Eugen Uricaru: Un drum la Chișinău, Republica Moldova

Recent am avut un drum la Chișinău. Mai fusesem în acest chiar mare și frumos oraș. În vremea României interbelice, era al doilea, ca mărime, dintre orașele Regatului.

Nu a fost prima mea vizită acolo, prima a fost în anul 1992 când  am avut chiar un plan – să stau de vorbă cu cât mai mulți anti-unioniști. Nu neapărat antiromâni, ci intelectuali convinși că Unirea nu trebuie să se petreacă.  Atunci, nu mi-a fost greu, oriunde mergeam, în apartamente de bloc, în cafenele, prin instituții cu acces  public chiar și la Uniunea Scriitorilor, aici între ora 11,30 și 12, înainte de această oră nu găseai pe nimeni iar după 12 nu mai aveai cu cine vorbi,ci doar să sporovăiești lângă un pahar,  găseam inși spălați care erau dispuși să-mi explice de ce Unirea este doar o temă de discuție. Doar atât.  Mi s-a explicat, de către un tânăr foarte instruit, înalt  funcționar administrativ al Guvernului, că viitorul Țării este să devină o Elveție a Estului european. Pentru asta trebuie să devină un stat absolut neutru, cu protecție americană.

Tânărul fusese chiar invitat la Bursa din New – York pentru a vedea cum merg lucrurile. Am fost într-o familie, invitat la masă, care după toate datele părea să fie curat  românească, cei trei copii purtau nume latinești, ca altădată în Ardeal, pentru nu fi rusificate în nicio situație, a fost o atmosferă caldă, primitoare. Am băut ceai de la samovar, am asaltat zakuski, cașa, pâinea neagră, am mâncat pește murat și drept supă am sorbit o saliankă de cea mai bună calitate, cum mai mâncasem la Moscova la restaurantul Casei Scriitorilor. Am vorbit destule, vrute și nevrute, cel mai interesant subiect a fost acela al „jandarmului român” care  administra bătăi groaznice țăranilor moldoveni. Bineînțeles, nici tânărul meu prieten și nici familia lui  nu erau pe lume când  fiara românească dezlănțuită a martirizat norodul Basarabiei. În treacăt am aflat că bunicii, adică părinții distinșilor intelectuali, fuseseră deportați în Kazahstan. De acolo nu s-au mai întors, murind în stepă ca buni români ce erau. Acea primă vizită m-a făcut să fiu mai circumspect cui orice încercare de a  alimenta ideea Unirii.

Sunt extrem de conștient că unirea se face între oameni , de către instituții. Următoarele călătorii în Republica Moldova mi-au semnalat o oarecare dezbărare de  obiceiurile sovietice, de afirmare ale unor valori liberale, chiar și naționale. Pe străzi se auzea destul de multă vorbă în românește, oamenii erau mai deschiși în atitudini, mai puțin crispați când aflau că vin din România. Părea că asist la un reflux încet dar evident al forței culturale a marelui pol de atracție care era și este Moscova. Sprijinul financiar românesc pentru afirmarea identității culturale românești există dar este timid și întâmplător. Publicațiile de limbă rusă sunt dominante și ofensive. Canalele de televiziune recepționate în Republica Moldova sunt majoritar de limbă rusă. Nu este doar o presiune propagandistică ci chiar o necesitate dictată de consumatorii de bunuri culturale. Conform rezultatelor unor mai multe recensăminte , rușii constituie 6% din totalul populației, ucrainenii 12 %, restul s-a declarat moldoveni sau români (un procent care dezamăgește), ori de altă naționalitate. Atunci, care este motivul rusofoniei generalizate în această republică?  Explicația poate veni din mai  multe surse. Una, importantă, vine din politica de rusificare – omogenizare care a început din perioada de după Războiul Crimeii. În istoria sa Imperiul rus a avut mai multe  faze , diverse, în politica sa de stăpânitor peste multe etnii. Cazul tătarilor poate fi elocvent – tătarii din Kazan, altădată suzerani peste ținuturile rusești, au devenit obiectivul politicii de rusificare.

