Replică Septembrie negru românesc (partea a II-a)

Replică la comemorarea şi glorificarea pe Tik Tok a criminalilor de război horthyşti autori ai etnogenocidului antiromâesc din Transilvania.

Editura „Mentor” din Târgu Mureş (la care Markó Béla deţinea 45% din acţiuni – n.n.) s-a judecat la Curtea Supremă de Justiţie din Budapesta cu editura ungară „Kráter”, pentru dreptul de a edita scrierile şovine ale lui Wass Albert. Editura „Mentor” a avut câştig de cauză şi a putut cumpăra drepturile de editare a unor „opere” în care românii sunt caracterizaţi, printre alte formulări, drept „viermi” şi „animale ţigăneşti”.

Senatorul Frunda György a solicitat procurorului general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, în 2002, anularea sentinţei prin care Wass Albert a fost condamnat în 1946 la moarte, în contumacie, pentru crimele de război comise în 1940.

Protestele comunităţilor româneşti împotriva acţiunilor de reabilitare a criminalului de război au rămas fără ecou. În faţa unei astfel de sfidări nu ne rămâne decât să înţelegem că acei care-l reabilitează pe criminalul Wass Albert sunt de acord cu faptele pentru care acesta a fost condamnat şi doresc să legitimeze etnogenocidul ungar în România din toate timpurile.

În timpul dominaţiei asupra Transilvaniei – o perioadă de patru ani, până la eliberarea întregului teritoriu al României – trăsăsturile şi caracteristicile horthysmului s-au etalat la lumina zilei.

Programul pe care fasciştii unguri aveau să-l pună în aplicare în teritoriul românesc cotropit a fost făcut public printr-o directivă de propagandă în acţiune, din anul 1939, intitulată „Fără îndurare”, editată din ordinul personal al lui Horthy şi destinată jandarmilor şi formaţiunilor paramilitare horthyste.

„Nincs kegyelem” (Fără îndurare) ,Ducso Csaba (pseudonim), Budapesta, 1939. extras :

«Nația ungară este cea mai splendidă realizare a rasei dominante mongole, care nu cunoaște decât victoria.

În noi fierbe sângele lui Atilla, al lui Arpad și al lui Ghinghis-Han…
Eu nu aștept să vină răzbunarea! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi va ieși în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare.
Voi aprinde noaptea satele valahe! Voi trece prin sabie toată populația. Voi otrăvi toate fântânile și voi ucide până și copiii din leagăn!
În germene voi distruge acest neam de hoți și ticăloși ! Nu va fi pentru nimeni nici o milă! Nici pentru copiii de leagăn, nici pentru mama care va naște copil…
Voi suprima fiecare valah și atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naționalitate, cea maghiară, nația mea, sângele meu!
Îi voi face inofensivi pe viitorii Horia și Cloșca.
Nu va fi milă!»

Autorităţile horthyste au urmărit inocularea acestui spirit pe scară largă, fiind organizate adunări publice pentru instigarea populaţiei maghiare împotriva românilor: „Pe aceşti valahi opincari trebuie să-i extirpăm, să-i ucidem ca pe duşmanii noştri. Preoţii predică poporului iubirea, dar aceasta este o momeală, fiindcă Dumnezeu nu ajută decât forţa brută, iar această forţă brută noi, cu toţii trebuie s-o întrebuinţăm pentru a ucide şi extermina pe aceşti valahi. Religia, prin cele zece porunci ale ei spune: nu ucide, nu fura, nu dori femeia altuia, pentru că acestea sunt păcate. Acestea să fie însă păcate? Nu sunt păcate! Păcat va fi cu adevărat dacă nu vom extermina această bandă valahi opincari. Vom organiza o „Noapte a Sfântului Bartolomeu” şi vom ucide şi copiii în pântecele mamelor lor.”

Un astfel de discurs a fost rostit în localitatea Şimleul Silvaniei de baronul Aczél Ede, şeful Circumscripţiei Regionale a 10-a Cluj a Tiraliorilor, organizaţie paramilitară horthystă.

În acest spirit, a fost declanşat etnocidul antiromânesc . Trupele horthyste de ocupaţie, împreună cu organizaţiile naţionaliste paramilitare „Rongyos Gárda” („Garda zdrenţăroşilor), alcătuită din ofiţeri unguri, „Nemzetőrseg” („Garda Naţională”), „Tűzharcosok” („Luptătorii din liniile de foc”) şi altele, au săvârşit asasinate de o cruzime rar cunoscută chiar şi în istoria secolelor trecute. Este semnificativă declaraţia unui contemporan al evenimentelor, maghiarul Szenczei László, care scria: „Soldăţimea pătrunsă până în măduva oaselor de teoriile fasciste, odată ajunsă în nordul Transilvaniei, a săvârşit atrocităţi odioase faţă de locuitorii neajutoraţi ai satelor româneşti.”

Trupele horthyste au pătruns în oraşul Zalău la o săptămână după Dictatul de la Viena – în ziua de 8 septembrie 1940, o şapte zile înaintea termenului de graţie, deschizând focul orbeşte asupra populaţiei, iar cadavrele femeilor au fost dezgolite şi batjocorite. Soţia agronomului Gheorghe Prunea, gravidă în luna a opta, a fost legată de cozile a doi cai şi târâtă 2 km până la marginea unei păduri, unde, cu baionetele, i-au scos copilul din pântec. Ambele cadavre au fost îngropate numai pe jumătate, spre a fi mâncate de câini. Au fost ucişi numeroşi localnici – în abatorul oraşului, în curtea liceului şi pe serpentinele muntoase din apropiere. Învăţătorul Ion Toma relata îngrozit: „Munţii Meseşului sunt plini de cadavre ale românilor din Stâna, Ciumărna, Unguraşi şi alte sate”.

Voind să-şi afirme cu demnitate sentimentele patriotice, unii localnici purtau la butonieră cocarda cu cele trei culori ale steagului României; horthystii i-au ucis bătându-le cocardele cu piroane în piept. Alţii au fost legaţi de maşini şi târâţi zeci de kilometri.

Numele localităţilor Oradour, din Franţa şi Lidice, din Cehoslovacia au devenit simboluri ale barbariei hitleriste cunoscute pe plan mondial…

Foto Ţăranul român Oneţ Petre din satul Ianculeşti ( Carei, Satu-Mare) maltratat şi decedat la 31 octombrie 1940 în spitalul central din Arad

Partea I

Septembrie negru românesc