea statului în otrăvirea din 2020.’’ Citiți și Bombă la Kiev – Serviciile Secrete ucrainene îi iau apărarea lui Putin: „Navalnîi a murit din cauze naturale”(VIDEO)

  11. capitalism inseamna munca libera. inseamna libertate. pentru un om care gandeste si munceste capitalismul este „sky is the limit”. NU exista capitalism de la Ronald Reagan. El a fost ultimul capitalist. asta este monopol si socialism de dreapta. nici o diferenta cu cel de stanga. ala de stanga se preface ca-i pasa de cetateni. in fapt toti sunt in lagar si nu muncesc decat oligarhii maoisti care sunt servantii „statului”. la capatul opus, socialismul de drepta, mizeria careia cei nestiutori sau postaci ii spun capitalism (si nu este), este „decat” MPNOPOLUL CORPORATIILOR ASUPRA CETATENILOR. inteleg ca vechii nostalgici planf dupa diferenta dintre comunism si capitalism. exista UN SINGUR TEMEI PENTRU CARE TREBUIE SI AI VREA SA TRAIESTI AICI: LIFE, FREEDOM AND PURSUIT OF HAPPINESS – SI ESTE SCRIS IN CONSTITUTIA AMERICANA. pentru „singur”.

  12. primii care au spus ca navlanii a fost omorit de catre regimul putin au fost rusii… arestat pentru extremism si frauda…

    ma gindesc ca poate ar fi trebui sa aplicam si noi fix aceleasi metode legate de extremismul maghiar si inchipuit secuiesc, cu cele din mareata, frumoasa tara a libertatilor numita rusia… cum ungurii ii iubesc tare mult pe rusi zic sa aibe parte de exact acelasi tratament, adica rusesc. ce credeti, in rusia, conducerea udmr ista ar fi fost in libertate sau pusa la pastrare pe undeva prin Arctica?

    cit priveste tema articolului ceea ce nu se intelege nici acum e ca aceasta paradigma e pe moarte si normal ca produce convulsii duse inspre anarhie. drapta -stinga este doar o iluzie de genul alba-neagra pentru ca cei care executa manipularea sint extrem de versati si exact in aceeasi masura nevazuti. daca lumea ar fi constienta de existenta lor, poate vraja s-ar rupe… se intimpla, din nefericire o continua bajbaiala la mormint strain si mai mereu se analizeaza cauze care n-au nicio legatura cu realitatea. si e evident de ce: manipulatorul te face sa vezi numai ceea ce el isi doreste si-ti eprmite. chiar si semnatarul articolului pentru ca fost orbit suficient incit sa vada unidirectional, niciodata ansamblul. bajbaiala si cam atit…

  13. @Postakel Gudurau George Orwell s-a dus in Spania in calitate de ziarist si a luptat in randurile partidului antistalinist numit partidul muncitoresc al unificarii marxiste deci nu era cominternist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.