Dacă în vremea Împărătesei Ecaterina a II-a, nobilimea și clerul tătarilor erau acceptați ca atare în sistemul imperial, urmașii acesteia au trecut la  asimilarea lor, la ștergerea  identității și a privilegiilor. Tătarii din Crimeea au continuat să fie cultivați sau chiar curtați de autoritatea imperială.  Dintr-o dată forța tătarilor a fost diminuată considerabil. Aceeași politică s-a dus și cu românii din teritoriile acaparate de Imperiu.  O parte sunt români, partea cea mai mică, e vorba în principal de românii din regiunea de astăzi Odessa, sau cei preluați odată cu teritoriul Bucovinei de Nord, iar masa principală a devenit un alt popor – moldovean. Pentru a rusifica în esență și nu doar în aparență, Imperiul a folosit ideea unui intelectual  ucrainean – Mihail Dragomanov care la 1880 a elaborat teoria federalizării.. Aceasta nu a însemnat o aplicare imediată și ad literam a ideilor lui Dragomanov. Au fost creșteri și descreșteri dar principiul de bază a rămas– federalizarea oferă căile și mijloacele rusificării în esență și evită conflictele naționaliste între diferiții subiecți ai Federației.

Desigur, excepțiile  continuă să existe, mai cu seamă în regiunile profund conservatoare, cum at fi cele din Uzbekistan sau din Kirghizia. Modelul federalist al Imperiului și-a găsit formula pe deplin funcțională în Uniunea Sovietică însă după destrămarea acesteia el a fost preluat de Federația Rusă.  Proiectele de recuperare a fostelor teritorii imperiale nu au întârziat să apară. Între acestea, cel ce privește ”vecinătatea apropiată” pare a fi cel mai viabil dar și cel mai periculos pentru stabilitatea Rusiei dar și a Europei.  Din această  ” vecinătate apropiată ” fac parte și Ucraina dar și Republica Moldova. Ucraina se află într-o poziție critică în primul rând din pricina unor factori subiectivi în care elementul cultural are o greutate deosebită.  De la Hotărârea Radei din Preiaslav, sub oblăduirea hatmanului Bogdan Hmelnițiki, Ucraina nu a încetat a fi considerată o parte naturală a Rusiei. Nu a Imperiului ci chiar a Rusiei. Guberniile rusești din acest ținut se opuneau clar părților ce aparțineau celuilalt Imperiu multinațional, Imperiul Habsburgic.  Dacă Imperiul Rus și-a dorit, pentru liniștea sa, rusificarea în esență a Ucrainei, Habsburgii au sprijinit, pentru liniștea lor, identitatea ucraineană, mai ales a  ucrainenilor catolici.

Pentru austrieci a fost o operațiune de succes. Bucovina, parte a Moldovei preluată de Habsburgi de la fantomaticul Imperiu Otoman a fost un teren de încercare – elementul românesc a fost înlăturat din  propria patrie de coloniștii ruteni ( ucraineni) astfel încât procentele privind ponderea celor două etnii au fost inversate. Astăzi românii sunt minoritari în casa lor.. Absorbția Moldovei de Est a fost un proces rapid de  surpare a identității naționale a locuitorilor săi majoritari. De la interzicerea cărților religioase în limba română la interzicerea folosirii limbii române în școli sau administrație n-a fost u drum lung.  Nobilimea locală  fost rapid deznaționalizată fie prin acceptarea unor vârfuri în  cadrul aristocrației imperiale fie prin deposedarea de privilegii  și proprietăți. Accederea unui localnic în funcții administrative sau la școli presupunea, necondiționat, renunțarea acestuia la orice urmă de conștiință națională. . Efectele acestei politici inteligente, nimic de zis,  au fost completate de măsuri represive luate împotriva  tuturor celor care  se dovedeau a fi naționaliști sau recalcitranți.

Deportările în masă din Moldova de est au o istorie lungă și dureroasă. Cert este faptul că în corpul social al acestui ținut s-au petrecut amputări și transformări uneori iremediabile. La toate acestea se adaugă colonizarea pe diferite căi a foștilor ofițeri din armata imperiului rus sau sovietic, popularea orașelor cu funcționari de orice fel dar rusofoni, implantarea unor industrii sau instituții de învățământ superior care nu aveau nici o motivație locală. S-a ajuns până la schimbarea peisajului vizibil, au fost plantate păduri de brad siberian împănate cu pâlcuri de mesteceni, ceea ce creează o imagine idilic – rusească despre ceea ce se vede. Moldovenii erau porecliți ” baranî” adică berbeci, iar oricine se adresa în limba română unui funcționar oricât de neînsemnat era îndemnat să „vorbească omenește” adică în limba rusă.  Toate acestea au lăsat urme adânci. Urme care modifică nu dor comportamentul ci și gândirea. De la frica sădită cu toată grija în sufletul oricărui locuitor ne-rus, frica de a nu fi ucis, deportat  arestat și închis, la  micile recompense oferite celor care se supuneau programului de deznaționalizare s-au   folosit nenumărate trucuri sau acțiuni violente pentru a obține , în cele d din urmă, identitatea moldovenească, o identitate confuză pentru oameni trăind în confuzie. Dacă în România vezi aproape peste tot inscripția ” Basarabia e România”, la Chișinău, poți vedea aproape peste tot răspunsul „Moldova e patria mea”. Ambele ziceri sunt stupide – Basarabia nu e Republica Moldova ci doar cele trei județe luate cu hapca de  Imperiul Rus după Congresul de la Berlin 1878, Dobrogea nu ne-a revenit de la ruși ca să pretindă despăgubiri,  iar patria celor de dincolo de Prut nu e Moldova ci o parte a ei, dacă asta își doresc.

