Șerban Nicolae, „Apel” către pesediști

Senatorul PSD Șerban Nicolae face „apel” la colegiii săi social-democrați, în contextul măcelului din partid, să dea dovadă de „luciditate și rațiune”, menționând că „este nefirească și profund negativă îndârjirea și înverșunarea cu care se manifestă pozițiile adverse din interiorul” formațiunii

Dragi colegi din Partidul Social Democrat,
cu autoritatea dată de vechimea în PSD, de experiența politică acumulată și de loialitatea dovedită față de social-democrație și față de acest partid, fac un apel public la luciditate și rațiune. Este nefirească și profund negativă îndârjirea și înverșunarea cu care se manifestă pozițiile adverse din interiorul partidului. Nu vă radicalizați opțiunile și nu vă comportați ca și cum ați descoperit brusc dușmani de moarte printre colegi. Este, mai mult ca oricând, nevoie de echilibru și rațiune. De maturitate politică. Nu putem cere încredere cetățenilor României, votanților noștri, dacă guvernăm cu doi membri, dacă reorganizăm majoritatea parlamentară și recalculăm sprijinul politic la șase luni de la alegeri și dacă tăiem atât de violent liniile de comunicare dintre noi. Lăsați să primeze interesul public și renunțați la excesele de orgoliu. Reveniți la adevăratele priorități ale Țarii, la dialog colegial și la responsabilitate politică. Spuneți-vă opiniile cu fermitate și onestitate, în limitele statutului de membri ai PSD. Asta cred că așteaptă de la noi cei ce ne-au făcut onoarea de a ne învesti cu încrederea lor”, este „Apelul” lui Șerban Nicolae postat pe pagina sa de Facebook.

Reacția lui Ponta

„Apelul” lui Șerban Nicolae a fost distribuit de Victor Ponta, însoțit de următorul mesaj: „De data aceasta sunt de acord cu Șerban / și eu cred că mai există o soluție rațională – înainte ca PSD să declanșeze războiul nuclear contra PSD!”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.