
Președintele american Donald Trump a afirmat miercuri că va semna un ordin executiv care impune ”tarife reciproce„la nivel mondial, transmit AFP și Reuters.
”Este una dintre cele mai importante zile, după părerea mea, din istoria Statelor Unite. Este declarația noastră de independență economică”, a spus Trump în fața auditoriului.
„O mulțime de lucruri bune se întâmplă pentru țara noastră…Reciproce. Asta înseamnă că ei ne impun nouă și noi le impunem lor. Foarte simplu. Nu poate fi mai simplu de atât”, a spus Trump.
„2 aprilie 2025 va fi amintită pentru totdeauna ca ziua în care industria americană a renăscut”, a mai spus Donald Trump.
„Timp de decenii, țara noastră a fost jefuită, prădată și violată de națiuni apropiate și îndepărtate”, atât de aliați, cât și de dușmani, a adăugat el.
Trump spune că, timp de ani de zile, „cetățenii americani care muncesc din greu” au fost forțați să „stea pe margine în timp ce alte națiuni deveneau bogate și puternice”.
„Contribuabilii noștri au fost furați timp de mai bine de 50 de ani, dar acest lucru nu se va mai întâmpla”, a adăugat Trump.
Taxe impuse
- Uniunea Europeană – 20%
- Kosovo – 10%
- Elveția – 31%
- Regatul Unit – 10%
- Norvegia – 15
- Ucraina – 10%
- Liechtenstein – 37%
- Serbia – 37%.
- China – 34%
- Vietnam – 46%
- Taiwan – 32%
- Japonia – 24
- India – 26%
- Coreea de Sud – 25%
- Thailanda – 36%
- Malaezia – 24%
- Cambodgia – 49%
- Bangladesh – 37%
- Singapore – 10%
- Filipine – 17%
- Pakistan – 29%
- Sri Lanka – 44%
- Myanmar – 44%
- Laos – 48%
Asia e muci. Va puneti bine cu Romania si treceti mațili de la orez la pită si va dam noi gratis grau de paine din Ro si Ucraina noi nu suntem rai ca americanii. Lol Serei Lanka Cambogia si Vietnam 50%…🤑
HAI Liba!
in viata sunt cateva adevaruri societal psihologice perene:
1- bateti copii doar cat sunt mici / pentru ca mari e deja prea tarziu sa mai schimbi ceva
2- bate doar boul care trage / pentru ca cele lenes oricum nu da randament
3- de pe saraci ti-e permis sa iei mai mult profit decat iei de pe bogati / pentru ca nu-si respecta la fel averile !
Adu-ti aminte de invataturile parintilor tai !
trumpetele nu v-a face fata la toti. a calculat gresit. toti vor pierde,inscusiv strumf.
” țara noastră a fost jefuita deci de acum va jefuim noi pe voi „
LEGEA TALIONULUI … nu a lui HRYSTOS !
🙂
Acum vezi in ce „IN GOD WE TRUST” …yankeii 🙂 !
(in tot raul un bine -> fie el doar „desteptarea” 😀 )
IQ=? -> crezi in mishteaux …acum cu MINTE-DE-PE-URMA ? 😉
… nu uita 😁🤣😁🤣😁🤣 pe lnaga toate aceste PROCENTE … si un SUPPLIMENTAR 5% pentru …NATO
(suntem inca aliati 😛 ce naiba !)
„Se intampla TOATE astea din cauza straniu-prophetica a:
– „NINGE PE FED” ?
Gresit-a mega-PROPHETUL MISHTEAUX ?
->
Vine inaintea unui ww3 un RAZBOI ECONOMIC TOTAL, soldat cu rupere de aliante ?
(ce viabilitate mai are inter-statal: NATO la TARIFE de peste 5% inter-aliati si premediatata-distrugere reciproca de obiective a la NORSTREAM ?)
KOBBESK ?
👌🦋👌”
… e sfarsitul lui martie = TRUMP trebuia sa PERCUTEZE altfel 3301 nu-l va mai ajuta si se preconizeaza DEZASTRU in NATO …se rupe TARIFAR 😀 alianta ! I LOVE IT ! Ca geniu … plictisiti simt o anumita curiozitate precum in ani ’30
INFLATIA nu e altceva, dupa definitia ei de manual, decat un transfer de bogatie (prin transfer de „putere de cumaparare”) din bancile unora in conturile altora ❤️✡️🤐 …
desigur discret si nu vizibil nominal = nu se fura EFECTIV banii din cont ci prin tiparire de BOND-uri si alte acareturi principial bani tipariti bancar-NATIONAL fara nimic in spatele lor, se conureaza puterea de cumparare a banilor munciti de gloata (BLEAH prosstimii ! Dispretz ei ! „VIERMII”-vorba Elenei Ceausescu)!
Tot furt le e si „asta” … celor capabili sa-l vada (desori sunt insa doar profitorii jocului cel ce-l inteleg)
IQ~155
✡️❤️? Multi vad putini pricep insa MISHTEAUX vede inainte 👌! 🙂
Curand urmaza o mega-prabusihre CATASTROFALA a EURO-DOLLAR-ului 😀 !
❤️CANIBTALISTII se manca intre ei❤️ -> BRICS-ul e in afara si STRANIU unora … nu in lista TARIFATILOR pe cat ar trebui !
USA isi manca … coloniile -> nu era de asteptata asta ? 🙂 dupa NORDSTREAM 😀 !
Dupa NORDSTREAM era cazul ca USA sa renunte la toate „emotiile de toate felurile” si sa arata ca chiar si „aliantele” IDEOLOGOCE
trec prin portofel ! (LENIN spunea ca „REVOLUTIILE si curajul de-a le face TRECE PRIN STOMAC, un STOMAC gol lupta SINCER!”)
Mda..Cam cît a dat americanul ukrainei ?? Și cum era cu banii indărăt, ori cu armele pe terțe piețe ?/ Deci jaful e clar american. Americanul a jefuit america..ukraina a fost doar unealta,.Poate ar merita cercetat, calea banilor nu e greu de urmat..
si noi am fost jefuiti 2006 – 1 iulie 2025 00:00 de hotii EU papusarii Olandei si Austriei !!!
asa ca asteptam ministri cu mai mult de 8 clase … care sa puna taxe la import pentru EU si SUA mai mari !!!
atenție cabron,se scumpește coca..😅