Incontestabil, s-au făcut pași uriași în redresarea conștiinței de sine a locuitorilor de limbă română dintre Prut și Nistru, dar asta nu înseamnă ar exista o suprapunere între conștiința de sine a românilor din România cu cea a vorbitorilor de  limbă  română, atâția câți sunt, așa cum o vorbesc  din Republica Moldova.  Aceste lucruri se văd cu ochiul liber, se aud cu urechile destupate, dacă mergi pe stradă , în Chișinău.  Republica Moldova ne poate fi un partener, câteodată, ne poate fi un vecin  prietenos dar ea are drumul său. Un drum greu, dar conform voinței politicienilor aleși de  locuitorii săi. Locuitori care, în mare parte, sunt plecați de acasă, unii în România, alții în Federația Rusă ori în Uniunea Europeană. Frica de viitor este sentimentul generalizat la Chișinău. ” Dacă vin rușii, o să ne taie capul , spun filoromânii, dacă vine Uniunea Europeană ori Americanii, n-o să le facă nimic ” lor”, poate o să-i pună șefi, că se pricep să fie șefi”. Nu sunt cuvintele mele, ci ale unui român  care chiar trăiește la Kisinev. .  l-am ascultat și l-am crezut, în toată suferința sa.

Eu am plecat. El a rămas.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7

27 de Comentarii

  1. CORECT Articolul.
    DAR, DezNaționalizarea NU POATE crea DREPT Istoric.
    AltFEL, sare Lumea din Axă …
    MaiMultDecâtESTESărită …
    O LUME Sărită din AXA Dânșii, se cheamă HAOS, inDiferent CÂND se produce.
    VEZI Cestiunea Palestiniană.
    EVREII au DREPTate: NU de BunăVoie au plecat …
    Dar Și Palestinienii AU și EI DREPTATE.
    CUM TREBUIA SĂ SE FI FĂCUT?
    De la Început Palestinienii ARABI trebuiau MUTAȚI de BunăVoie pe un Teren VECIN, și ajutați cu BANI Grei ȘI Know How să îți FACĂ o Țară INTCOMITĂ.
    EVREII aveau și AU pe Ambele. ȘI ARABII Ceilalți cu STATE Formate AU Bani InDestul.
    OriCE numai UCIDERI NU.
    UCIDERILE cer UCIDERI și NU se mai termină NICIODATĂ.
    Iar Moscheia de pe Muntele Templului AL EVREILOR se poate MUTA la 500 de Metri mai încolo, pe un Alt „MUNTE” Egal ca Mărime, construit de un Număr EGAL de Evrei ȘI Palestinieni, cu Avânt CURAT de KIBUȚ sau ca la Noi, Brigadierii de la Slava Vișeu.
    Moscheia se va TRANSLATA.
    NU cred că Profetul Mahomed va face Caz ca s-a ridicat la CER AICI sau
    mai ACOLO.
    REVENIND LA MOLDOVA FURATĂ TÂLHĂREȘTE DE CĂTRE RUSIA:
    Cs s-a luat cu JAPCA, NU cu Referendum, cum se spărâcâie pre Dânșii UNii Axonieni.
    Cu JAPCA se va da ÎNDĂRAT, dacă NU SE va vrea de BunăVoie OMenească.
    Chiar dacă ar mai rămâne UN SINGUR Român Locuitor.
    Restul? Dacă sunt Oameni INTREGI se vor face Români.
    Un OM Întreg judecă AȘA: Dacă era INVERS?
    RAPTul, Jaful, DezNaționalizarea NU pot fi ADMISE.

