Sorin Cîmpeanu reales preşedinte

Consiliul Naţional al Rectorilor din România şi-a ales vineri conducerea pentru următorii cinci ani, prin vot secret, cu 63 voturi „pentru” şi două voturi „împotrivă”.

Potrivit unui comunicat remis presei, în funcţia de preşedinte al CNR a fost reales rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti Sorin Cîmpeanu.

Secretarul general al CNR pentru următorii cinci ani va fi rectorul Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu.

Vicepreşedinţi reprezentanţi ai Consorţiului Universitaria au fost aleşi Nicolae Istudor rector al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Daniel David rector, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, Liviu Maha rector, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Marilen Pirtea rector, Universitatea de Vest din Timişoara, Cezar Spînu – rector, Universitatea din Craiova.

De asemenea, au fost aleşi ca vicepreşedinţi reprezentanţi ai Consorţiului Universităţilor tehnice: Dan Caşcaval – rector, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Vasile Ţopa – rector, Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, iar ca vicepreşedinţi reprezentanţi ai Consorţiului Universităţilor de Medicină şi Farmacie Viorel Jinga – rector, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, Leonard Azamfirei, – rector, Universitatea de Medicina şi Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Vicepreşedinţi reprezentanţi ai Consorţiului Academica Plus au fost aleşi Constantin Bungău – rector, Universitatea din Oradea, Mihai Dimian – rector, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Daniel Breaz – rector, Universitatea „1 Decembrie 1918 „din Alba Iulia, iar vicepreşedinţi reprezentanţi ai universităţilor private Costel regricea – fector, Universitatea Romano – Americană din Bucureşti, Marja Liisa Kristiina Tenhunen – rector, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti.

Vicepreşedinte reprezentant al Consorţiului Universităţilor de Arte pentru următorii cinci ani a fost ales Liviu Lucaci – rector, Universitatea Naţională De Artă Teatrală Şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, vicepreşedinte reprezentant al Consorţiului Universităţilor militare Bârsan Ghiţă – rector, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Rectorul Universităţii „Transilvania” din Braşov Abrudan Ioan Vasile a fost ales vicepreşedinte neafiliat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

10 Comentarii

  1. Sorin Câmpeanu și Mihnea Costoiu, doi impostori de marca în fruntea Conferinței Rectorilor din România. Ce pereche de prădători ai învățământului romanesc! Nu mai e nicio speranță. Închideți universitățile românești! Au devenit niște șandramale de făcut scandalos de mulți bani pentru profesori. Atât și nimic mai mult!

  2. Ce conferință a rectorilor mai este și asta? Nici o personalitate cu relief nu vrea să spună adevărul? Fiecare rector tace ca nu cumva să piardă slujba. Mai jos nu se poate. Se aleg 16 vicepreședinți ca lipiciul de Johannis Sorin Cîmpeanu să fie reales? Este caraghios, un nonsens. Nu-i de mirare unde s-a ajuns.

  3. Oare cine alege rectorii? Pe popa de um UBB cine l-a ales?

  4. Trist. Cu alde cimpeanu, costoiu, marilen, s.a….nicio speranță cu educația în România.

  5. „Costel regricea – fector, Universitatea Romano – Americană din Bucureşti”.
    Mişto nume – DEX-ule, înregistrează acest substantiv comun ! -, mişto funcţie !
    Vai de educaţie, vai de toţi !
    Ce se zice prin redacţie ? Mai există acel cap „limpede” sau e „tulbure” ?
    Dar ceva şi de pe la Bacău, Constanţa,Galaţi ?

  6. Marian Preda de la UniBuc ?!?
    măR😜g …
    ■{ guitZă- eduKKatZia e DELABRAnTĂ -guitZă }■

  7. Masoneria universitara a votat!Nimic surprinzator

  8. Inseamna ca si acesta are puternice avize de la secucu, ca toti ceilalti. Vorba cantecului: „As turna, dar n-am pe cine, m-as turna pana si pe mine” !

  9. Abia astept sa ne vorbeasca ” rectorul ” asta de” clasa a doisprezecea „.

  10. „Abia astept sa ne vorbeasca ” rectorul ” asta de” clasa a doisprezecea „.”

    De acord !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.