Frisonul care străbate România

Societatea românească are un soi de febră recurentă și nu de azi de ieri. Primele simptome au putut fi observate după Primul Război mondial. Nu e vorba de o emoție provocată de dorința de libertate, de drepturile omului și ale femeii, nici măcar de ideea de alegeri libere și corecte, de industrializare ori de o reformă a statului, nici măcar de o reformă agrară pe bune. Nimic din toate acestea deși  pentru fiecare subiect enunțat au avut loc înfruntări sociale ori politice.

Frisonul recurent la care mă gândesc  e de cu totul altă natură și are o puternică notă protestatară. El se manifestă  în cele mai surprinzătoare forme dar având mereu același scop – epatarea burghezului! Burghezul cu pricina fiind omul de pe stradă cu bun simț și cu impozitele plătite în termen.

Uneori, frisonul face victime. În special din sfera establishment-ului. E vorba despre frisonul sexual. El are multe sub-specii – de la proferare în manifestare publică a inscripțiilor de pe zidurile vespasienelor până la denunțurile penale împotriva prădătorilor sexuali.

Intrarea în spațiul public prin intermediul tipăriturilor literare a expresiilor mâzgâlite de adolescenți sau obsedați pe zidurile publice s-a petrecut încă din anii `20.  Revistele de avangardă excelau prin așa-zise provocări lingvistice folosind des și ostentativ cuvinte obscene sau pe cele din trei litere.

Nu poate fi trecut cu vederea ”Poemul invectivă” a viitorului academician, clasic al literaturii, Geo Bogza,  și nici revista strecurată pe sub ușa casei lui Nicolae Iorga, apărută într-un singur  număr, intitulată… ei aici mă opresc, e vorba de organul genital masculin care în limba română e de genul feminin.

Oare de aici să provină și întreaga dezbatere despre confuzia sexelor?  Desigur, am putea spune că frisonul vine de la Junimea, elitista societate literară și nu doar, când Ion Creangă le-a citit membrilor săi ”Povestea poveștilor” și care râdeau ”de crăpau mâțele” nu de joaca cu motoceii.

Tot așa tinerii autori români descopereau apa caldă, o tânără prozatoare a publicat un volumaș intitulat ”Pizdeț” ca să facă bortă-n cer,. își întemeiau demersul prin trimiterea la Henry Miller, romancierul american de altădată. Pariez că nu au citit mai nimic din Miller pentru că nu au avut timp, erau ocupați cu cercetarea  zidurilor latrinelor publice autohtone. Explozia porcografică din literatura și artele plastice din anii nouăzeci poate fi pusă pe seama  a orice, eu cred că se datorează lipsei de talent și, mai ales, a gândirii creative.

Mareea  așa- iselor ”manele” provine din aceeași lipsă de  instrucție artistică, de lene  în gândire și, probabil, o ranchiună firească a lui Salieri față de Mozart la cel mai jos nivel. Chestiunea este puțin mai complicată atunci când ies la iveală banii.

În capitalism, chiar și în România, banii sunt semnul succesului. De unde și imaginile cu maneliștii care dau cu euro în populație. Asta înseamnă că au succes! Nu mai contează nivelul absolut penibil al artisticului din operele revoltaților sexuali ori muzicali! Invazia prostului gust este generalizată, puteți vedea în traducerile replicilor din filmele de pe Netflix cum absolut firesc sunt reproduse în cuvinte neaoșe cuvintele  unor personaje care nu mai prididesc, între shit și fuck, să mai care niște pumni. Sunt filme de o anumită categorie, americane, ce se oferă publicului românesc la liber fără discernământ. Asistăm aici la un fenomen mai mult decât îngrijorător pentru societatea românească, o boală veche, anume – preluarea cu sens schimbat a mesajelor din Occident.

Îmi aduc aminte de întrebarea unui amic din Italia care în anii `90  era foarte intrigat de peisajul uman din jurul clădirii Universității- Caro, aici, la voi, aveți foarte multe prostituate care studiază la Universitate

Destul de intrigat de această remarcă l-am întrebat – Cum  ți-ai dat seama? El, foarte sigur de sine, mă lămurește – Păi multe fete sunt  îmbrăcate ca niște puttane, ciorapi de  plasă, cizme înalte și bluze ultrascurte, înnodate deasupra buricului.

Avea dreptate, fetele erau îmbrăcate la ultima modă din clipurile muzicale ce se difuzau non-stop chiar la Televiziunea publică. Eram ca-n Occident, Titan ais, mai țineți minte?  Studentele de la ei se îmbrăcau altfel, aproape plictisitor. Ele mergeau să studieze la Universitate nu să atragă atenția asupra nurilor personali.

Preluarea mesajelor din occident în mod distorsionat, în cel mai fericit caz, dacă nu chiar cu sens contrar, nu a fost neapărat o problemă de manipulare ci mai degrabă de neștiință.  Interesul a apărut mai târziu când factori de decizie s-au gândit să scoată un ce profit din neștiință.

Problema hărțuirii sexuale a apărut când societatea s-a obișnuit cu violențele de limbaj, adică după anul 2000.  Ca de obicei, ce se întâmplă în Occident vine și la noi, dar mai târziu și cumva, modificat.

Toată tevatura schimbării sexului la cerere urmează cea impusă de specialiști, cică, toată gălăgia stârnită de paradele LGBTQ etc., răsturnarea normelor privind căsătoria sunt la noi abia la început. Urmează adevăratul asalt care a întârziat deoarece nu a găsit o împotrivire fermă și de masă. Vezi referendumul pentru familie.  Până atunci se va manifesta din plin ”me too”.

Scandalul de la SNSPA are adânci rădăcini… politice. De ce spun asta? Pentru că numai o motivație politică poate face ca o victimă a hărțuirii sexuale, ori chiar a abuzului de acest tip, să facă plângere ori să declare în public faptul  după foarte mulți ani. Întrebare – de ce nu au declarat victimele, pentru că sunt victime, nu mă îndoiesc,  abuzul, hărțuirea, imediat, înfruntând agresorul imediat, având, cu siguranță dreptatea de partea lor? De ce victimelor violurilor le este frică sau rușine să denunțe faptul imediat? Răspuns – din cauza  societății  din care facem parte, o societate în care fetele nasc la 12 ani, în care copiii nou-născuți sunt aruncați în latrine, în care mii de copii sunt lăsați în grija vecinilor ani de zile, părinții  fiind plecați ”afară, la muncă”,  unde avem 400.000 de șomeri,  iar firmele importă forță de muncă din Bangladesh, o societate cu fundul în sus, o societate bolnavă.

Cazul de la SNSPA este emblematic deoarece de la primul incriminat s-a ajuns la o difuzie a acuzațiilor fie în Universitate, fie în alte instituții. Nu cred că se va opri, citiți presa occidentală, în special cea americană, și veți descoperi nume mari incriminate săptămânal.

Ce ne facem cu numele mici, cu răul banal, răspândit pe unde nu crezi? Un pic de răbdare, vom scăpa și de el. Vom scăpa și de răul  generalizat. Vom scăpa cu ajutorul unei rețete vechi – ne obișnuim cu el. Cum am scăpat de câinii vagabonzi, de oamenii fără adăpost, de copiii străzii. Numai să  treacă alegerile.