  2. daca vin rusii,ii pun pe khazari sefi,daca vin americanii ii pun pe khazari sefi,daca vin romanii,ii pun pe seidleri si wexleri, sefi,oricum nu-i bine pentru moldoveni, vezi cazul Ilan Shor

  3. “The Great Melting Pot” versiunea rusească în Basarabia.
    Vrei să vedeți cum a rulat filmul ăsta “Chinese Han “ version ?
    Ori împotriva “welsh identity” în Țara Galilor ?
    Ori deznaționalizarea românilor în Transilvania ?
    Ori în versiunea lui cea mai crudă substituirea armenilor ortodocși cu musulmani în majoritatea Armeniei istorice.
    Ori pe partea cealaltă a graniței the Circassian genocide https://youtu.be/WFSDbHppDKg?si=a_1iA_m5NSmOpCKv

    Ori preferi versiunea canadiană de “asimilare” prin orfelinate a nativilor ?

    Nu zic da spui, da exact așa daaaaa se poate și mai rău.

    Când atâți de mulți au făcut-o atât de rău oare n-ar fi momentul să ne întrebăm cum ar fi dacă nu bine da măcar acceptabil să fie făcut ?
    Pentru că de făcut o să fie făcut.
    Deoarece a fost făcut de când e lunea lume și nu văd nici-un motiv să cred că va înceta să fie făcut de aici înainte.

  4. „Pentru moldoveanul de peste Prut, Romania e nevasta pe care a luat-o pentru bani, iar Rusia, amanta pe care o iubeste”.
    Nu mai conteaza al cui e citatul, dar e „spot on”

  5. 04 IUL.2024 LA 9:39 corecta afirmatia . : Romania pentru bani si Rusia ca iubita…. O fraza cit o mie de cuvinte.Si noi si ei facem parte din aceiasi tragedie.

  6. @Razboi si pedeapsa, de Tolstoievski, Pyrrus Sardanapal:

    Ce va face sa credeti ca moldovenii de peste Prut ii iubesc pe rusi? Cumva copeicile zvirlite in caciula? Mai probabil, e vorba de teama, pe fondul dezinteresului Occidentului lincezitor si al neputiintei Romaniei, care a fost facuta sa se teama si de umbra ei.

  7. Un alt articol din seria celor ce fac voalat propaganda prorusa, in linie cu politica acestei publicatii…

  8. … politica de promovare a propagandei proruse se vede si din felul cum sint moderate comentariile. Pe de o parte, sint acceptate comentarii proruse indiferent cit de aberante in continut si grosolane in forma, pe de alta parte sint sicanate cele ale mele care le combat. Am semnalat acesta fapt atit prin comentarii cit si scriind pe adresa redactiei, rezultatul fiind zero. Mai mult, de un timp, comentariile mele mai ample sint respinse automat, fara ca macar sa fie supuse moderarii.

  9. Iată cum se pune problema republicii Moldova în cercurile conservatoare de la Washington :
    ” În starea sa actuală, Moldova este capabilă să desfășoare alegeri libere și corecte. Deși Freedom House a catalogat Moldova drept „parțial liberă” în ultimul său raport anual, Chișinăul a obținut rezultate bune în domenii precum alegerea șefului guvernului și a altor autorități naționale principale, inclusiv parlamentul. Moldova a realizat acest lucru, menținând în același timp neutralitatea constituțională, care include evitarea implicării în alianțe militare. Ingerința suplimentară occidentală ar putea fi percepută ca împingând Chișinăul de la neutralitatea auto-impusă și ar putea să nu fie necesară pentru ca Moldova să-și continue traiectoria de a se asigura că cetățenii săi au o voce în modul în care sunt guvernați.

    Din punct de vedere al securității, Republica Moldova se confruntă cu o mică amenințare de a fi invadată de Moscova, atâta timp cât Rusia rămâne implicată în conflictul său cu Ucraina, potrivit fostului adjunct al secretarului de stat adjunct al SUA pentru Europa și Eurasia, Matthew Bryza. „Rusia nu are acum capacitatea de a invada Moldova”, a spus el pentru Responsible Statecraft. „Da, are o bază militară acolo. Dar cred că Rusia are destule în farfurie acum în Ucraina și… dacă nu va predomina în Ucraina, nu va face ceva asemănător în Moldova. ” ( ” Washington should resist the urge to meddle in Moldova ” ,Responsible Statecraft Institute ,ong finanțat de miliardari din SUA )

  10. Inca odata, mi s-a respins un comentariu, adresat celui care se autonumeste Akornion. Cetateanul Akornion isi apara cetatea. Acesta o sapa.

  11. Moldoveni 2.068.058 73,7%
    Români 192.800 6,9%
    Ucraineni 181.035 6,5%
    Găgăuzi 126.010 4,5%
    Ruși 111.726 4,0%
    Terminați cu Rusofobia, că se ajunge ca-n Urcaca, măR😢g …
    ■} mElena PoMpa 1 – TroMpa {■

  12. Deci rusi 4% si romani 81,6%. Care rusofobie si cine a atacat pe cine in Republica Moldova si Ucraina?

  13. Nu înțelegi că aproape 3 sferturi s-au declarat MOLDOVENI și doar 7% se consideră ROMÂNI ?
    Ești Geoană, măR🤣g …
    ■} mElena PoMpa 1- CraMpa {■

  14. Dar tu intelegi ca moldovenii tot romani sint? Afla ca inca din anii ’60 au fost intelectuali basarabeni, care chiar sub ocupatie ruseasca fiind, au cerut limba romana si alfabetul latin? Sau tii hangul culturnicilor din RSSAM si RSSM?

  15. Ești Geoană, clar !
    S-au declarat Moldoveni, NU S-AU DECLARAT Români, puteau să o facă, da’ N-AU FACUT-O…
    Mergi în Moldova să înțelegi de ce, măR😜g …
    ■} guitZă- eduKKatZia e PERNICIOASĂ -guitZă {■

  16. Nu au facut-o in 2014 si in mare masura nu o fac acum de teama Rusiei. Rusia oricind poate ataca iar Republica Moldova, asa cum a facut in 2001 si cum face acum cu Ucraina. Occidentul a fost complet dezinteresat de razboiul de pe Nistru si nici cel din Ucraina nu pare ca il intereseaza prea mult.

  17. Foarte instructiv și documentat și realist articol. Nu e de mirare, pentru cine cunoaște opera autorului.

  18. Știi tu PRECIS că teama de Rusia e de vină !
    I-ai luat la rând și i-ai întrebat pe fiecare în parte, măR🤣g …
    ■} RumburKK -StatMajoriZdu Gărzilor Patriotice Tulcene- RumburKK{■

  19. Dar tu stii precis ca nu e asa? Pina una, alta, Rusia i-a smuls 2 parti din teritoriu si mentine trupe de ocupatie, desi a promis repetat ca le va retrage.

  20. @Petru:

    Documentat, pare ca da; realist si obiectiv, discutabil. Mai repede, voalat, la limita detectabilitatii, o viziune conforma cu cea a Moscovei, foarte preocupata de acest spatiu, ramas in afara oricarei protectii credibile.

  21. De ce comentariile mele sint adesea respinse, nu si cele proruse, indiferent cit de mincinoase, chiar grosolane uneori?

  22. Cei de peste Prut au o frică istorică față de ruși, și e de înțeles. Din păcate Romania-de nevoie-i’a tot părăsit, și așa și încrederea s’a pierdut…

  23. ..,,dar asta nu înseamnă ar exista o suprapunere între conștiința de sine a românilor din România cu cea a vorbitorilor de limbă română, atâția câți sunt, așa cum o vorbesc din Republica Moldova”. Nu stiu exact ce vrea sa insinueze autorul, dar se pare ca in Rep.Moldova, romanii nu mai au acest nume, li se spune vorbitori de limba romana. In Austria sunt vorbitori de limba germana…Nu exista vreo limba austriaca cumva? Ca Zelensky, ca si Putin asa sustin, ca exista limba moldoveneasca. Exista, cum sa nu fie, asa cum exista si limba argentiniana, braziliana, boliviana, columbiana, etc…

  24. Ciprian, romanii de sub ocupatie ruseasca au fost supusi unei crunte deznationalizari de model asiatic. Este motivul pentru care ei se tem sa-si declare identitatea romana. Romania a fost facuta sa se teama si de umbra ei. Deci prea mult nu are cum sa ii ajute.

  25. Ciprian, mai tine cont ca propaganda antiromanesca sustinuta de Rusia continua si azi, atit in media ruseasca cit si chiar aici, la Cotidianul. Vezi de exemplu aberatiile lui ics si axon, publicate fara rezerve, in timp ce mesajele de raspuns sint pur si simplu sabotate dd moderatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.